Sport

Mutare spectaculoasă: aiudeanul Bogdan Andone, secund la FCSB!

Dan HENEGAR

Publicat

în

Mutare importantă pentru fotbalul județean: antrenorul aiudean Bogdan Andone a devenit secundul lui Mihai Teja la FCSB, plecând cu noua echipă în cantonamentul din Spania.

În vârstă de 44 de ani împliniți în 7 ianuarie, Andone şi-a început cariera de antrenor în 2011, iar în ultimii ani a lucrat atât ca secund, cât şi ca antrenor principal. Ultima dată, în turul campionatului, Bogdan Andone s-a aflat pe banca celor de la Energeticianul, ca antrenor principal, venind de la Metaloglobus București, o altă divizionară secundă.

În ultimii ani, a mai activat ca fotbalist, în Alba, la Sportul Livezile (Liga a V-a, alături de fratele său mai mic Radu) și Metalu Aiud (Liga a 4-a).

Am mai activat la Rapid București, Al-Shaab (Emiratele Arabe Unite), Concordia Chiajna și Astra Giurgiu, ca și secund al lui Marius Șumudică, pentru ca din 2016 să devină antrenor principal, la Olimpia Satu Mare și ASU Poli Timișoara, în Liga a 2-a. Este o surpriză dacă ţinem seama că aiudeanul nu a avut nicio legătură vreodată cu FCSB, respectiv Steaua, ba de cele mai multe ori le-a fost rival celor de acolo. Bogdan Andone, cunoscut ca rapidist, club la care a evoluat în cariera de jucător, a plecat ieri în cantonamentul din Spania cu FCSB.

Fostul mijlocaş a fost adversarul FCSB-ului în sezonul 2015-2016, când i-a fost secund lui Marius Şumudică la Astra, în campania încheiată cu obţinerea titlului de campioană de către gruparea giurgiuveană, dar și a Supercupei României. Pe lângă Bogdan Andone, din staff-ul lui Mihai Teja la FCSB mai fac parte Virgil Tudorache (antrenor secund), Marius Popa (antrenor cu portarii), Marian Lupu (preparator fizic) şi Horea Codorean (preparator fizic). Ca jucător, Bogdan Andone are trei trofee cu Rapid, unde a ajuns de la Sportul Studențesc contra sumei de 300.000 de euro plătită de George Copos. Sub comanda lui Mircea Lucescu, giuleştenii au câştigat cu Bogdan în echipă: titlul de campion în 1999,Cupa României în 1998 și Supercupa României în 1999, din efectiv făcând parte și ocnamureșeanul Ovidiu Maier.

Bogdan Andone a câştigat şi un titlu cu Apollon Limassol în Cipru (2006). Jucătorul are peste 330 de meciuri în primele eşaloane din România, Cipru şi Ungaria, marcând 43 de goluri (9 în Insula Afroditei). Cariera sa cuprinde formaţiile Corvinul Hunedoara, Sportul Studenţesc, FC Braşov, Rapid (sub comada lui Mircea Lucescu), Oţelul Galaţi, Ferencvaros, Apollon Limassol, Alki Larnaka, Ermis Aradippou şi Farul Constanţa.

Sursa foto: Digi Sport


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Sport

Sport

Video | CIL Blaj a ratat dramatic calificarea istorică în grupele Cupei României la fotbal: Meci intens în „Mica Romă”, cu toate golurile înscrise de fundași

Lucian Dărămuș

Publicat

în

CIL Blaj a ratat dramatic calificarea istorică în grupele Cupei României la fotbal: Meci intens în „Mica Romă”, cu toate golurile înscrise de fundași CIL Blaj a fost la un singur pas de o calificare istorică în grupele Cupei României la fotbal, ediția 2025/2026, după ce a fost eliminată în play-off, pe teren propriu, după […]

Citește mai mult

Sport

Foto | Roxana Deac (CS Unirea Alba Iulia), o medalie de aur și trei de argint la Campionatul Mondial de Powerlifting, pentru Juniori și Tineret, din Africa de Sud

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Roxana Deac (CS Unirea Alba Iulia), o medalie de aur și trei de argint la Campionatul Mondial de Powerlifting, pentru Juniori și Tineret, din Africa de Sud Miercuri, 19 august 2026, s-au consemnat, din nou, performanțe remarcabile pentru sportul românesc realizate de sportivele de la secia de powerlifting a CS Unirea Alba Iulia. Roxana Deac, […]

Citește mai mult

Sport

Live Video | CIL Blaj – Progresul Spartac, confruntare pentru un loc în grupele Cupei României

Lucian Dărămuș

Publicat

în

CIL Blaj – Progresul Spartac, confruntare pentru un loc în grupele Cupei României Miercuri, 19 august 2026, de la ora 17:30, Stadionul „CIL-Veza” din Blaj găzduiește unul dintre cele mai importante meciuri ale fotbalului din Alba din această perioadă. CIL Blaj întâlnește Progresul Spartac, într-o partidă contând pentru play-off-ul Cupei României Betano, ediția 2026/2027. Cele […]

Citește mai mult