Mihai Viteazul, martir şi erou al naţiunii române: Va fi omagiat la 27 mai. Propunerea legislativă, iniţiată de un grup de parlamentari PSD şi PNL
MMiercuri, Senatul a adoptat, în calitate de primă Cameră sesizată, propunerea legislativă privind declararea lui Mihai Viteazul martir şi erou al naţiunii române, urmând a fi omagiat anual pe 27 mai.
Senatorii au votat telefonic, exprimând 110 voturi „pentru” şi 23 de abţineri.
„Se declară un martir şi erou al naţiunii române Mihai Viteazul, domn al Ţării Româneşti, domn al Moldovei şi Principe al Transilvaniei, pentru rolul marcant pe care l-a avut în săvârşirea primei Uniri a poporului român,
pentru curajul şi sacrificiul său. Ceremoniile anuale vor avea loc în data de 27 mai şi pot fi marcate de autorităţile centrale şi locale, precum şi de instituţiile publice de cultură din ţară şi străinătate prin organizarea unor programe şi manifestări cu caracter cultural-ştiinţific. Autorităţile administraţiei publice centrale şi locale pot sprijini material sau logistic organizarea şi desfăşurarea programelor şi manifestărilor menţionate în limita fondurilor disponibile”, prevede propunerea legislativă.
Actul normativ, iniţiat „în semn de recunoaştere şi respect pentru idealurile susţinute şi sacrificiul făcut de domnitor”, mai stipulează că Societatea Română de Radiodifuziune şi Societatea Română de Televiziune, în calitate de servicii publice, pot include în programele lor emisiuni culturale ori aspecte de la manifestările dedicate acestei sărbători.
Iniţiatorii amintesc în expunerea de motive că „realizările lui Mihai Viteazul dăinuiesc până astăzi, la 419 ani de la decesul său, fiind amintit şi omagiat în istoria din şcoli, în numeroase opere literare româneşti, filme artistice şi în imnul naţional drept un erou şi martir al poporului român”.
Şedinţa plenului Senatului de miercuri s-a desfăşurat cu o prezenţă restrânsă în sală, de 15 parlamentari, majoritatea lucrând de la distanţă.
Propunerea legislativă, iniţiată de un grup de parlamentari PSD şi PNL, va fi dezbătută de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz.
Sursa: stiripesurse.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Consiliul Județean Alba a scos la licitație consolidarea drumului județean DJ 107F: Investiție de aproape 8,9 milioane lei pentru oprirea alunecărilor de teren la Lunca Mureșului
Consiliul Județean Alba a scos la licitație consolidarea drumului județean DJ 107F: Investiție de aproape 8,9 milioane lei pentru oprirea alunecărilor de teren la Lunca Mureșului Consiliul Județean Alba a lansat în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP) procedura de achiziție publică pentru execuția lucrărilor de consolidare a corpului drumului județean DJ 107F, pe sectorul […]
FOTO | Un polițist și un jandarm din Alba, eroi în uniformă: Au intervenit primii și au salvat un vârstnic dintr-un apartament din Cugir, de unde se simțea miros de fum
Un polițist și un jandarm din Alba, eroi în uniformă: Au intervenit primii și au salvat un vârstnic dintr-un apartament din Cugir, de unde se simțea miros de fum Un polițist și un jandarm din Alba au devenit eroi în uniformă după ce au intervenit primii și au salvat un vârstnic dintr-un apartament din Cugir, […]
Video | Elevii din Alba Iulia, cu rezultate deosebite la olimpiadele naționale și internaționale, și profesorii care i-au pregătit, premiați de municipalitate. Lista completă
Elevii din Alba Iulia, cu rezultate deosebite la olimpiadele naționale și internaționale, și profesorii care i-au pregătit, premiați de municipalitate. Lista completă Vineri, 11 septembrie 2026, de la ora 14.00, la Muzeul Principia, a avut loc festivitatea de premiere a elevilor din unitățile de învățământ preuniversitar din Alba Iulia care au obținut, în anul școlar […]