ASTĂZI, la Alba Mall e Cool: Moda eco, parada costumelor „eco” şi concert Skizzo Skillz
Agenţia Locală a Energiei Alba – ALEA împreună cu Consiliul Judeţean Alba şi Inspectoratul Şcolar al Judeţului Alba organizează a IV-a ediție a Campaniei ECOol, eveniment care s-a dovedit a fi un succes prin numărul celor implicați și prin rezultatele obținute.
Campania ”E COol!” a fost lansată în acest an în toate liceele din întreg județul Alba. Proiectul vizează sensibilizarea elevilor și a cadrelor didactice față de mediul înconjurător, implicarea lor într-o activitate care presupune lucrul în echipă și stimularea creativității.
Campania îmbracă forma unui concurs care se desfășoară între grupuri formate din elevi de liceu care vor trebui să realizeze costume din materiale reciclabile/reciclate. Fiecare grup înscris va trebui să refolosească într-un mod inedit deșeuri din mediul înconjurător, transformându-le în îmbrăcăminte.
Costumele vor fi prezentate în cadrul unei parade care va avea loc la Alba Mall în data de 04 aprilie 2013. Prezentarea de modă va fi urmată de un spectacol susținut de Skizzo Skillz și Binidetăt Live Band.
Marele premiu al concursului va consta într-o excursie de două zile oferită grupurilor situate pe primele 3 locuri. Alte premii acordate: 5 premii pentru cele mai bune costume – alese în urma unui vot online pe pagina de Facebook a proiectului- de asemenea recompensate cu o excursie de două zile ; în plus vor fi realizate 3 portofolii de modă pentru cele mai promiţătoare prezentări.
Agenția Locală a Energiei Alba a lansat direct proiectul în majoritatea liceelor din județul Alba, ceea ce a făcut ca numărul elevilor înscriși în competiție să ajungă la aproximativ 300, reprezentând 30 de grupe din 24 licee din toate cele 11 oraşe ale județului Alba.
Foto: arhivă
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Monden-Clubbing
Programul Inspire Cinema Alba Iulia, pentru perioada 23 –29 octombrie 2026. Ce filme vor rula la cinematograful din centrul comercial Alba Mall
Programul Inspire Cinema Alba Iulia, pentru perioada 23 –29 octombrie 2026. Ce filme vor rula la cinematograful din centrul comercial Alba Mall A Talent for Murder / Un talent criminal Avanpremiera Regia: Anton Corbijn Cu: Olivia Cooke, Helen Mirren, Alden Ehrenreich, Juliet Stevenson, James Faulkner Gen Film: Biografic, Crima, Drama, Thriller Durată: 106 min Rating: […]
25 octombrie 2026 | Spectacol inedit de percuție susținut de tinerii muzicieni ai Liceului de Arte din Alba Iulia, pe scena Palatului Cultural din Blaj
25 octombrie 2026 | Spectacol inedit de percuție susținut de tinerii muzicieni ai Liceului de Arte din Alba Iulia, pe scena Palatului Cultural din Blaj Un concert care promite să surprindă prin energie, sonorități spectaculoase și talentul noii generații de muzicieni va avea loc duminică, 25 octombrie, de la ora 18:00, la Palatul Cultural din […]
5 noiembrie 2026 | Oana Bozga-Pintea, alături de Ionuț Fulea și alți mari artiști, la BT Arena: Cursă specială din Alba Iulia pentru festivalul folcloric „Tinerețe”
Oana Bozga-Pintea, alături de Ionuț Fulea și alți mari artiști, la BT Arena: Cursă specială din Alba Iulia pentru festivalul folcloric „Tinerețe” Să păstrăm folclorul viu înseamnă să-l ducem mai departe, pe scenă și în inimile celor tineri. Prin Festivalul „Tinerețe”, Oana Bozga-Pintea își urmează cu perseverență această misiune și aduce la Cluj-Napoca o seară […]
