Ministrul Tineretului şi Sportului le solicită cluburilor departamentale să-i demită pe angajații de peste 65 de ani: „Foarte puțini antrenori tineri și-au găsit loc în sistem”
Ministrul Tineretului şi Sportului le solicită cluburilor departamentale să-i demită pe angajații de peste 65 de ani: „Foarte puțini antrenori tineri și-au găsit loc în sistem”
Ministerul Tineretului şi Sportului (MTS) a anunţat, vineri, că ia primele măsuri de remediere a deficienţelor constatate de misiunea de audit la nivelul cluburilor sportive departamentale.
MTS notează, într-un comunicat, că în urma verificării dosarelor de personal ale angajaţilor sportive departamentale, s-au ridicat o serie de semne de întrebare pe fondul numărului mare de angajaţi cu vârste înaintate, unii dintre aceştia cumulând pensia cu salariul. În acest context, dincolo de faptul că dinamica forţei de muncă la acest nivel este extrem de redusă, au fost identificate şi probleme cu privire la condiţiile de încheiere a contractelor individuale de muncă pentru unii dintre aceşti angajaţi.
„Am fost surprins să constat că aproape 100 de angajaţi ai cluburilor subordonate sunt persoane cu vârste peste 65 de ani. Am tot respectul pentru experienţă şi maturitate, iar foarte mulţi dintre aceşti angajaţi sunt profesionişti care au probat şi probează încă faptul că pot performa în domeniile în care activează. Din cele peste 90 de persoane aflate în această categorie de vârstă, 60 sunt antrenori, restul fac parte din personalul administrativ. Foarte puţini antrenori tineri au reuşit să-şi găsească loc în sistemul nostru, din păcate. Sportul este un domeniu în continuă mişcare şi expansiune, un mediu al descoperirilor permanente şi al inovaţiei, deci mi se pare absolut vitală capacitatea de a fi permanent la curent cu noile tendinţe. De a motiva şi atrage copiii şi tinerii către sport, de a organiza şi conduce programe de antrenament moderne. Avem nevoie de experienţă, respectăm performanţa şi maturitatea profesională, dar trebuie să fim siguri că avem în sistem oamenii cei mai potriviţi şi bine pregătiţi şi că ei sunt angajaţi în condiţii de deplină legalitate”, a declarat Eduard Novak, Ministrul Tineretului şi Sportului, scrie news.ro.
Date fiind multiplele implicaţii juridice ale acestei situaţii, s-a luat decizia clarificării tuturor acestor cazuri, astfel că s-a solicitat directorilor de cluburi realizarea unui material de informare complet, care să cuprindă date privind forma şi condiţiile de încheiere pentru fiecare astfel de contract individual de muncă. Se urmăreşte verificarea regularităţii şi legalităţii încheierii lor, precum şi posibilitatea de a stabili dacă, în cazul nerespectării prevederilor legale în materie, s-au produs ori s-ar fi putut produce eventuale prejudicii. Într-o astfel de situaţie, se va solicita conducerii entităţilor în cauză să procedeze la demararea procedurilor legale pentru recuperarea acestor prejudicii şi pentru evitarea producerii unora similare pe viitor, menţionează MTS.
Scopul principal al misiunii de audit public de sistem desfăşurate a fost acela de a oferi o asigurare rezonabilă privind funcţionarea activităţii destinate sportului de performanţă la nivelul structurii de specialitate din MTS şi al cluburilor departamentale. Toate informaţiile colectate şi concluziile raportului final vor fi utilizate inclusiv pentru documentarea Strategiei Naţionale pentru Sport, proiect prioritar la nivelul Ministerului Tineretului şi Sportului. Strategia va integra atât rezultatele analizelor de la nivelul structurilor subordonate, cât şi pe cele ale consultărilor cu federaţiile sportive naţionale, COSR, ministerele implicate în elaborare, reprezentanţii autorităţilor locale, investitorii în sport etc., precum şi modele de bune practici din alte state europene.
Obiectivele prioritare ale Strategiei Naţionale pentru Sport sunt revenirea României în elita mondială a sportului de performanţă, cu clasarea în top 10 la ediţia din 2032 a Jocurilor Olimpice şi Paralimpice de Vară, dezvoltarea sportului şcolar, prin facilitarea practicării zilnice a activităţilor sportive în cadrul şcolii de către toţi elevii, şi dezvoltarea sportului de masă, cu creşterea procentului populaţiei care practică sportul în mod constant de la 5 la 30 % în 2032.
sursa: stiripesurse.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Adăugați Ziarul Unirea ca sursă de ȘTIRI GOOGLE

Știri recente din categoria Sport
27 iunie, ziua în care România l-a pierdut pe Nicolae Linca, originar din Alba, singurul campion olimpic la box al țării
27 iunie, ziua în care România l-a pierdut pe Nicolae Linca, originar din Alba, singurul campion olimpic la box al țării Pe 27 iunie se comemorează dispariția Nicolae Linca, personalitate emblematică a sportului românesc și, până în prezent, singurul boxer român care a cucerit medalia de aur la Jocurile Olimpice. Moartea sa, la 27 iunie […]
Similie și Bugnariu (LPS Sebeș), la Metalurgistul Cugir! Pas spre Liga 3 pentru cei doi tineri fotbaliști
Similie și Bugnariu (LPS Sebeș), la Metalurgistul Cugir! Pas spre Liga 3 pentru cei doi tineri fotbaliști Portarul Rareș Similie și mijlocașul Raul Bugnariu (LPS Sebeș), la Metalurgistul Cugir, în ediția 2026/2027! Pas spre Liga 3 pentru cei doi tineri fotbaliști Citește și: FOTO: Rezultat excelent pentru „leuți”! LPS Sebeș Under 11, locul 3 la puternicul turneu […]
Eugen Hălălae, simbolul campioanei Viitorul Sântimbru, retragere emoționantă! Căpitanul, timp de 17 ani, lovitura de începere la barajul Viitorul Sântimbru – Academica Transilvania Târgu Mureș!
Eugen Hălălae, simbolul campioanei Viitorul Sântimbru, retragere emoționantă! Căpitanul, timp de 17 ani, lovitura de începere la barajul Viitorul Sântimbru – Academica Transilvania Târgu Mureș! Eugen Hălălae, căpitan timp de 17 ani al campioanei Albei, se va retrage din activitatea competițională cu prilejul partidei de baraj în Liga 3, Viitorul Sântimbru – Academica Transilvania Târgu […]










