LIVE VIDEO | Se inaugurează Spitalul Dr. Holhoș din Alba Iulia: Investiție de peste 6 milioane de euro, din fonduri proprii
Se inaugurează Spitalul Dr. Holhoș din Alba Iulia: Investiție de peste 6 milioane de euro, din fonduri proprii
Spitalul Dr. Holhoș din Alba Iulia, situat pe Calea Moților nr. 61 din municipiu, a fost inaugurat sâmbătă, 28 iunie 2025, după aproximativ 8 ani de la începutul lucrărilor.
Evenimentul a început în jurul orei 10.00 cu un cuvânt de deschidere, urmat de binecuvântarea și sfințirea spitalui de către ÎPS Irineu, Arhiepiscopul de Alba Iulia.
Au urmat speech-urile oficiale și tăierea panglicii, iar de la ora 11:00, turul spitalului ce tocmai fost inaugurat.
Proiectul a fost demarat în 2017 din fonduri proprii. Spitalul Dr.Holhoș se mândrește cu o echipă medicală profesionistă, cu expertiză în specialitățile medicale principale și cu tehnologii medicale avansate, pentru ca tu să beneficiezi de toate serviciile de care ai nevoie, într-un singur loc.

În cadrul noului spital îți este pus la dispoziție soluții personalizate de diagnostic și tratament, intervenții chirurgicale de înaltă precizie și servicii în regim de urgență în care poți avea încredere.
Dr. Teodor Holhoș a fondat prima sa clinică oftalmologică în 2011, la Alba Iulia, din dorința de a oferi pacienților din România servicii oftalmologice la cele mai înalte standarde europene. Pionier al inovației în domeniu, Dr. Holhoș a fost primul chirurg din Transilvania care a introdus tehnologia SMILE Pro și operația Presbyond în practica medicală curentă.
Astăzi, rețeaua Dr. Holhoș cuprinde 6 clinici de chirurgie oftalmologică, 20 de cabinete de optică medicală și un spital multidisciplinar – un ecosistem dedicat sănătății, construit pe fundamentul profesionalismului și al empatiei.
Spitalul Dr. Holhoș este o împlinire a viziunii de la început, transferând standardele de excelență deja recunoscute în oftalmologie și altor specialități medicale esențiale, într-un spațiu modern, centrat pe pacient.
De altfel, medicul din Alba Iulia a deschis în 2024 şi o nouă clinică de oftalmologie în Târgu-Mureş, o investiţie de 1,5 mil. euro, în cadrul căreia a adus şi operaţiile Smile Pro din sfera oftalmologiei, care se fac cu laserul în câteva secunde.
„Am avut un număr record de operaţii anul trecut, de peste 5.500. Noi ne-am dublat practic numărul de pacienţi în ultimii doi ani, deci aproximativ 50% creştere medie pe an. Anul trecut a fost un an foarte bun. Mă bucur în primul rând pentru creşterea numărului de pacienţi şi a numărului de operaţii.“.
El a pus bazele unei reţele, plecând de la o clinică în Alba Iulia, oraşul natal. A deschis a doua clinică în Turda, unde consultase în timpul rezidenţiatului din Cluj pentru că avea pacienţi acolo care îl ştiau.
În prezent a ajuns la o reţea de 6 clinici de oftalmologie în Alba Iulia, Turda, Mediaş, Sibiu, Cluj-Napoca şi Târgu-Mureş. Reţeaua de clinici a ajuns la afaceri de 10 milioane de euro anul trecut, dublu faţă de doi ani în urmă.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Incident la sediul Poliției Municipiului Alba Iulia: Un bărbat cu o armă de tip airsoft și o grenadă ar fi amenințat polițiștii
Incident la sediul Poliției Municipiului Alba Iulia: Un bărbat cu o armă de tip airsoft și o grenadă ar fi amenințat polițiștii Un incident straniu, care a pus însă polițiștii în alertă, s-a petrecut în seara zilei de sâmbătă, 24 octombrie 2026, la Alba Iulia. Potrivit surselor ziarulunirea.ro, un individ aparent înarmat cu un armă […]
Ajutor pentru pensionari în decembrie 2026: Vor primi românii bani în plus? Ce spune ministrul Muncii
Ajutor pentru pensionari în decembrie 2026: Vor primi românii bani în plus? Ce spune ministrul Muncii Pensionarii cu venituri de până la 3.000 de lei urmează să primească, în decembrie, a doua tranșă a ajutorului financiar acordat de Guvern. Ministrul Muncii, Florin Manole, a dat asigurări, sâmbătă, 24 octombrie 2026, la Alba Iulia, că fondurile […]
FOTO | Un nou caz șocant de cruzime față de animale, în Alba: Cățelușă împușcată în coloană, la Sebeș! Animalul a fost operat de urgență la Cluj-Napoca. Asociația care l-a salvat are nevoie de ajutor
Un nou caz șocant de cruzime față de animale, în Alba: Cățelușă împușcată în coloană, la Sebeș! Animalul a fost operat de urgență la Cluj-Napoca. Asociația care l-a salvat are nevoie de ajutor Un nou caz de cruzime față de animale a fost semnalat în județul Alba. O cățelușă din Sebeș a fost găsită în […]
