Sport

Meci pentru salvare! Industria Galda de Jos – CSM Școlar Reșița, sâmbătă la ora 18.00

Dan HENEGAR

Publicat

în

Industria Galda de Jos nu este liniștită înaintea ultimei etape, sâmbătă, 24 mai, de la ora 18.00, când va primi vizita formației CSM Școlar  Reșița, deja promovată în eșalonul secund.

Petrecerea Divorțaților

Formația din Valea Domanului a intrat deja în vacanță, abordând confruntarea fără câțiva jucători importanți, urmând să absenteze, printre alții, Szijj – accidentat și M. Staicu – bolnav, antrenorul Leo Doană dorind să odihnească și alte câteva piese de bază.

Practic miza este numai pentru amfitrioni, poziționați pe locul 11, cu 38 de puncte, ce simt încă amenințarea retrogradării, doar obținerea tuturor celor trei puncte fiind perspectiva fericită, pentru a nu intra la alte calcule, cu alte meciuri în care sunt implicate contracandidatele, sau cu locul 12 din Seria 1 a Ligii a 3-a.

Aceasta este varianta simplă a ecuației salvării pentru elevii lui Paul Ciucă, ce “stau la mâna lor” și nădăjduiesc să realizeze permanența în eșalonul terț în fața propriilor suporteri.

“Sunt foarte multe posibilități de calcul, în funcție de rezultatele de sâmbătă. Noi ne pregătim bine și intrăm în teren să evităm retrogradarea. Vom face tot ce depinde de noi pentru a ne îndeplini obiectivul”, a transmis antrenorul Paul Ciucă. Se speră în recuperarea lui Gergely și Cioplântă, absent fiind Fl. Schiau. Industria Galda a avut parte de cel mai dificil sezon din cele 5 petrecute pe a treia scenă, conjudețenii trebuind să evite locul al 12-a al Seriei a 4-a, pentru a scăpa de emoțiile suplimentare


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Sport

Sport

Foto | Sportivii de la CSM Unirea Alba Iulia, podium după podium la Memorialul „Ioan Schuster” 2026! Avram Iancu, între performerii competiției de înot la Reșița

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Sportivii de la CSM Unirea Alba Iulia, podium după podium la Memorialul „Ioan Schuster” 2026! Avram Iancu, între performerii competiției de înot la Reșița Peste 70 de înotători din România și Ungaria s-au întrecut, în weekend, la Reșița, în cadrul concursului internațional de înot masters Memorial „Ioan Schuster” 2026. CSM Unirea Alba Iulia a fost […]

Citește mai mult

Sport

Trei jucători din Alba sau cu origini în Alba în lotul pentru meciul România – Suedia: Când va avea loc partida din Liga Națiunilor și pe ce post TV va fi transmisă

Ioana Oprean

Publicat

în

Trei jucători din Alba sau cu origini în Alba în lotul pentru meciul România – Suedia: Când va avea loc partida din Liga Națiunilor și pe ce post TV va fi transmisă Trei jucători din Alba sau cu origini în Alba se află în lotul anunțat de selecționerul Gheorghe Hagi pentru partida România – Suedia […]

Citește mai mult

Sport

Foto | George Bursuc, ciclistul moț care are o serie impresionantă de succese în 2026: 14 competiții, 14 victorii. „Este cel mai bun sezon de până acum”

Lucian Dărămuș

Publicat

în

George Bursuc, ciclistul moț care are o serie impresionantă de succese în 2026: 14 competiții, 14 victorii. „Este cel mai bun sezon de până acum” George Bursuc, sportiv originar din Țara Moților, a avut parte de un sezon competițional excepțional, reușind să câștige categoria sa de vârstă la toate cele 14 competiții la care a […]

Citește mai mult