Ministrul Educației, după protestele profesorilor din 8 septembrie: „Ar trebui să intru în istorie ca un ministru curajos”
Ministrul Educației, Daniel David, după protestele profesorilor din 8 septembrie: „Ar trebui să intru în istorie ca un ministru curajos”
Ministrul Educației, Daniel David, este pus sub presiune după protestul masiv al profesorilor de luni, 8 septembrie, când aproape 20.000 de cadre didactice din toată țara au mărșăluit prin București cerându-i demisia și abrogarea legii austerității.
În mijlocul criticilor, ministrul a spus într-un interviu pentru Euronews România că nu vrea să fie văzut ca un ministru care a renunțat, ci ca unul „curajos”.

Citește și: Profesorii continuă protestele după boicotul primei zile de școală: „Greva generală nu este exclusă”
„Ar trebui să intru în istorie ca un ministru curajos, care nu a fugit să-i fie bine sau ușor. Care a acceptat sacrificiul de a mă transforma dintr-un ministru al reformei într-unul al austerității, de dragul de a salva salariile și bursele până la sfârșitul anului. Pentru mine cel mai ușor era să plec”, a declarat acesta.
Ministrul a recunoscut că, în contextul presiunilor tot mai mari și al nemulțumirilor din sistem, a avut un moment în care a fost aproape să își dea demisia.
Situația s-a complicat și mai mult după ce unele dintre măsurile fiscale asumate de Guvern și incluse în legea bugetară au fost criticate chiar din interiorul coaliției de guvernare.
Citește și: VIDEO | PROTEST al sindicatelor FSIE din Educație în fața Prefecturii Alba: „STOP măsurilor de austeritate! NU comasării unităților de învățământ!”
Profesorii, însă, spun că austeritatea îi afectează direct și că, odată cu creșterea normei de lucru și comasarea școlilor, munca lor devine și mai grea. Protestul de luni a blocat zone întregi din Capitală, iar sindicaliștii au avertizat că „greva generală nu este exclusă” dacă nu le sunt ascultate cererile.
În acest context tensionat, Daniel David insistă că a rămas în funcție pentru a proteja salariile și bursele elevilor, chiar dacă recunoaște că ar fi fost mai simplu „să plece acasă”.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
PROTESTE în Sănătate: Nemulțumiri din cauza tăierilor de personal cu 10%. ,,Sistemul sanitar din România se confruntă cu o nouă criză”
PROTESTE în Sănătate: Nemulțumiri din cauza tăierilor de personal cu 10%. ,,Sistemul sanitar din România se confruntă cu o nouă criză” Sistemul sanitar din România se confruntă cu o nouă situație de alertă, după anunțul făcut de premierul Ilie Bolojan, potrivit căruia ar urma să fie reduse cheltuielile de personal, inclusiv în domeniul sănătății. Organizațiile […]
9-11 februarie 2026 | Iarna revine în forță în România: Ninsori, vânt și condiții de polei. Anunțul meteorologilor
Iarna revine în forță în România: Ninsori, vânt și condiții de polei. Anunțul meteorologilor Administrația Națională de Meteorologie a actualizat, luni, 9 februarie 2026, informarea meteo de răcire a vremi, ninsori, vânt și condiții de polei, emisă anterior. Informarea meteo actiualizată este valabilă în intervalul 9 februarie 2026 (ora 10.00) – 11 februarie 2026 (ora […]
Vacanța de schi 2026 | Vacanța mobilă a început în 3 județe din România: Când vor fi în vacanța specială a iernii elevii din Alba
Vacanța de schi 2026 | Vacanța mobilă a început în 3 județe din România: Când vor fi în vacanța specială a iernii elevii din Alba În România a început vacanța de schi 2026. Pentru elevii din județele Cluj, Timiș și Bistrița-Năsăud, vacanța de schi a debutat luni, 9 februarie 2026, și se va întinde până […]