JOI, la Cugir și Vinerea: Manifestări consacrate sărbătoririi ”Zilei Eroilor”. Te-Deum, depuneri de coroane și diplome pentru veteranii de război
În organizarea Primăriei, a Consiliului Local şi a Casei Orăşeneşti de Cultură, la Cugir vor avea loc joi, 9 iunie, manifestări dedicate „Zilei Eroilor”, sărbătoare care a fost consacrată după cum se cunoaşte şi zi naţională bisericească.
Evenimentul se desfăşoară de praznicul „Înălţării Domnului”, sărbătoare ortodoxă care are loc în fiecare an, la 40 de zile de la Sfintele Paşti. Potrivit programului, manifestările debutează la ora 11.00, la Vinerea, cu un Te-Deum dedicat eroilor căzuţi la datorie în cele două războaie mondiale, desfăşurat la Monumentul Eroilor situat în piaţeta localităţii și depuneri de coronae de flori la monumental ridicat aici. Tot acolo, va avea loc și o activitate culturuală cu un program adecvat, susținut de elevii Școlii ,,Ioan Mihu” din localitate.
O activitate asemănătoare va avea loc în aceeaşi zi, începând cu ora 12.00, la Crucea Eroilor din faţa Bisericii Sf. Nicolae din Cugir, printr-o slujbă de pomenire susţinută de preoţii din oraş și prin depuneri de coroane de flori . La eveniment vor participa oficialităţi locale, elevi ai şcolilor din Cugir, care vor prezenta un program cultural artistic adecvat momentului, cetăţeni ai oraşului.
Cu acest prilej, veteranii de război din Vinerea şi Cugir, vor primi din partea Asociației Naționale a Veteranilor de Război, ”Diploma Aniversară”, (semnată de gen. în rez. Marin Dragnea). Înmânarea diplomelor va fi făcută de președintele Asociației „PRO –Cugir”, Aurel Voicu, împuternicit cu această misiune de către Asociația Județeană a Veteranilor de Război Alba. (C.P.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
7 noiembrie 2026 | Aiudul marchează 733 de ani de atestare documentară. O istorie de peste șapte secole, între rădăcini medievale, patrimoniu și identitate locală
Aiudul marchează 733 de ani de atestare documentară. O istorie de peste șapte secole, între rădăcini medievale, patrimoniu și identitate locală Municipiul Aiud marchează astăzi, 7 noiembrie 2026 împlinirea a 733 de ani de la prima menționare documentară, un moment de referință pentru istoria uneia dintre cele mai vechi așezări urbane din județul Alba. Prima […]
Video | Turneu de table la Alba Mall, cu 128 de participanți și un premiu de 1.000 de euro. Competiția are și o componentă caritabilă
Turneu de table la Alba Mall, cu 128 de participanți și un premiu de 1.000 de euro. Competiția are și o componentă caritabilă Un număr de 128 de persoane participă la un turneu de table organizat la Alba Mall, în perioada 7-8 noiembrie 2026. Premiul cel mare este în valoare de 1.000 de euro, iar […]
Video | Acțiune desfășurată pe raza comunelor Bucerdea Grânoasă și Crăciunelu de Jos de polițiști: Sute de persoane și zeci de autoturisme verificate. Amenzi de peste 42.000 de lei
Acțiune desfășurată pe raza comunelor Bucerdea Grânoasă și Crăciunelu de Jos de polițiști: Sute de persoane și zeci de autoturisme verificate. Amenzi de peste 42.000 de lei La data de 6 noiembrie 2026, în intervalul orar 18.00 – 21.00, Poliția Municipiului Blaj a desfășurat o acțiune care a avut drept scop prevenirea faptelor antisociale și […]
