Liga a 3-a, Seria a 5-a, Unirea Jucu – Metalurgistul Cugir 2-1 (1-1) | Echipa de sub Drăgana a pierdut, după trei victorii consecutive
Metalurgistul Cugir a pierdut la Jucu, scor 1-2 (1-1), echipa condusă de Călin Moldovan suferind un eşec, după trei victorii consecutive şi o rundă de pauză!
Vizitatorii au condus cu 1-0, dar bucuria nu a durat decât trei minute, întrucât egalitatea s-a restabilit rapid.
Cocină (25) a deschis scorul (profitând de o neînţelegere în defensiva adversă), cu primul său gol pentru Metalurgistul, iar gazdele au egalat trei minute mai târziu prin Lupu, în urma unei lovituri de colţ. Portarul Vlase a scos balonul din plasă după 352 de minute (aproape 6 ore), în cele din urmă Metalurgistul încasând două goluri, în premieră în acest sezon.
În actul secund, acelaşi Lupu a marcat în minutul 68 (după o fază ca la biliard, în care a trimis în bară, iar apoi balonul l-a lovit în cap şi a intrat în plasă), iar gruparea de sub Drăgana a pierdut după trei victorii consecutive, în care nu a primit gol.
Partida a fost una echilibrată, în care vizitatorii au avut oportunităţi importante prin Maftei, în prima repriză, respectiv Stoianof, Cocină sau Măd. Popa, toate în actul secund, când scorul era egal, dar şi după ce gazdele s-au desprins, când Iovănescu a fost aproape să restabilească egalitatea în final.
*Călin Moldovan: „A fost cel mai slab meci din acest campionat”
„A fost cel mai slab meci al nostru din acest campionat. Poate acest eşec ne-a adus cu picioarele pe pământ, după ce toată lumea ne lăuda. Nu e un capăt de ţară că am pierdut, nu suntem invincibili, e o lecţie din care trebuie să învăţăm, dacă nu suntem concentraţi 100 la sută, fotbalul te pedepseşte. Nu ne-a ieşit, am ratat ocazii în momente cheie şi asta ne-a costat„, a precizat Călin Moldovan
Echipa: Vlase – Maftei, Negrescu, Bactăr, D. Popa, Itu (72, Iovănescu), Covaciu, Măd. Popa, Cocină, Vezan (61, Tăban), Stoianof, rezerve D. Popescu, M. Udrea, Torişte, I. Tătar, Varodi.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Sport
Foto | Laura Bogdan, de la CS Unirea Alba Iulia, campioană europeană U23 la judo! Aur la Napoli, după o finală câștigată în 29 de secunde. Alexandru Sibișan, în lupta pentru bronz
Laura Bogdan, de la CS Unirea Alba Iulia, campioană europeană U23 la judo! Aur la Napoli, după o finală câștigată în 29 de secunde. Alexandru Sibișan, în lupta pentru bronz CS Unirea Alba Iulia încheie Campionatele Europene de Judo U23 de la Napoli, Italia, cu un titlu continental cucerit de Laura Bogdan și un loc […]
Foto | Blăjeanul Victor Oniga, titular în Cipru – România 0-2, în preliminariile EURO 2027 la U17: Tricolorii, calificați în următoarea rundă preliminară
Blăjeanul Victor Oniga, titular în Cipru – România 0-2, în preliminariile EURO 2027 la U17: Tricolorii, calificați în următoarea rundă preliminară Tânărul jucător Victor Oniga, originar din Blaj și legitimat la FK Csikszereda, a fost titular în meciul România U17 – Cipru U17, disputat luni, 2 noiembrie 2026, contând pentru prima rundă a calificărilor pentru […]
Liga 3, comparație după tur: CSM Unirea Alba Iulia – constantă, CIL Blaj – în progres, Metalurgistul Cugir și, mai ales, CSU Alba Iulia – deziluzii
Liga 3, comparație după tur: CSM Unirea Alba Iulia – constantă, CIL Blaj – în progres, Metalurgistul Cugir și, mai ales, CSU Alba Iulia – deziluzii! O concluzie după încheierea turului în Seria 7 din Liga 3, 11 jocuri, în ceea ce privește conjudețenele, în ediția 2026/2027: CSM Unirea Alba Iulia – constantă, CIL Blaj – […]
