Letan continuă sub Drăgana | Ovidiu Vezan, la un pas de a semna cu Metalurgistul Cugir
Metalurgistul Cugir este la ora căutărilor în încercarea de a-şi reface efectivul afectat de multiplele plecări din intersezon. Gruparea de sub Drăgana caută de zor, mişcându-se pe mai multe fronturi de lucru, având acceptul verbal al câtorva jucători, care se speră că vor parafa înţelegerile, începând de luni, 11 iulie, când este prevăzută reunirea lotului, sub comanda antrenorului Călin Moldovan. Un lucru este cert, fundaşul Cosmin Letan a acceptat să continue la divizionara terţă de sub Drăgana, Metalurgistul Cugir fiind foarte aproape să semneze contractul cu mijlocaşul Ovidiu Vezan (fost la Farul Constanţa). „Suntem în tratative avansate cu Vezan şi în discuţii multiple cu mai mulţi fotbalişti. Căutăm de zor, încercăm, tatonăm, discutăm”, a precizat Călin Moldovan.
*De la Unirea Jucu şi FC Braşov
Gruparea cugireană vrea să profite de problemele existente la alte echipe din eşaloanele inferioare, gen FC Braşov (în pragul falimentului), de unde sunt doriţi Raul Negotei (mijlocaş de bandă stângă) şi Diego Alupoaie (atacant), ambii juniori. În acelaşi context, întăriri serioase pot veni dinspre Unirea Jucu (Seria a 5-a, Liga a 3-a), o altă formaţie mistuită de problemele financiare, de unde este aşteptat un contingent important, format din Brumă, Oct. Bucur (fost la CS Zlatna), Al. Pop şi portarul Horvat. „Roş-albaştrii” sunt constrânşi să recurgă la modificări importante ale efectivului, în condiţiile în care incertitudinea ce a planat asupra viitorului echipei a făcut ca despărţirile să curgă pe bandă rulantă. Încet, încet, lucrurile au intrat însă într-o matcă firească a evoluţiei, continuitatea fotbalistică este asigurată, acum problemele fiind unele de inspiraţie în privinţa deciziilor luate, în contextul în care trebuie cât mai repede posibil să se alcătuiască, în condiţiile presiunii timpului, un lot competitiv. Menţionăm că din vechiul lot vor mai continua Tăban, Letan, Itu, Şuteu şi Afrapt, o altă ţintă fiind, surpriză, portarul Roberto Bodea, dacă nu va cădea de acord cu Performanţa Ighiu pentru prelungirea contractului.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Sport
Dansatorii din Alba Iulia, în prim-plan la „Cupa Dance Art” și „Cupa Carpathian Dance” Bianca și Ionuț Ionescu, antrenorii Clubului de dans „Life is Dance” din Alba Iulia vin cu vești bune după un weekend productiv, dar intens în care dansatorii de la „Life is Dance”, „CSM Unirea” și „CSU” s-au împărțit între două ringuri […]
Video | Alba Iulia, din nou în competițiile majore de baschet din România. Antrenorul Valentin Urian: „Rolul primordial al noii echipe este de a le oferi tinerelor jucătoare șansa de a juca la senioare chiar în orașul lor”
Alba Iulia, din nou în competițiile majore de baschet din România. Antrenorul Valentin Urian: „Rolul primordial al noii echipe este de a le oferi tinerelor jucătoare șansa de a juca la senioare chiar în orașul lor” Alba Iulia revine în competițiile de baschet senioare din România, prin noua echipă CSM-CSU Alba Iulia, al cărei debut […]
Foto: CSM Unirea Alba Iulia, cea mai cosmopolită formație din Seria 7! Sub comanda lui Pustai, 7 stranieri, record pentru istoria recentă a „alb-negrilor”
CSM Unirea Alba Iulia, cea mai cosmopolită divizionară terță din Seria 7! Sub comanda lui Pustai, 7 stranieri, record pentru istoria recentă a „alb-negrilor” CSM Unirea Alba Iulia a devenit cea mai cosmopolită componentă a Seriei 7 din eșalonul terț, asta pe lângă recordul celor 26 de transferuri realizate în acest sezon, achiziții coroborate cu […]
