Ministrul Turismului, Bogdan Trif promite dezvoltarea turistică a stațiunii Arieșeni și a celorlalte localități din zonă, dacă primarii vor întocmi și depune proiecte
Ministrul Turismului, Bogdan Trif a declarat, vineri, la conferința de presă susținută la sediul PSD Alba că a vizitat în cursul zilei stațiunea Arieșeni și a avut o întâlnire cu primarii localităților din zonă, cărora le-a transmis că Guvernul a alocat bani pentru dezvoltarea turismului și că îi așteaptă la minister, să depună proiecte în acest sens.
”Masterpanul pe Turism lasă autorităților publice locale posibilitatea să vină cu proiecte, noi doar finanțăm, noi nu implementăm proiectul. Ei vin cu proiectul la noi, ni-l prezintă, noi verificăm toate documentațiile, dacă se încadrează, ce impact are, dacă generează dezvoltare turistică în zonă, după care îl aprobăm și le dăm banii. Implementarea proiectului, depunerea, revine exclusiv autorităților publice locale. Tocmai de aceea m-am întâlnit cu toți primarii din zonă, pentru a-i impulsiona pe primari să vină să depună proiecte. Bani sunt”, a spus ministrul Trif.
El a precizat că deocamdată sunt puse la dispoziție 300 de milioane și alți bani ar putea fi alocați după rectificare.
”Avem o situație destul de ciudată, am simplificat legislația și cu toate acestea tragem de anumite primării să vină să depună documentația unui proiect ca să putem să-l finanțăm”, a mai spus ministrul Turismului.
Bogdan Trif a mai reamintit că s-a modificat legislația și în privința drumurilor forestiere, care intră în proprietatea autorităților publice locale iar acestea le pot reabilita astfel încât să ușureze accesul în zonele turistice.
Referitor la stațiunea Arieșeni, ministrul a declarat că, după construirea unei noi pârtii, aceasta ar putea fi cuprinsă într-un domeniu schiabil format prin interconectarea tuturor pârtiilor de schi din zonă, incusiv a celei din județul Bihor.
„Am convenit cu primarul din Arieșeni ca, marți, să vină la Ministerul Turismului, să avem o întâlnire cu colegii noștri și cât de repede să depunem documentația completă la noi la minister, în speță studiul de fezabilitate. Ne dorim ca pârtiile care sunt acum în zonă, inclusiv pârtia care aparține de județul Bihor, să fie conectate astfel încât că creăm un domeniu schiabil în zonă”, a mai declarat ministrul Turismului.
În opinia sa, potențialul pe care îl are zona Arieșeni pentru dezvoltarea turismului este foarte mare, cererea turiștilor pentru practicarea sporturilor de iarnă a crescut în ultimii ani și de aceea este nevoie de un nou plan de investiții, iar discuțiile pe care le va avea cu primarul la minister se vor concretiza într-un proiect care va pune în valoare zona turistică din județul Alba.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Politică Administrație
FOTO | Au început lucrările de reabilitare completă pentru centura orașului Ocna Mureș: ,,Un proiect de necesitate maximă”
Au început lucrările de reabilitare completă pentru centura orașului Ocna Mureș: ,,Un proiect de necesitate maximă” Consiliul Județean Alba a început lucrările pentru reabilitarea completă a centurii orașului Ocna Mureș, investiție considerată de către autorități esențială. Aceștia transmit că lucrările sunt de ,,necesitate maximă” pentru dezvoltarea zonei și pentru susținerea turismului, în contextul extinderii Băilor […]
Comunicat de presă | Corneliu Mureșan, PSD Alba: Peste 35.000 de oameni ar putea rămâne fără transport public de luni, iar domnul Ion Dumitrel DOARME sau se relaxează în concediu
Corneliu Mureșan, PSD Alba: Peste 35.000 de oameni ar putea rămâne fără transport public de luni, iar domnul Ion Dumitrel DOARME sau se relaxează în concediu Ca om cu experiență în administrație, nu pot înțelege nepăsarea și indolența președintelui Consiliului Județean Alba și ale PNL în privința transportului de persoane, un serviciu public esențial de […]
Comunicat de presă | Corneliu Mureșan, PSD Alba: Ion Dumitrel și PNL – groparii locurilor de muncă din Alba. Mii de oameni ar putea să-și piardă locul de muncă din cauza opririi transportului public metropolitan
Corneliu Mureșan, PSD Alba: Ion Dumitrel și PNL – groparii locurilor de muncă din Alba. Mii de oameni ar putea să-și piardă locul de muncă din cauza opririi transportului public metropolitan Pasivitatea, ignoranța și incompetența cu care PNL și domnul Ion Dumitrel au tratat, ani la rând, transportul public de persoane în județul Alba se […]
