Miroslav Popov, șanse minime de a continua la CSU Alba Iulia! Negocierile afectate de bugetul redus al clubului, Lăncrănjan – varianta de substituire!
Antrenorul Miroslav Popov are șanse minime de a mai continua la CSU Alba Iulia, după ce bugetul clubului va fi redus drastic în sezonul viitor, oficialii albaiulieni bazându-se pe suma de 10.000 de euro lunar, până la finalul anului. Contractul lui Miroslav Popov s-a încheiat la finalul stagiunii precedente, însă discuțiile purtate nu s-au dovedit fructuoase, din motive de buget diminuat al formației feminine de baschet din Cetatea Marii Uniri.
Dacă Miroslav Popov nu va accepta un salariu mai mic, CSU Alba Iulia ar prefera să-l instaleze principal pe George Lăncrănjan, secundul lui Popov la club și la echipa națională.
La negocierile purtate, tehnicianului sârb i s-a propus un salariu mai mic decât precedentul, ținând cont de situația de criză a clubuli, așteptându-se un răspuns în aceste zile. După toate probabilitățile, „Miro” nu va accepta reducerea contractului, anunțându-și apropiații că nu va continua, după trei ani petrecuți în Cetatea Marii Uniri și cel mai bun sezon din istoria clubului, unul în care s-a cucerit CEWL și s-a jucat finala mare a campionatului.
*Duma: „Lui Miro i s-a propus un contract mai mic, ținând cont de realitățile financiare ale clubului”
„În momentul de față știm că ne bazăm pe un buget de 10.000 de euro, din septembrie, până în decembrie, aici incluzând antrenorii și jucătorii. Lui Popov i s-a făcut o propunere, un salariu mai redus, ținând cont de noile condiții. Nu se știe ce se va întâmpla, dacă va accepta să se alinieze la realitatea clubului, dacă Popov va continua sau nu. Se poartă negocieri, iar în cazul în care Miroslav Popov nu acceptă, probabil că va rămâne George Lăncrănjan, dacă va accepta. Aștept un răspuns până la finele săptămânii„, a comentat Bogdan Duma, președintele CSU Alba Iulia. „Suntem în negocieri cu Miroslav Popov și George Lăncrănjan, nu e nimic bătut în cuie. Este o propunere făcută, discutăm pe această temă. Dacă acceptă e bine, dacă nu, ne vom reconsidera poziția„, a precizat Daniel Breaz, rectorul Universității „1 Decembrie 1918”
*Lăncrănjan: „Situația e incertă”
Văzut drept succesorul lui Popov, în cazul în care sârbul nu va accepta un nou angajament cu CSU Alba Iulia, George Lăncrănjan spune că deocamdată e prematur să se discute despre viitor, sau componența băncii tehnice în sezonul ce urmează. „Situația este incertă, încă nu este nimic 100 la sută. Nu există niciun contract semnat, nu se știe exact direcția, sunt mai multe planuri de acțiune. În 2-3 zile, probabil că se vor lămuri lucrurile. Mi s-a mai pus întrebarea respectivă: „Dacă voi rămâne principal, în cazul în care Miroslav Popov pleacă”, dar mi-e foarte greu să ofer un răspuns în acest moment„, a adăugat George Lăncrănjan.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
VIDEO | Mariana Bucerzan, „mama” atleților din Alba Iulia timp de o jumătate de secol | Premiu onorant, pentru întreaga activitate, la „Gala Sportului Județean” din Alba
Antrenoarea Mariana Bucerzan, „mama” atleților din Alba Iulia timp de o jumătate de secol | Premiu onorant, pentru întreaga activitate, la „Gala Sportului Județean” din Alba „Gala Sportului Județean”, organizată ieri de Consiliul Județean Alba, la Casa de Cultură a Studenților din Alba Iulia, a fost deschisă printr-un moment cu totul și cu totul special, […]
Sports Festival 2026 a început cu un show ecvestru în premieră și 20 de cai în BTarena | A șaptea ediție a grandiosului eveniment sportiv a debutat spectaculos Cea de-a șaptea ediție Sports Festival a debutat, joi seara, la Cluj-Napoca, cu o premieră națională: ”Equestrian Grand Performance – Spirit of the Horse”, un show spectaculos […]
FOTO: Victor Oniga, promițătorul fotbalist din Blaj, a cucerit Cupa Elitelor Under 16 cu Viitorul Cluj! Gol în finala cu Rapid București
Victor Oniga, promițătorul fotbalist din Blaj, a cucerit Cupa Elitelor Under 16 cu Viitorul Cluj, cu gol în finală, cu Rapid! Un nou trofeu pentru Victor Oniga, fotbalistul format de CSȘ Blaj! Viitorul Cluj a învins, la Buftea, Rapid București, scor 2-1 (0-0). Fotbalistul din Alba a fost intergalist în formula lui Sever Sălăgean, marcând golul […]
