Modificările pe legislație fiscală ar putea duce la un CUTREMUR în economie – IMM-urile din România, DISCUȚII pentru mutarea în Bulgaria
Președintele Consiliului Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România (CNIPMMR), Florin Jianu, a declarat, luni, că unii dintre IMM-iști se gândesc să își mute firmele în Bulgaria, din cauza deselor schimbări fiscale și legislative, iar OUG nr. 114/2018 contribuie în acest sens.
„Din perspectiva întreprinderilor mici și mijlocii, în acest moment, există o foarte mare presiune pe noi, la nivel central, să găsim măsuri concrete, soluții pentru toate aceste probleme (apărute din cauza OUG nr. 114/2018). Inclusiv colegii ne-au rugat să rugat să analizăm o potențială întâlnire cu patronatul IMM-urilor din Bulgaria și să inițiem un dialog cu privire la posibilitatea mutării unor activități din România, pentru că sunt foarte mulți care simt că lucrurile nu sunt în regulă”, a declarat Florin Jianu, președintele CNIPMMR, luni, într-o conferință de presă.
Un alt motiv pentru care antrenorii iau în calcul o asemenea mutare este stabilitatea din domeniul fiscal din țara vecină. „Bulgaria are o fiscalitatea constantă – nu a modificat absolut nimic în ultimii 12 ani”, a subliniat Jianu.
Pe lângă aceste măsuri, antreprenorii și Consiliul mai iau în calcul și alte variante, pentru a combate efectele OUG nr. 114/2018, în condițiile în care se înmulțesc efectele negative ale acesteia – majorări de prețuri la telefonie și electricitate, precum și reticiența băncilor în a acorda credite.
„Din nefericire, singurul dialog pe care l-am avut cu ministrul de Finanțe și, în general, cu Guvernul, a fost zece minute de emisiune televizată, în care domnul Teodorovici a recunoscut faptul că această ordonanță nu a fost discută cu absolut nimeni, motivând că presiunile ar fi fost atât de mari încât n-ar fi putut să treacă o astfel de ordonanță de urgență. Dacă presiunile au fost mari, înseamnă că, consecințele ar fi fost mari, nu că ar fi avut unii și alții interese în acest sens”, a precizat Jianu.
De asemenea, la finele anului trecut, patronatele au cerut organizarea unui consiliu național tripartit, pentru a discuta ceea ce avea să devină OUG nr. 114/2018, potrivit președintelui CNIPMMR.
„Nu ni s-a dat niciun fel de răspuns. Am avut o întâlnire cu președintele în care și dânsul și-a arătat îngrijorarea cu privire la această Ordonanță de urgență”, a mai spus Jianu.
De asemenea, reprezentanții Consiliului au sesizat Avocatul Poporului, pentru aspecte de neconstituționalitate din OUG nr. 114/2018, respectiv pentru impozitarea pe cifra de afaceri și trei salarii minime pe economie.
„În acest moment, dialogul cu Guvernul este sublim, dar lipsește cu desăvârșire – nimeni din mediul de afaceri nu mai are dialog cu Guvernul. Nu știm cum sunt luate aceste măsuri. Așa cum v-au surprins pe dumneavoastră… Nu poți să vii cu niște lucruri peste noapte care impactează toată economia. Noi nu ducem grija băncilor, societăților din energie, ducem grija societăților mici și mijlocii, pentru că toate acele costuri vor fi transferate pe spatele IMM-iștilor”, a detaliat Jianu.
De asemenea, președintele CNIPMMR a menționat printre consecințele noii OUG faptul că Ministerul Finanțelor nu mai reușește să atragă împrumuturi de la bănci prin titluri de stat.
„Este o consecință directă, care arată de ce nu înțelegem acest tip de abordare: tu, ca și Guvern, te împuști în picior, nu faci altceva decât să îți mărești ție costurile prin acest tip de abordare”, a punctat Jianu.
Sursa: stiripesurse.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Economie
Ghidul complet pentru asortarea de espadrile dama cu fuste lejere Vara îți cere întotdeauna confort și fluiditate în mișcări, iar combinația dintre piesele vestimentare vaporoase și încălțămintea ușoară reprezintă secretul unui look reușit. Când temperaturile cresc, cauți piese care să îți lase pielea să respire fără să sacrifici deloc eleganța de zi cu zi. Fustele […]
Comunicat de presă – 25 mai 2026: Anunț finalizare proiect „Digitalizarea Spitalului de Pneumoftiziologie Aiud”
Comunicat de presă „PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!” Data: 25.05.2026 ANUNT DE FINALIZARE PROIECT Spitalul de Pneumoftiziologie Aiud anunță finalizarea activităților proiectului „Digitalizarea Spitalului de Pneumoftiziologie Aiud”, finanțat prin Planul National de Redresare si Reziliență, Pilonul II: Transformare Digitală, COMPONENTA: 7 – Transformare digitală, INVESTIȚIA: I3. Realizarea sistemului de eHealth și telemedicină, […]
Comunicat lansare proiect 1.4.2 Scale-up pentru start-up-uri și microîntreprinderi SCALE UP HOLLYWOODDENT SRL Scopul proiectului: Scopul proiectului consta in dezvoltarea si modernizarea activitatii HOLLYWOODDENT SRL prin realizarea de investitii in echipamente si dotari moderne. Beneficiar: HOLLYWOODDENT SRL Perioada de implementare: 12.03.2026 – 12.03.2027 Valoarea totală a proiectului (Lei) 1280417.480 Valoarea cofinanțării UE (lei) 846033.662 Rezumat proiect […]