Marilen Pirtea, numele propus pentru a deveni ministrul al Educației: ,,Am primit această propunere, din partea prim-ministrului, la care voi reflecta”
Marilen Pirtea, numele propus pentru a deveni ministrul al Educației: ,,Am primit această propunere, din partea prim-ministrului, la care voi reflecta”
Rectorul Universității de Vest Timișoara, Marilen Pirtea, deputat PNL a declarat că va reflecta asupra propunerii de a ajunge ministru al Educației și Cercetării după ce Daniel David și-a dat demisia.

Citește și: SURSE: Daniel David a demisionat din funcția de ministru al Educației
El a subliniat că măsurile din Educație depind de bugetul alocat, iar fără un buget corespunzător, aceste măsuri vor părea mai mult constrângeri decât investiții.
,,Deciziile vor fi luate după sărbători. Am primit această propunere (de a deveni ministru al Educației și Cercetării, n.r.) din partea prim-ministrului, la care voi reflecta, decizia urmând a fi luată după perioada de sărbători. Este foarte important care va fi bugetul Ministerului Educației și Cercetării, care sunt așteptările în ceea ce privește măsurile pentru anul următor. Fără un buget consistent, măsurile din Educație vor părea mai mult coerciții decât investiții”, a afirmat Marilen Pirtea, potrivit Agerpres.
Reamintim că, ieri, 22 decembrie, Daniel David și-a dat demisia din funcția de ministru al Educației.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
86 de ani de la cutremurul din 10 noiembrie 1940: Cutremurul devastator a avut 7,7 grade pe scara Richter, iar replicile au continuat până în luna decembrie
86 de ani de la cutremurul din 10 noiembrie 1940: Cutremurul devastator a avut 7,7 grade pe scara Richter, iar replicile au continuat până în luna decembrie În urmă cu 86 de ani, la 10 noiembrie 1940, sudul şi centrul Moldovei, dar şi nord-estul Munteniei erau zguduite de un puternic cutremur, cel mai puternic, ca […]
Cu cât cresc pensiile de la 1 ianuarie 2027? Ce majorări ar putea primi pensionarii, în funcție de venitul lunar
Cu cât cresc pensiile de la 1 ianuarie 2027? Ce majorări ar putea primi pensionarii, în funcție de venitul lunar Pensionarii din România ar putea primi pensii mai mari începând cu 1 ianuarie 2027, după doi ani în care valoarea punctului de referință a fost înghețată. Potrivit calculelor bazate pe formula de indexare prevăzută de […]
Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR): Guvernul taie 121,5 milioane de lei din Educație, în timp ce finanțarea rămâne mult sub nivelul prevăzut de lege
Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR): Guvernul taie 121,5 milioane de lei din Educație, în timp ce finanțarea rămâne mult sub nivelul prevăzut de lege Studenții acuză subfinanțarea cronică a sistemului de învățământ și cer respectarea prevederii legale care stabilește alocarea a minimum 15% din cheltuielile bugetului general consolidat pentru educație. Organizația solicită […]
