Măsuri disciplinare radicale la FC Unirea
Înfrângerea cu FC Silvania Şimleu Silvaniei a dus la luarea unor măsuri disciplinare radicale de către şefii divizionarei secunde albaiuliene. Conducătorii Unirii au decis suspendarea pe timp nelimitat a atacanţilor Sergiu Costea şi Istvan Szabo, pentru acte de indisciplină şi neimplicarea la antrenamente (aceştia fiind excluşi din lot şi se vor pregăti separat după un program diferit, precum Dâlbea). De asemenea fundaşii Rareş Soporan şi Claudiu Oară au primit un avertisment şi vor fi amendaţi pentru că la finalul partidei au avut reacţii neortodoxe la adresa spectatorilor. Un ultim avertisment au primit Andrei Poverlovici şi Mircea Oprea, însă sancţiunile ridică destule semne de întrebare în cazul unora dintre fotbalişti (şi seamănă cu pasarea responsabilităţii rezultatelor negative doar spre jucători).
„La Costea este vorba de acel cartonaş roşu primit nejustificat cu Silvania, mai ales după ce le-am atras atenţia, iar Szabo a fost sancţionat pentru viaţa nesportivă. Cu orice risc, indiferent de consecinţe, o să aplicăm regulamentul în ce priveşte disciplina! Orice jucător e transferabil şi să plece, dar să aducă bani!”, a precizat Nicolae Lupu, preşedintele executiv al „alb-negrilor”. Cert este că FC Unirea este într-un moment critic, la numai două puncte de retrogradare, iar aceste decizii survin mult prea târziu, indisciplina fiind tolerată nejustificat în „Cetate” în acest sezon (cu siguranţă dacă s-ar fi câştigat meciul respectiv, s-au fi trecut cu vederea abaterile disciplinare). Cei 6 fotbalişti urmează să fie sancţionaţi financiar, cuantumul amenzilor putând ajunge până la 25 la sută din valoarea contractelor. (H.D.M.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Sport
Nicolae Stanciu, regele fotbalului chinez! Internaționalul albaiulian a fost desemnat jucătorul anului 2026 în prima ligă din China
Nicolae Stanciu, regele fotbalului chinez! Internaționalul albaiulian a fost desemnat jucătorul anului 2026 în prima ligă din China Fotbalistul albaiulian Nicolae Stanciu traversează unul dintre cele mai importante momente ale carierei sale, după ce a fost desemnat jucătorul anului 2026 în prima ligă de fotbal din China. Internaționalul român a avut un sezon remarcabil la […]
Alba în SuperLigă: Aiudeanul Bogdan Andone, victorie uriașă cu FC Argeș, care a schimbat liderul!
Alba în SuperLigă: Aiudeanul Bogdan Andone, victorie uriașă cu FC Argeș, care a schimbat liderul! Antrenorul aiudean Bogdan Andone a dat lovitura în ultima etapă a turului, victorie uriașă la Mioveni, contra „câinilor roșii”, care a schimbat liderul pe prima scenă, la finele turului. Un succes așteptat de FC Argeș de 10 partide (!), Dinamo […]
Foto: Volei Alba Blaj, nou transfer: Yanileydis Sanchez, extremă din Cuba | Miercuri, meci în „Alba Blaj” Arena, cu „U” Cluj
Volei Alba Blaj a rezolvat nou transfer: Yanileydis Sanchez, extremă din Cuba, ultima dată în Rusia. Jucătoarea poate debuta în partida cu „U” Cluj, miercuri, 11 noiembrie, ora 18.00, în „Alba Blaj” Arena Echipa din „Mica Romă” a înregimentat o nouă jucătoare, extrema cubaneză Yanileydis Sanchez (30 de ani, ultima dată la Amurskie Tigritsy, Rusia). […]