Sport

Junii unirişti internaţionali revin abia joi la Alba Iulia

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Dacă FC Silvania Şimleu Silvaniei poate conta în întâlnirea de la Alba Iulia pe reintrările celor trei fundaşi suspendaţi în Copou, D. Mureşan, S. Ianc şi „căpitanul” G. Petcuţ, în tabăra albaiuliană există încă destule probleme de lot. Pe lângă Dâlbea (exclus din efectiv) şi noul purtător al banderolei Călin Cristea – suspendat, care vor absenta cu certitudine, nici Pistol nu este apt 100 la sută întrucât abia a reluat alergările (şi încă nu a lovit mingea). Totuşi antrenorul Adorian Himcinschi se poate baza pe Mircea Oprea, căruia clubul i-a achitat amenda de 25 milioane de lei vechi, însă tehnicianul unirist are dificultăţi cu junii internaţionali Nicuşor Stanciu, Alexandru Giurgiu şi Vlad Ignat, convocaţi la reprezentativele naţionale. Cei trei vor reveni la Alba Iulia abia în cursul zilei de joi, dar vor fi cooptaţi în lot, primii doi fiind anunţaţi drept titulari, urmând să plece apoi din nou la selecţionata Under 18 pentru o dublă de verificare externă săptămâna viitoare în Elveţia (17 şi 18 noiembrie). „Există probleme din acest punct de vedere, e greu în condiţiile unui program încărcat al juniorilor noştri. Sunt fotbalişti tineri, talentaţi, pe care ne bazăm, dar inerent această «navetă» între echipa de club şi formaţiile «tricolore» aduce o stare suplimentară de oboseală. Sperăm însă ca Stanciu şi Giurgiu să fie jucători determinanţi pentru Unirea în meciul cu Silvania”, a precizat preşedintele Nicolae Lupu. (H.D.M.)


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Sport

Sport

Nicolae Stanciu, regele fotbalului chinez! Internaționalul albaiulian a fost desemnat jucătorul anului 2026 în prima ligă din China

Ioana Oprean

Publicat

în

Nicolae Stanciu, regele fotbalului chinez! Internaționalul albaiulian a fost desemnat jucătorul anului 2026 în prima ligă din China Fotbalistul albaiulian Nicolae Stanciu traversează unul dintre cele mai importante momente ale carierei sale, după ce a fost desemnat jucătorul anului 2026 în prima ligă de fotbal din China. Internaționalul român a avut un sezon remarcabil la […]

Citește mai mult

Sport

Alba în SuperLigă: Aiudeanul Bogdan Andone, victorie uriașă cu FC Argeș, care a schimbat liderul!

Dan HENEGAR

Publicat

în

Alba în SuperLigă: Aiudeanul Bogdan Andone, victorie uriașă cu FC Argeș, care a schimbat liderul! Antrenorul aiudean Bogdan Andone a dat lovitura în ultima etapă a turului, victorie uriașă la Mioveni, contra „câinilor roșii”, care a schimbat liderul pe prima scenă, la finele turului.  Un succes așteptat de FC Argeș de 10 partide (!), Dinamo […]

Citește mai mult

Sport

Foto: Volei Alba Blaj, nou transfer: Yanileydis Sanchez, extremă din Cuba | Miercuri, meci în „Alba Blaj” Arena, cu „U” Cluj

Dan HENEGAR

Publicat

în

Volei Alba Blaj a rezolvat nou transfer: Yanileydis Sanchez, extremă din Cuba, ultima dată în Rusia. Jucătoarea poate debuta în partida cu „U” Cluj, miercuri, 11 noiembrie, ora 18.00, în „Alba Blaj” Arena Echipa din „Mica Romă” a înregimentat o nouă jucătoare, extrema cubaneză Yanileydis Sanchez (30 de ani, ultima dată la Amurskie Tigritsy, Rusia). […]

Citește mai mult