Sport

Liga a IV-a, etapa a 16-a: Viitorul Sântimbru – al 12-lea val fără eșec! Liderul, Sportul Petrești, primul succes din retur

Dan HENEGAR

Publicat

în

Liderul Sportul Petrești a reușit prima victorie din 2019, pe terenul “lanternei roșii”, întrerupând seria celor trei remize consecutive.

Petrecerea Divorțaților

Viitorul Sântimbru merge ceas, depășind al 12-lea val (9 victorii și trei remize), împotriva unui oponent, Navobi Cricău, cu trei înfrângeri în retur. CIL Blaj a produs primul eșec din primăvară pentru Vama Seacă, împotriva unei echipe care runda anterioară a remizat pe terenul primei clasate. Trei victorii din tot atâtea jocuri a obținut Voința Stremț, contra dăienilor, ce au suferit cel mai drastic eșec stagional, la prima deplasare a returului. Pe Ampoi, aurarii și-au trecut în cont a doua remiză internă, “olimpicii” rămânând în continuare fără eșec în retur. Metalu a câștigat prima dată după o serie nefastă de 4 jocuri în care a cucerit un singur punct. Energia Săsciori a reușit al doilea succes la rând, urcând în ierarhie, miceștenii înregistrând al treilea insucces din tot atâtea jocuri disputate în partea secundă a campionatului.

*Rezultate:

AFC Micești – Energia Săsciori 2-3 (0-3)

Marcatori: A. Roșu (46, 90+2), respectiv B. Sava (13, 22), Nazarie (42).

Vizitatorii au condus detașat la pauză, dar intrarea talentatului An. Roșu – revenit după o accidentare, a adus suspansul în actul secund.

Navobi Cricău – Viitorul Sântimbru 2-3 (0-0)

*Marcatori C. Olălău (71, 86), respectiv Brânză (50), E. Hălălae (63), Cr. Ivașcu (82).

Partida s-a jucat la Galtiu, în fieful sântimbrenilor, ce au avut calitatea de oaspeți și a fost prefațată de un moment de reculegere în memoria lui Aurel Miron, tatăl antrenorului principal al celor de la Navobi, respectiv al doctorului Ilie Tripșa un apropiat al grupării din Sîntimbru.

Viitorul Vama Seacă – CIL Blaj 1-3 (0-1)

*Marcatori: I. Cociș (60), respectiv B. Varga (26), Acatrinei (82), Mihu (86).

La fel ca în runda precedentă, când au întors scorul în “Mica Romă” cu CS Zlatna, blăjenii s-au impus într-un final fierbinte, punctând în două rânduri, în fața unei asistențe record, la meci asistând în jur de 500 de spectatori.

CS Zlatna – Olimpia Aiud 2–2 (2-1)

*Marcatori: A. Cîmpean (3, 39 – ambele din penalty)/ R. Mihălțan (17, 61 – penalty).

Metalu Aiud – Nicolae Linca Cergău 2–1 (2-1)

*Marcatori: Mătărângă (16), C. Mureșan (29)/ C. Diaconu (34 – penalty). În min. 78, Mătărângă (Metalu) a fost eliminat pentru cumul de cartonașe galbene.

Voința Stremț – Spicul Daia Română 7–2 (3-0)

*Marcatori: Trifa (8, 11), Epure (24, 61), Gh. Râșniță (82), I. Mihălțan (90), A. Breaz (90+1)/ Al. Culda (52, 75).

Dacia Mihalț – Sportul Petrești 2 -7 (1 – 1)

*Marcatori: B. Mîrza (30), S. Popa (90+1)/ Adr. Lăcătuș (13), Ștefan (48), Cutean (56), G. Oltean (62), M. Cristea (66), T. Mărginean (75, 90+2).

Etapa a 17-a: *sâmbătă, 30 martie, ora 16.00: Olimpia Aiud – Viitorul Vama Seacă (în tur, 1-2); *duminică, 31 martie, ora 11.00: CIL Blaj – Dacia Mihalț (7-1); ora 17.00: Viitorul Sântimbru – CS Zlatna (1-2), Sportul Petrești – AFC Micești (3-1), Energia Săsciori – Metalu Aiud (0-2), Nicolae Linca Cergău – Voința Stremț (1-8), Spicul Daia Română – Navobi Cricău (0-2).


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Sport

Sport

Foto | Sportivii din Alba, rezultate de excepție la Cupa României 2026 la Taekwondo WT – proba olimpică Kyorugi: Lista laureaților

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Sportivii din Alba, rezultate de excepție la Cupa României 2026 la Taekwondo WT – proba olimpică Kyorugi: Lista laureaților Sportivii din Alba au obținut rezultate de excepție la Cupa României 2026 la Taekwondo WT – proba olimpică Kyorugi. Competiția s-a desfășurat în perioada 2-4 octombrie 2026 la Miercurea Ciuc. Iată clasările sportivilor din Alba: *Clubul […]

Citește mai mult

Sport

Foto | Alecsandru Boloage (CS Unirea Alba Iulia), două medalii de aur la Cupa României 2026 la Taekwondo WT – proba olimpică Kyorugi

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Alecsandru Boloage (CS Unirea Alba Iulia), două medalii de aur la Cupa României 2026 la Taekwondo WT – proba olimpică Kyorugi Performanță remarcabilă a sportivului albaiulian Alecsandru Boloage, legitimat la CS Unirea Alba Iulia.  Acesta a cucerit două medalii de aur, la juniori și seniori – 63 kg, la la Cupa României 2026 la Taekwondo […]

Citește mai mult

Sport

Foto | Sportivii de la CSM Unirea Alba Iulia, podium după podium la Memorialul „Ioan Schuster” 2026! Avram Iancu, între performerii competiției de înot la Reșița

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Sportivii de la CSM Unirea Alba Iulia, podium după podium la Memorialul „Ioan Schuster” 2026! Avram Iancu, între performerii competiției de înot la Reșița Peste 70 de înotători din România și Ungaria s-au întrecut, în weekend, la Reșița, în cadrul concursului internațional de înot masters Memorial „Ioan Schuster” 2026. CSM Unirea Alba Iulia a fost […]

Citește mai mult