Ştirea zilei

Foto | Hotelul Cetate din Alba Iulia, planuri de extindere verticală și orizontală: Documentații în consultare publică

Ioana Oprean

Publicat

în

Hotelul Cetate din Alba Iulia, planuri de extindere verticală și orizontală: Documentații în consultare publică

Primăria Alba Iulia a anunțat joi, 5 noiembrie 2026 începerea consultării publice pentru un Plan Urbanistic Zonal (PUZ) care ar permite extinderea Hotelului Cetate, de pe strada Unirii nr. 3. Inițiator este S.C. Cetate Alba SRL, iar documentația este elaborată de LEF Architects. Observațiile și propunerile pot fi trimise în 10 zile, între 5 și 14 noiembrie 2026, la serviciul de urbanism al primăriei.

Petrecerea Divorțaților

De ce este nevoie de un PUZ

Hotelul se află pe un teren de 3.182 mp (CF 86378), încadrat în PUG (HCL 158/2014) la UTR „DA“, subzona instituțiilor, serviciilor și echipamentelor publice dispersate în afara zonei protejate. Potrivit memoriului, această zonă nu admite funcțiuni turistice, iar indicatorii maximi de utilizare a terenului (POT și CUT) sunt definiți doar „conform cerințelor funcționale“. Proiectantul susține că fără o reglementare nouă investiția nu poate fi autorizată. Prin PUZ se propune o subzonă nouă, DA1, destinată serviciilor în afara zonei protejate.

Ce se propune concret

*Pe verticală: încă un nivel peste un corp cu regim S+P, pentru săli de conferințe.

*Pe orizontală: o extindere de aproximativ 25 mp la intrarea principală, sub forma unei terase acoperite pentru restaurantul de la parter, supraetajată cu un nivel; înălțimea maximă în această zonă ar fi de 12 m.

*Funcțiuni: cazare turistică (principală), plus alimentație publică, comerț, agrement și wellness, conferințe și spații administrative (complementare).

*Indicatori: POT maxim 75% și CUT maxim 3, față de valorile existente de 64,4% și 1,58.

*Înălțime: se menține regimul S(D)+P+M+10, cu maximum 45 m; proiectantul spune că nu se depășește cota existentă a clădirii (43,20 m).

Aviz favorabil, dar cu condiții

Avizul de oportunitate nr. 07/2026 al primăriei este „favorabil cu condiții“. Printre acestea: reglementarea strictă a imobilului hotelului și a spațiilor publice adiacente, fără extindere asupra proprietăților vecine din zona protejată CP; subordonarea extinderilor volumului existent; interzicerea intervențiilor care afectează silueta urbană sau creează volume dominante concurente; fundamentarea prin studii de inserție urbană, analize de impact vizual și simulări grafice; analiza oportunității ieșirii din linia dominantă a fațadei la parter.

Imobilul se află în situl arheologic al castrului roman și în situl urban „Cetatea Alba Iulia“, în zona de protecție a bunului din Patrimoniul UNESCO („Frontierele Imperiului Roman“), deci sunt necesare și avize ale Direcției Județene pentru Cultură.

foto reprezentativă: arhivă


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Târguri de Crăciun și Paște la Alba Iulia: Primăria nu renunță, în ciuda unui prim eșec, la ideea de a „preda” organizarea unui operator privat

Ioana Oprean

Publicat

în

Târguri de Crăciun și Paște la Alba Iulia: Primăria nu renunță, în ciuda unui prim eșec, la ideea de a „preda” organizarea unui operator privat Administrația locală din Alba Iulia nu renunță la ideea de a preda organizarea târgurilor din Piața Cetății Alba Carolina unui operator privat. Un proiect de hotărâre privind reluarea procedurii de […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Un nou eșec pentru Primăria Alba Iulia: Municipiul va organiza Târgul de Crăciun 2026, după ce singura firmă ofertantă s-a retras

Bogdan Ilea

Publicat

în

Un nou eșec pentru Primăria Alba Iulia: Municipiul va organiza Târgul de Crăciun 2026, după ce singura firmă ofertantă s-a retras Primăria Alba Iulia a transmis joi, 5 noiembrie 2026, un comunicat de presă prin care anunță că administrația locală va organiza și în acest an Târgul de Crăciun, după ce singura firmă care a […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Update video | Accident grav pe autostrada A1, pe sensul Sebeș – Sibiu: O cisternă încărcată cu acid sulfuric, implicată. O persoană, încarcerată

Bogdan Ilea

Publicat

în

Accident grav pe autostrada A1, pe sensul Sebeș – Sibiu: O cisternă încărcată cu acid sulfuric, implicată. O persoană, posibil încarcerată Un accident rutier grav, în care este implicată o cisternă, s-a produs pe autostrada A1, la kilometrul 297, pe sensul de mers Sebeș – Sibiu, miercuri seara. Din primele informații o persoană ar fi […]

Citește mai mult