Actualitate

Ministrul Sănătății: Două noi medicamente inovative, pentru tratamentul sclerozei multiple şi neoplasmului tiroidian, introduse săptămâna aceasta pe lista celor compensate şi gratuite

Ioana Oprean

Publicat

în

Începând de joi, vor fi introduse pe lista de medicamente compensate şi gratuite două molecule inovative care tratează scleroza multiplă şi neoplasmul tiroidian, a anunțat ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, marţi, în şedinţa de Guvern.

Petrecerea Divorțaților

„Este vorba despre două medicamente care fac obiectul contractelor cost-volum. Unul este pentru scleroză multiplă şi unul pentru oncologie tiroidiană. Sunt primele de anul acesta (…) Trebuie să rezolvăm echilibrul acesta între inovative şi generice, astfel încât majorarea clawbackului să nu afecteze existenţa pe piaţă a medicamentelor ieftine (…) Vom introduce prima dată medicamentele care fac obiectul contractelor cost-volum”, a declarat Sorina Pintea.

Ea a menţionat că cele două medicamente vor fi folosite pentru tratamentul a aproximativ 1.800 de pacienţi.

„În jur de 1.800 de pacienţi, s-a făcut estimarea. Anul trecut cu cele 37 de molecule s-au tratat aproximativ 40.000 de pacienţi”, a precizat ministrul Sorina Pintea.

Sursa: rtv.net


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Postul Crăciunului 2026: 40 de zile de restricții alimentare, tradiții și pregătire spirituală până la Nașterea Domnului

Ioana Oprean

Publicat

în

Postul Crăciunului 2026: 40 de zile de restricții alimentare, tradiții și pregătire spirituală până la Nașterea Domnului Postul Nașterii Domnului, unul dintre cele mai importante posturi din calendarul ortodox, începe în 2026 duminică, 15 noiembrie, și se încheie joi, 24 decembrie, în Ajunul Crăciunului. Timp de 40 de zile, credincioșii sunt îndemnați să respecte rânduielile […]

Citește mai mult

Actualitate

Foto | De pe băncile Colegiului Militar din Alba Iulia, în echipa tehnică a avioanelor F-16 de la Câmpia Turzii: Povestea sublocotenentului inginer Adelin Leahu

Ioana Oprean

Publicat

în

De pe băncile Colegiului Militar din Alba Iulia, în echipa tehnică a avioanelor F-16 de la Câmpia Turzii: Povestea sublocotenentului inginer Adelin Leahu La doar 25 de ani, sublocotenentul inginer Adelin Marcel Leahu face parte din generația tinerilor militari care contribuie la operarea uneia dintre cele mai moderne aeronave din dotarea Forțelor Aeriene Române. Absolvent […]

Citește mai mult

Actualitate

Rezidențiat 2026: Aproape 10.000 de candidați se luptă pentru 5.217 locuri și 266 de posturi. Medicina de familie, specialitatea cu cele mai multe locuri

Ioana Oprean

Publicat

în

Rezidențiat 2026: Aproape 10.000 de candidați se luptă pentru 5.217 locuri și 266 de posturi. Medicina de familie, specialitatea cu cele mai multe locuri Aproape 10.000 de absolvenți ai facultăților de medicină și farmacie din România s-au înscris la concursul de intrare în rezidențiat din acest an, care va avea loc duminică, 15 noiembrie, în […]

Citește mai mult