Curier Județean

MÂINE „Sădește viitorul!”, la Ciugud – Eveniment simbolic dedicat Zilei Internaționale a Femeii și protejării mediului

Ioana Oprean

Publicat

în

„Sădește viitorul!”, la Ciugud – Eveniment simbolic dedicat Zilei Internaționale a Femeii și protejării mediului

Comuna Ciugud găzduiește vineri, 8 martie 2024, evenimentul „Sădește viitorul!”, o acțiune inedită care are ca scop sărbătorirea doamnelor și domnișoarelor, dar și lansarea oficială a unui ambițios proiect de mediu al comunității: plantarea celui mai spectaculos parc dintr-o comună din România. Parcul va fi realizat în parteneriat cu Asociația de mediu Iplant.Today din Sebeș.

Petrecerea Divorțaților

Evenimentul va avea loc, începând cu ora 11.30, în parcul din satul Limba (în spatele căminului cultural) și va reuni peste 300 de persoane: copii și cadre didactice de la școli și licee din Ciugud, Alba Iulia, Aiud și Sebeș, doamne și domnișoare din comunitate, dar și din instituții sau companii partenere.

Participanții vor planta simbolic un copac de mari dimensiuni, fapt ce reprezintă angajamentul comunității din Ciugud de a amenaja în următorii ani, pe o suprafață de câteva hectare, un nou parc, cel mai spectaculos dintr-o comună din România. Parcul va cuprinde arborii României și va fi construit în jurul viitoarei școli pe care administrația locală din Ciugud dorește să o construiască, urmând să aibă și rol educațional pentru elevi, care vor putea face, în timpul verii, orele în natură. În paralel, un parc de mai mici dimensiuni va fi amenajat și în satul Limba, în zona în care există deja o zonă de relaxare.

Evenimentul de vineri va cuprinde și un al doilea moment simbolic în cadrul căruia toți participanții se vor așeza într-o inimă conturată din flori și plante, urmând ca această fotografie să fie repetată și în momentul în care va fi gata viitorul parc din Comuna Ciugud.

De asemenea, chiar dacă este un eveniment în aer liber, „Sădește viitorul” va avea și o parte smart, respectiv un duplex live cu Constanța, unde are loc o acțiune de promovare a mediului. Participanții vor putea face și o plimbare virtuală în „Miracle Garden” din Dubai, unul dintre cele mai spectaculoase locuri din lume, dedicate naturii.

Centrul de Cultură Augustin Bena Alba, instituție de cultură din subordinea Consiliului Județean Alba, s-a alăturat ca partener acestei acțiuni, astfel încât atmosfera de sărbătoare va fi întreținută de Cvartetul de Coarde al Județului Alba.

La final, fiecare doamnă sau domnișoară va primi un copăcel în ghiveci biodegradabil, cu rugămintea de a „sădi viitorul”, respectiv de a-l planta în curtea casei sau într-un loc care îi este drag, îngrijindu-l până va crește mare.

„Sădește viitorul” este un eveniment organizat de Primăria Comunei Ciugud și Asociația Iplant.today din Sebeș, în parteneriat cu Centrul de Cultură Augustin Bena Alba, cu sprijinul sponsorilor DP WORLD România, Cyberfolks România, Ferma de brazi, Garden Centrum și My Dubai Advisor.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Video | Vin, delicatese și voie bună în inima Alba Iuliei! Festivalul din Țara Vinului 2026, în curtea Palatului Principilor

Ioana Oprean

Publicat

în

Vin, delicatese și voie bună în inima Alba Iuliei! Festivalul din Țara Vinului 2026, în curtea Palatului Principilor Vinuri alese, brânzeturi pentru toate gusturile, preparate din carne, mititei și purceluș la proțap, dar și surprize, precum sucul încălzit – toate au transformat curtea Palatului Principilor Transilvaniei din Alba Iulia într-un punct de atracție pentru iubitorii […]

Citește mai mult

Curier Județean

Foto | Biserica „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Alba Iulia: Au fost finalizate lucrările de consolidare a iconostasului

Ioana Oprean

Publicat

în

Biserica „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Alba Iulia: Au fost finalizate lucrările de consolidare a iconostasului În cursul zilei de vineri, 23 octombrie 2026 au fost finalizate lucrările de consolidare a iconostasului Bisericii „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Alba Iulia. De curând biserica respectivă beneficiază și de iluminat arhitectural. Preotul paroh Florin-Spiridon Croitoru este cel care a […]

Citește mai mult

Curier Județean

Razie rutieră la Sebeș: Amenzi de aproape 4.000 de lei, un permis reținut și un certificat retras

Ioana Oprean

Publicat

în

Razie rutieră la Sebeș: Amenzi de aproape 4.000 de lei, un permis reținut și un certificat retras Amenzi de aproape 4.000 de lei și zeci de verificări în trafic, în urma unei acțiuni desfășurate de polițiștii rutieri din Sebeș pentru prevenirea accidentelor și combaterea abaterilor la regimul circulației. La data de 23 octombrie 2026, în […]

Citește mai mult