Mâine, la Alba Iulia, Crosul Olimpic Național, eveniment sportiv de seamă, cu startul la ora 12.00!
Miercuri, 6 iunie, de la ora 12.00 (startul a fost decalat cu două ore, raportat la programul anunțat inițial), la
Alba Iulia, în Șanțurile Cetății, se va desfășura a 31-a ediție a Crosului Olimpic Național, eveniment sportiv de anvergură, în an Centenar, în Cetatea Marii Uniri.
Organizatorii speră într-o prezență record, peste 1000 de concurenți la acest concurs major, Cetatea Alba Carolina fiind iarăși gazda unei ediții a Crosului Olimpic Național, după 3 decenii, precedenta fiind în 1998, când Ion Țiriac era președintele COSR. La Alba Iulia vor fi prezenți cu acest prilej, președintele COSR, Mihai Covaliu, fost campion olimpic la scrimă și Simona Amânar Tabără – multipla medaliată europeană, mondială și olimpică, director al Academiei Olimpice Române.
*Nume grele, Mihai Covaliu și Simona Amânar!
Organizatorii au pregătit numeroase premii. Biciclete, trotinete, cupe, rachete şi seturi de mingi de tenis îi aşteaptă pe copiii cu vârste cuprinse între 6 şi 18 ani, în timp ce alergătorii categoriei 20+ vor fi recompensaţi pentru efortul lor cu biciclete eliptice, steppere, cupe, rachete şi seturi de mingii de tenis. De asemenea, vor fi acordate premii speciale, pentru cea mai numeroasă familie, cel mai tânăr/tânără participant/ă şi cel mai vârstnic/vârstnică participant/ă. La start sunt așteptați concurenți din întreaga țară, alături de sportivii de la CS Unirea Alba Iulia, Aiud, Blaj, Cugir sau Sebeș, elevi de la şcolile şi liceele din tot judeţul, studenţi ai universităţii albaiuliene, dar şi mulţi iubitori ai mişcării sportive în general, oameni simpli, din Alba şi din alte judeţe ale României. Competiția propriu zisă se va desfășura în Șanțurile Cetății (Latura de Vest), pe mai multe categorii de vârstă, fete și băieți, 6-8 ani, 9-11 ani, 12-14 ani, 15-19 ani, open (peste 20 de ani). Toți participanții la cros vor primi din partea organizatorilor tricouri și medalii cu însemnele olimpice, și diplome de participare din partea Comitetului Internațional Olimpic. De asemenea, Comitetul Olimpic și Sportiv Român va oferi primilor trei clasați 30 de premii constând în cupe, biciclete, trotinete, steppere, rachete de tenis, seturi mingi de tenis. Programul este următorul: 10.30-11.30 – înscrierea participanților și distribuirea tricourilor, 12.00 – start pe distanța de 2700 metri (o tură de cetate) la categoriile 12-14 ani, 15-19 ani și open; 12.05 – start pe distanța de 600 metri, la categoriile 6-8 ani și 9-11 ani; 13.15 – festivitatea de premiere.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Sport
Andrei Cordea, super gol în SuperLiga, în duelul cu Dinamo din „Gruia”. Comentator: „Un șut ca un burghiu”
Andrei Cordea, super gol în SuperLiga, în duelul cu Dinamo din „Gruia”. Comentator: „Un șut ca un burghiu” Un gol fabulos a fost marcat de fotbalistul aiudean Andrei Cordea în meciul dintre CFR Cluj și Dinamo, din SuperLiga de fotbal. Partida a fost programată duminică, 25 octombrie 2026, de la ora 19.00, pe Stadionul „Dr. […]
Conducerea CSO Arieșul Apuseni Baia de Arieș: „Au fost câteva dispute, dar verbale, fără amenințări”, după episodul de la finele întâlnirii cu Târnavele Tiur
Conducerea CSO Arieșul Apuseni Baia de Arieș: „Au fost câteva dispute, dar verbale, fără amenințări”, după episodul de la finele întâlnirii cu Târnavele Tiur La Baia de Arieș, la partida dintre Arieșul Apuseni și Târnavele Tiur, a fost un episod ce l-a avut primarul Marius Dup în prim-plan! La sugestia acestuia, gazdele au f[cut o […]
CSM Unirea Alba Iulia, victorie clară la Under 19 și eșec drastic la Under 17, în etapa a zecea a campionatelor organizate de FRF CSM Unirea Alba Iulia a avut dublă externă cu U Evolution 2000), iar LPS Sebeș a stat în această etapă. Jocurile următoare, în 1 noiembrie sunt LPS Sebeș – ACS Mediaș […]
