IȘJ Alba: Peste 70 de elevi din județ vor primi bani prin programul ”Euro 200” pentru cumpărarea unui calculator. Detalii pentru beneficiari
Toţi cei 74 de solicitanţi eligibili din județul Alba în acest an au fost declaraţi beneficiari ai Programului “Euro 200” 2017 , transmite inspectorul școlar general al IȘJ Alba, Marcela Dărămuș.
”Euro200″ este programul național care vine în sprijinul elevilor și studenților cu posibilități financiare reduse în vederea achiziţionării de calculatoare.
Cele mai multe solicitări au venit din partea Școlii Gimnaziale ”Ion Micu Moldovan” Blaj, unde un număr de 16 copii vor beneficia de ajutorul financiar pentru a-și cumpăra un calculator. Lista continuă cu școlile gimnaziale din Horea, Câmpeni și Veseuș, unde au fost aprobate câte 7 solicitări și alte școli (vezi lista mai jos).
Programul „Euro 200” se derulează începând cu anul 2004, în baza Legii nr. 269/2004, obiectivele sale fiind stimularea achiziţionării de computere prin acordarea unor ajutoare financiare stabilite pe criterii sociale, respectiv crearea de competenţe în utilizarea mijloacelor IT & C. Se eliberează beneficiarilor Legii nr. 269/2004 bonuri valorice pentru acordarea unui ajutor financiar în vederea stimulării achiziţionării de calculatoare şi înregistrează eliberarea acestora. Fiecare bon valoric este identificat unic la nivel naţional prin serie şi număr. Bonurile valorice sunt valabile numai pentru anul calendaristic în curs.
După achiziţionarea calculatorului de către fiecare elev beneficiar al prevederilor Legii nr. 269/2004, comisia primeşte de la acesta dovezile achiziţiei (factura sau factura fiscală, după caz, şi procesul-verbal de predare-primire a calculatorului) şi le înaintează comisiei judeţene. Cele două documente se vor depune de către elev în copie, cu condiţia ca la depunerea lor solicitantul să prezinte şi actele în original. Comisia şi solicitantul vor semna copiile depuse pe fiecare pagină pentru conformitate cu originalul. Beneficiarii Legii nr. 269/2004 se pot prezenta la oricare agent economic care comercializează calculatoare şi pot achiziţiona calculatoare în baza bonului valoric în original, achitând diferenţa de preţ care depăşeşte contravaloarea ajutorului financiar.
În situaţia în care furnizorul acceptă, diferenţa de preţ prevăzută la alin. (1) poate fi plătită de beneficiar şi în rate. În aceste cazuri, bonul valoric obţinut de către beneficiarii Legii nr. 269/2004 de la unităţile/instituţiile de învăţământ poate constitui avans pentru achiziţionarea calculatoarelor. Este interzisă acordarea de către agentul economic a unui rest de bani la bonul valoric. Agentul economic va vinde calculatorul numai după verificarea autenticităţii bonului valoric şi a identităţii persoanei solicitante, în raport cu lista publicată în Monitorul Oficial al României şi prin intermediul portalului pentru achiziţii PC cu ajutor financiar. Agentul economic vânzător va elibera elevului/studentului beneficiar o factură sau o factură fiscală, după caz, corespunzătoare valorii calculatorului achiziţionat, pe care se va nota faptul că inspectoratul şcolar/instituţia de învăţământ superior va achita echivalentul în lei al sumei de 200 de euro, calculat la cursul de schimb valutar comunicat de Banca Naţională a României pentru ultima zi a lunii precedente achiziţiei.
Persoanele beneficiare ale prevederilor Legii nr. 269/2004 sunt obligate ca în termen de 5 zile de la data primirii facturii sau a facturii fiscale, după caz, şi semnării procesului-verbal de predare-primire să predea o copie a acestora la unitatea/instituţia de învăţământ care i-a eliberat bonul valoric. Agentul economic care vinde calculatorul este obligat să emită un certificat de garanţie pe o perioadă de 24 de luni de la data vânzării calculatorului.
Centrul Școlar De Educație Incluzivă Alba Iulia 5
Colegiul Național ”Horia, Cloșca Și Crișan” Alba Iulia 1
Colegiul Național ”Titu Maiorescu” Aiud 1
Colegiul Tehnic ”Alexandru Domșa” Alba Iulia 1
Liceul ”Horia, Cloșca Și Crișan” Abrud 3
Liceul Tehnologic ”Ștefan Manciulea” Blaj 1
Liceul Tehnologic Silvic Câmpeni 2
Școala Gimnazială ”Dr. Petru Șpan” Lupșa 1
Școala Gimnazială ”Horea” Horea 7
Școala Gimnazială ”Ioan De Hunedoara” Sîntimbru 5
Școala Gimnazială ”Ion Micu Moldovan” Blaj 16
Școala Gimnazială ”Lucian Blaga” Ocna Mureș 2
Școala Gimnazială ”Prof. Unid. Dr. Gheorghe Beleiu” Poiana Vadului 1
Școala Gimnazială ”Simion Balint” Roșia Montană 1
Școala Gimnazială Blandiana 1
Școala Gimnazială Câmpeni 7
Școala Gimnazială Petrești 1
Școala Gimnazială Veseuș 7
Școala Primară Gura Minei 4
Școala Primară Sântimbru Fabrică 2
Școala Primară Tîrsa 5
(C.M.)
Secțiune Știri sub articolul principal

Știri recente din categoria Politică Administrație
Primăria municipiului Aiud: Anunț privind colectarea actelor pentru sectorul cadastral 117, din localitatea Sâncrai
Primăria municipiului Aiud: Anunț privind colectarea actelor pentru sectorul cadastral 117, din localitatea Sâncrai Primăria Municipiului Aiud anunță proprietarii de terenuri din localitatea Sâncrai, locul numit „Sigheti”, sectorul cadastral 117 / UAT Aiud, că va fi organizată o întâlnire de informare cu cetățenii în cadrul primei etape din campania de informare publică. În conformitate cu […]
Primăria municipiului Aiud: Anunț privind colectarea actelor pentru întocmirea planului parcelar pentru parte din sectorul cadastral 32 din Aiudul de Sus
Primăria municipiului Aiud: Anunț privind colectarea actelor pentru întocmirea planului parcelar pentru parte din sectorul cadastral 32 din Aiudul de Sus Primăria Municipiului Aiud anunță proprietarii de terenuri din localitatea Aiudul de Sus că urmează să fie demarată procedura de întocmire a planului parcelar pentru parte din sectorul cadastral 32 / UAT Aiud. În conformitate […]
Elevii din Sebeș, cu rezultate remarcabile la Evaluarea Națională și Bac 2026, dar și șefii de promoție, premiați de administrația locală, de zilele orașului. Ce sumă vor primi fiecare
Elevii din Sebeș, cu rezultate remarcabile la Evaluarea Națională și Bac 2026, dar și șefii de promoție, premiați de administrația locală, de zilele orașului. Ce sumă vor primi fiecare Consilierii locali din Sebeș vor avea de aprobat, în ședința ordinară din 30 iulie 2026, alocarea sumei de 13,09 mii lei pentru premierea elevilor care au […]






