Marea Britanie oferă Ucrainei 1,3 miliarde de lire sterline sprijin militar suplimentar
Marea Britanie oferă Ucrainei 1,3 miliarde de lire sterline sprijin militar suplimentar
Marea Britanie a declarat că va oferi încă 1,3 miliarde de lire sterline (1,6 miliarde de dolari) în sprijin militar Ucrainei, anunţul fiind făcut înaintea unui apel video planificat duminică de liderii G7 cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, relatează Reuters și news.ro.
Premierul Boris Johnson a fost unul dintre cei mai puternici susţinători ai eforturilor Ucrainei de a rezista forţelor ruse de când preşedintele rus Vladimir Putin a lansat invazia pe 24 februarie.
Guvernul lui Johnson a trimis în Ucraina rachete antitanc, sisteme de apărare aeriană şi alte arme.
Noul angajament aproape dublează angajamentele anterioare ale Marii Britanii privind cheltuielile cu Ucraina, iar guvernul a spus că aceasta este cea mai mare rată a cheltuielilor pentru un conflict de după războaiele din Irak şi Afganistan, deşi nu a oferit detalii.
Totodată Ministerul german al dezvoltării a anunţat încă 63 de milioane de euro pentru Ucraina, transmite duminică dpa.”Este important pentru mine că Germania ajută Ucraina nu numai din punct de vedere militar, dar face şi viaţa mai suportabilă pentru poporul Ucrainei”, a declarat ministrul dezvoltării Svenja Schulze pentru ziarul Bild am Sonntag, potrivit Agerpres.
„Din acest motiv am mărit programul de ajutor imediat pentru Ucraina de la 122 de milioane la 185 de milioane de euro, care vor fi folosiţi pentru refacerea alimentării cu apă potabilă şi reconstruirea apartamentelor, şcolilor şi grădiniţelor distruse”.
„Alte ministere dau şi mai mult şi o vom face şi noi. Acolo unde bombele au încetat să cadă, Germania va ajuta reconstrucţia cu miliarde. Ministerul meu se pregăteşte deja pentru asta”, a adăugat oficialul german.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Video | Florin Manole, despre menținerea CASS pentru pensii în 2027: „Subiectul nu este epuizat, încă nu a fost abordat la nivelul Guvernului”
Florin Manole, despre menținerea CASS pentru pensii în 2027: „Subiectul nu este epuizat, încă nu a fost abordat la nivelul Guvernului” Ministrul Muncii, Florin Manole, a declarat, sâmbătă, 24 octombrie 2026, la Alba Iulia, că problema contribuției de asigurări sociale de sănătate (CASS) pentru pensionari nu a fost încă discutată la nivelul Guvernului. Oficialul a […]
Video | Crește salariul minim de la 1 ianuarie 2027? Ce spune ministrul Muncii, Florin Manole
Crește salariul minim de la 1 ianuarie 2027? Ce spune ministrul Muncii, Florin Manole Salariul minim brut pe economie va fi menținut la nivelul actual, de 4.325 de lei, la 1 ianuarie 2027, urmând ca o eventuală majorare să fie discutată în perioada următoare, după centralizarea indicatorilor economici. Anunțul a fost făcut de ministrul Muncii, […]
Cu cât se vor indexa pensiile în anul 2027. Ministrul Muncii: „Va fi respectată legea: vom aștepta ultimele cifre privind inflația”
Cu cât se vor indexa pensiile în anul 2027. Ministrul Muncii: „Va fi respectată legea: vom aștepta ultimele cifre privind inflația” Ministrul Muncii, Florin Manole, a declarat, sâmbătă, 24 octombrie 2026, la Alba Iulia, că va propune respectarea prevederilor legale privind indexarea pensiilor, după ce vor fi publicate ultimele date referitoare la inflație și la […]

