”Job Shadow Day” la Şcoala Gimnazială ”Singidava” Cugir
Cunoscând importanţa orientării şcolare şi profesionale pentru cariera şi formarea personală, dar şi a vârstei la care se întâmpină dificultăţi în alegerea unei meserii, elevii claselor a VIII-a de la Şcoala Gimnazială „Singidava” Cugir, însoțiți de diriginții Bogdana Sabău, Nicoleta Văsuţi şi Stela Predescu, au vizitat în cadrul programului „Job
Shadow Day”, Uzina Mecanică Cugir, SC „Star Transmission” şi Poliţia Oraşului Cugir, iar unii dintre ei chiar au stat câteva ore „în umbra” unui părinte.
Scopul acestor vizite a fost acela de a-i face pe elevi să descopere importanţa unui loc de muncă, să conştientizeze responsabilitatea şi seriozitatea pe care aceasta o implică, să observe îndeaproape sarcini concrete de lucru, dar şi să accepte faptul că fiecare meserie are un rol important în societate. Astfel, în cele două firme vizitate, cu domenii de activitate destul de diferite, au putut observa meserii precum: strungar, operator CNC, lăcătuş, frezor, controlor, reglor, inspector resurse umane, completând chiar şi un scurt jurnal de activitate, iar în instituţia de ordine publică au aflat mai multe despre meseria de poliţist şi au putut vedea o parte din armele aflate în dotarea poliţiştilor. ,,Prin vizitarea acestor instituţii, în care lucrează şi părinţi ai elevilor noştri, sperăm că am format şi un sentiment de apreciere şi de respect pentru munca acestora’’, ne-a mărturisit profesoara Nicoleta Văsuţi.
,,Job Shadow Day’’ este un program internaţional Junior Achievement România prin care tinerii se familiarizează cu piaţa locurilor de muncă, petrecând câteva ore în “umbra” unei angajat din domeniul dorit. În 2014, programul a ajuns la a XII-a ediţie în România, fiind urmat de peste 20 000 de elevi din toată ţara, cu sprijinul comunităţilor educaţionale şi de afaceri locale. (C.P.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
1 octombrie 2026 | Prezența unui URS, semnalată în Căpâlna: A fost emis mesaj RO-ALERT pentru locuitorii din zonă
Prezența unui URS, semnalată în Căpâlna: A fost emis mesaj RO-ALERT pentru locuitorii din zonă În localitatea Căpâlna a fost semnalată în seara zilei de joi, 1 octombrie 2026 prezența unui urs. La fața locului se deplasează de urgență echipajul de intervenție al Jandarmeriei Alba, aflat în serviciu, echipat corespunzător pentru alungarea animalelor de talie […]
Video | Seniorii au cucerit ringul de dans, alături de nepoți, la Alba Iulia: Eveniment special de Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice 2026
Seniorii au cucerit ringul de dans, alături de nepoți, la Alba Iulia: Eveniment special de Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice 2026 La inițiativa Asociației Provident pentru Educație, la Alba Iulia s-a demarat o colaborare între Colegiul Tehnologic „Alexandru Domșa” și Școala de Dans Chirilă, în vederea marcării Zilei Internaționale a Persoanelor Vârstnice. Cu această ocazie, […]
Update Video | Accident în Alba Iulia: Impact între un Mercedes și un Golf, la intersecția străzilor Lalelelor și Grigore Vieru
Accident în Alba Iulia: Impact între un Mercedes și un Golf, la intersecția străzilor Lalelelor și Grigore Vieru Un accident rutier s-a produs în seara zilei de joi, 1 octombrie 2026, în Alba Iulia. Este vorba de un impact violent între un Mercedes și un Golf. „Detașamentul de pompieri Alba Iulia intervine pentru asigurarea măsurilor […]
