Curier Județean

O conductă de apă dintr-un oraș din Alba, veche și în prezent nefolosită, din cauza avariilor frecvente, va fi înlocuită: De ce este importantă investiția

Ioana Oprean

Publicat

în

O conductă de apă dintr-un oraș din Alba, veche și în prezent nefolosită, din cauza avariilor frecvente, va fi înlocuită: De ce este importantă investiția

S.C. APA CTTA S.A. Alba a depus solicitare de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Reabilitare conductă de transport apă brută și apă tratată în sistemele zonale de alimentare cu apă Alba, Apuseni și Cugir, județul Alba“. Obiectul vizat în municipiul Aiud este reabilitarea conductei de aducțiune a apei tratate către Rezervoarele B, pe strada Gheorghe Doja.

Petrecerea Divorțaților

Ce se schimbă

Conducta actuală, din oțel, cu diametrul de 600 mm și lungimea de circa 520 m, a fost pusă în funcțiune în 1982. Face legătura dintre magistrala Sebeșel – Ocna Mureș și cele două rezervoare de 2.500 mc ale orașului. Potrivit memoriului de prezentare, conducta este uzată și corodată, a avut avarii frecvente și pierderi de apă și nu mai este folosită în prezent. Rezervoarele sunt alimentate din rețeaua de distribuție existentă. În plus, o parte din traseu trece prin proprietăți private, ceea ce îngreunează accesul echipelor la reparații.

Proiectul propune înlocuirea ei cu o conductă din fontă ductilă, de același diametru, cu o durată de viață proiectată de minimum 50 de ani. În memoriu se indică un debit maxim de 120 l/s și o presiune de lucru de 6–10 bar. Vor fi construite și cămine de vane, de aerisire și de golire, plus puncte de măsurare a presiunii și a debitului, cu transmitere de date prin sistem SCADA. Lucrările se fac pe domeniul public al municipiului, iar în document se precizează că nu sunt necesare demolări.

Cum se va lucra

Execuția se face prin săpătură deschisă. După montarea conductei urmează probele de presiune, spălarea și dezinfectarea ei, apoi refacerea completă a carosabilului, a bordurilor și a pavajelor. Suprafața ocupată temporar este de 1.040 mp, fără ocupare definitivă de teren.

Costuri și termene

Investiția din Aiud are o valoare de 2.234.185,88 lei, fără TVA, din totalul de 49.104.453,01 lei, fără TVA, al întregului proiect. Durata estimată de implementare a proiectului, inclusiv proiectarea și execuția, este de 48 de luni.

Beneficiile urmărite sunt continuitatea alimentării cu apă 24 de ore din 24, reducerea pierderilor, costuri de întreținere mai mici și conformarea cu cerințele europene privind apa potabilă.

foto – cu rol ilustrativ


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Foto | „Trofeul Memoriei” 2026, competiție de fotbal în onoarea veteranilor din Teatrele de Operații, la Alba Iulia: Participanți și… laureați

Lucian Dărămuș

Publicat

în

„Trofeul Memoriei” 2026, competiție de fotbal în onoarea veteranilor din Teatrele de Operații, la Alba Iulia: Participanți și… laureați Manifestările dedicate Zilei Veteranilor din Teatrele de Operații au debutat la Alba Iulia cu cea de-a doua ediție a turneului de fotbal „Trofeul Memoriei”, organizat de AMVVD – Sucursala Alba, la Baza Sportivă Micești. Opt echipe […]

Citește mai mult

Curier Județean

Video | Varianta ocolitoare a Blajului: A fost deschisă circulația în zona Girației 3 pe sectorul restabilit al DN 14B

Ioana Oprean

Publicat

în

Varianta ocolitoare a Blajului: A fost deschisă circulația în zona Girației 3 pe sectorul restabilit al DN 14B Luni, 2 noiembrie 2026 a fost deschisă circulația pe sectorul restabilit al DN14B, în zona noului sens giratoriu Girația 3, au anunțat reprezentanții antreprenorului Prenis. Traficul rutier a fost transferat de pe traseul provizoriu pe noua configurație […]

Citește mai mult

Curier Județean

Scenariu de film la Alba după ce un fugar a stat ascuns într-o șură în Munții Apuseni timp de 8 luni: Mascații l-au ridicat pe loc și l-au dus direct după gratii

Bogdan Ilea

Publicat

în

Scenariu de film la Alba după ce un fugar a stat ascuns într-o șură în Munții Apuseni timp de 8 luni: Mascații l-au ridicat pe loc și l-au dus direct după gratii  Un bărbat de 54 de ani, dat în urmărire generală după ce a refuzat să se mai întoarcă la Penitenciarul Giurgiu, acolo unde […]

Citește mai mult