Sport

Luni, 24 iulie, se reuneşte şi Şurianu Sebeş | Speranţe în implicarea autorităţilor locale

Dan HENEGAR

Publicat

în

Înscrisă în ultimul moment în Liga a 3-a, Şurianu Sebeş are prevăzută reunirea luni, la ora 19.00, în „Arini”, surse apropiate clubului susţinând că la şedinţa de pregătire va fi prezent şi Dorin Nistor, primarul municipiului Sebeş.

În condiţiile în care preşedintele Daniel Popa s-a izolat şi este foarte greu de găsit,nerăspunzând la telefon, greul acestei perioade a căzut pe umerii antrenorului Doru Oancea. Chiar dacă s-a înscris în Liga a 3-a, Şurianu Sebeş nu este sigură că va începe şi campionatul. Miercuri, 26 iulie va fi o şedinţă a Consiliului local al municipiului Sebeş, special pe tema fotbalului, în ideea susţinerii financiare a formaţiei campioane a judeţului Alba, ce traversează momente dificile din punct de vedere financiar. „Să vedem ce se va întâmpla, avem semnale pozitive dinspre autorităţile locale, noi ne vom întâlni luni şi vrem să începem treaba. Să vedem ce vom reuşi, trebuie să avem răbdare, deşi situaţia nu este rezolvată„, a precizat Doru Oancea.

Trei jucători, Şt. Radu, M. Neagu şi N. Bănică (ultimul mai aşteaptă până luni pentru a da răspunsul final) au primit dezlegările pentru Metalurgistul Cugir, iar alţi jucători importanţi precum Cl. Marcu, R. Trif, Bălaş, Cutean, P. Muntean, sunt curtaţi de echipe din Alba, Liga a 3-a şi Liga a 4-a. Kenyanul Osogo, al cărui împrumut de la FC Hermannstadt a expirat se pregăteşte deja cu Sportul Petreşti.

Înscrierea echipei în Liga a 3-a, poate fi considerată, dintr-un anumit punct de vedere, o mutare riscantă, „de totul sau nimic”, în traducere: convingem autorităţile locale să se implice, sau, adio fotbal, o retragere din eşalonul terţ fiind echivalentul dispariţiei!


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Sport

Sport

Update Video | Nicolae Stanciu marchează pe bandă rulantă în China: Care sunt cele mai noi isprăvi ale fotbalistului din Alba Iulia

Ioana Oprean

Publicat

în

Nicolae Stanciu marchează pe bandă rulantă în China: Care sunt cele mai noi isprăvi ale fotbalistului din Alba Iulia Nicolae Stanciu marchează pe bandă rulantă în China. Sâmbătă, 8 august 2026, fotbalistul albaiulian a „lovit” din nou. Citește și: Nicolae Stanciu, Tricolorul lunii iulie în aplicația „Tricolorii” | Primul trofeu din 2026 pentru căpitanul României […]

Citește mai mult

Sport

CS Universitar Alba Iulia – Jiul Petroșani 0-1 (0-0) | Studenții, al treilea eșec amical, a debutat N. Toma (ex-Minerul Lupeni)

Dan HENEGAR

Publicat

în

CS Universitar Alba Iulia – Jiul Petroșani, amical disputat la Stremț CS Universitar Alba Iulia a disputat la Micești, pe teren sintetic, deși inițiat s-a vehiculat varianta Stremț, o partidă amicală cu Jiul Petroșani, formația care a eliminat Metalurgistul Cugir în Cupa României. Citește și: Video: CS Universitar Alba Iulia – CIL Blaj 3-4 (2-1), […]

Citește mai mult

Sport

Foto: Metalurgistul Cugir – Inter Sibiu 1-0 (0-0), într-un joc amical | Gol Goronea, Herlea a revenit de la CSM Unirea Alba Iulia

Dan HENEGAR

Publicat

în

Metalurgistul Cugir – Inter Sibiu 1-0 (0-0), într-un joc amical | Gol Goronea, portarul Herlea a revenit de la CSM Unirea Alba Iulia La încheierea cantonamentului centralizat, Metalurgistul Cugir a disputat o partidă de verificare cu Inter Sibiu, formație unde este, de curând, președinte Mihai Dăscălescu, ex-CSM Unirea Alba Iulia. „Roș-albaștrii” s-au impus cu 1-0 […]

Citește mai mult