Sport

Mâine, CSM Școlar Reșița – Metalurgistul Cugir | Bătălie pentru promovare în Valea Domanului!

Dan HENEGAR

Publicat

în

Miercuri, 10 aprilie, de la ora 17.00, în Valea Domanului, se dispută o întâlnire de o importanță aparte pentru lupta de promovare, între CSM Școlar Reșița și Metalurgistul Cugir (este o rundă în care primele șase clasate au dueluri directe).

Petrecerea Divorțaților

Seria a 4-a este una “nebună” în privința bătăliei pentru accederea în eșalonul superior, cea mai echilibrată din acest punct de vedere din eșalonul terț, cu un lider surprinzător – Gloria Lunca-Teuz Cermei – și 5 echipe înghesuite pe numai două puncte după 21 de meciuri, grupări ce râvnesc la Liga a 2-a!

Formația de sub Drăgana a pășit fals etapa precedentă, când a ratat șansa să urce în fotoliul de lider, a coborât pe locul al 4-lea și încearcă reabilitarea în acest derby al “intemediarei”, împotriva unui oponent care a câștigat fără emoții pe “Cetate”, ajungând pe ultima treaptă a podiumului.

Contracandidatele la șefie sunt vecine de clasament, la egalitate de puncte, 41, și la două “lungimi” de prima poziție, înaintea acestei confruntări cu o miză imensă, în care punctele cântăresc dublu.

“Rosso-nerii” au 9 victorii din ultimele 10 partide și s-au infiltrat în bătălia pentru promovare, iar cugirenii au suferit un duș rece runda anterioară, înregistrând un eșec surprinzător, primul din retur, pe teren propriu, cu LPS Cetate Deva. În tur, sub Drăgana, a fost egal, scor 2-2, o remiză ce a nemulțumit ambele tabere. Vizitatorii abordează acest joc dificil cu întregul efectiv la dispoziție, inclusiv portarul Crivăț.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Sport

Sport

Foto | Sportivii din Alba, rezultate de excepție la Cupa României 2026 la Taekwondo WT – proba olimpică Kyorugi: Lista laureaților

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Sportivii din Alba, rezultate de excepție la Cupa României 2026 la Taekwondo WT – proba olimpică Kyorugi: Lista laureaților Sportivii din Alba au obținut rezultate de excepție la Cupa României 2026 la Taekwondo WT – proba olimpică Kyorugi. Competiția s-a desfășurat în perioada 2-4 octombrie 2026 la Miercurea Ciuc. Iată clasările sportivilor din Alba: *Clubul […]

Citește mai mult

Sport

Foto | Alecsandru Boloage (CS Unirea Alba Iulia), două medalii de aur la Cupa României 2026 la Taekwondo WT – proba olimpică Kyorugi

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Alecsandru Boloage (CS Unirea Alba Iulia), două medalii de aur la Cupa României 2026 la Taekwondo WT – proba olimpică Kyorugi Performanță remarcabilă a sportivului albaiulian Alecsandru Boloage, legitimat la CS Unirea Alba Iulia.  Acesta a cucerit două medalii de aur, la juniori și seniori – 63 kg, la la Cupa României 2026 la Taekwondo […]

Citește mai mult

Sport

Foto | Sportivii de la CSM Unirea Alba Iulia, podium după podium la Memorialul „Ioan Schuster” 2026! Avram Iancu, între performerii competiției de înot la Reșița

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Sportivii de la CSM Unirea Alba Iulia, podium după podium la Memorialul „Ioan Schuster” 2026! Avram Iancu, între performerii competiției de înot la Reșița Peste 70 de înotători din România și Ungaria s-au întrecut, în weekend, la Reșița, în cadrul concursului internațional de înot masters Memorial „Ioan Schuster” 2026. CSM Unirea Alba Iulia a fost […]

Citește mai mult