Cultură Educație

IȘJ Alba a întocmit calendarul simulărilor la examenele naționale

Sfarlea Ioana Raluca

Publicat

în

Luna ianuarie aduce pentru elevii din Alba primele testări la materiile de examen de la Bacalaureat și Evaluarea Națională. Potrivit calendarului întocmit de Inspectoratul Școlar Județean, pentru Bacalaureat simulările sunt programate să se desfășoare în zilele de 22, 23, 24 și 29 ianuarie, iar pentru Evaluarea Națională în 22, 23 și 24 ianuarie.  

Astfel, pentru elevii ce vor susține examenul de Bacalaureat, în cele 36 de unități de învățământ liceal din județ vor fi organizate: în 22 ianuarie, între orele 11,00-14,00, proba scrisa la limba și literatura româna (probă comună pentru elevii de la toate filierele, profilurile și specializările); în 23 ianuarie, între 11.00-14.00, proba scrisă la limba și literatura maternă (probă comună pentru elevii de la toate filierele, profilurile și specializările, care au urmat studiile liceale într-o limbă a minorităţilor naţionale); 24 ianuarie, între 11.00-14.00, o probă scrisă, diferenţiată în funcţie de filieră, profil și specializare, după cum urmează: matematică (pentru profilul real din filiera teoretică, pentru toate profilurile din filiera tehnologică și pentru profilul militar și profilul pedagogic – specializarea învățători-educatoare, din filiera vocațională) sau istorie (pentru profilul umanist din filiera teoretică și pentru toate profilurile și specializările din filiera vocațională). Simularea se desfășoară cu subiect unic elaborat la nivel de judeţ.

În 29 ianuarie, între orele 11.00-14.00 este organizată o probă scrisă la care elevul poate opta, în conformitate cu filiera, profilul și specializarea urmate, pentru una dintre disciplinele cuprinse în urmatoarele două grupe: fizică, chimie, biologie sau informatică (pentru profilul real din filiera teoretică, pentru profilul tehnic și profilul resurse naturale și protecția mediului din filiera tehnologică și pentru profilul militar din filiera vocațională) sau geografie, filosofie, logică și argumentare, economie, psihologie și, după caz, sociologie (pentru profilul umanist din filiera teoretică, pentru profilul servicii din filiera tehnologică și pentru toate profilurile și specializările din filiera vocațională). Simularea se desfășoară cu subiecte elaborate la nivel de unitate de învățământ.

Pentru elevii ce vor susține examenul de Evaluare Națională, în cele 145 de unități învățământ gimnazial cu personalitate juridică din județ vor fi organizate: în 22 ianuarie, între orele 12.00-14.00, simularea la matematică; în 23 ianuarie, între orele 12.00-14.00, simularea la limba și literatura maternă; în 24 ianuarie, între orele 12.00-14.00, simularea la limba și literatura română. Simularea se desfășoară cu subiect unic elaborat la nivel de județ.

Potrivit reprezentanților IȘJ Alba, simulările sunt obligatorii pentru toți elevii care urmează să susţină examenele naţionale iar notele obținute se pot trece în catalog.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Cultură Educație

Cultură Educație

VIDEO | „Educatoarea cu lipici” – De ce este bine ca cei mici să meargă la Târgul de c’Arte Alba Transilvana de la Alba Iulia?

Ioana Oprean

Publicat

în

„Educatoarea cu lipici” – De ce este bine ca cei mici să meargă la Târgul de c’Arte Alba Transilvana de la Alba Iulia? Dragi părinți, bunici și copii, în perioada 19 – 21 iunie 2026, pe esplanada Muzeul Național al Unirii, are loc cea de-a XVII-a ediție a Târgului de c’Arte Alba Transilvana, un eveniment […]

Citește mai mult

Cultură Educație

19 iunie-1 iulie 2026 | „Între LINII”, expoziție de artă la Depozitul de Ceramică Veche din Alba Iulia: Trei generații, trei stiluri diferite și o singură poveste comună – devenirea

Ioana Oprean

Publicat

în

„Între LINII”, expoziție de artă la Depozitul de Ceramică Veche din Alba Iulia: Trei generații, trei stiluri diferite și o singură poveste comună – devenirea Expoziția, inițiată de artista Hani Sasu, propune un dialog vizual între generații și reunește lucrările elevilor clasei a IX-a de la Liceul de Arte „Regina Maria” – secțiile Arte Plastice […]

Citește mai mult

Cultură Educație

22 martie 2026 | De la Roma la Alba Iulia: Cipriana Smărăndescu aduce muzica lui Bach într-un concert special acasă

Ioana Oprean

Publicat

în

22 martie 2026 | De la Roma la Alba Iulia: Cipriana Smărăndescu aduce muzica lui Bach într-un concert special acasă Un artist născut la Alba Iulia și format pe scenele europene revine în fața publicului local: Cipriana Smărăndescu susține duminică, un concert de orgă dedicat muzicii lui Johann Sebastian Bach. Un drum care începe acasă […]

Citește mai mult