Sport

Ionuț Zincă (CS Unirea Alba Iulia), la Campionatele Mondiale de seniori la orientare

Dan HENEGAR

Publicat

în

Ionuț Zincă, legitimat la CS Unirea Alba Iulia, participă în această perioadă la Campionatul Mondial de Seniori, la orientare, cea mai importantă competiție a anului, găzduită de localitatea Sigulada din Letonia.

Sportivul în vârstă de 34 de ani va lua startul în două probe, mâine (marți, 7 august), în cursa de medie distanță, iar sâmbătă, 11 august, în finala probei de lungă distanță. Acesta a devenit zilele trecute dublu campion la alergare montană, la Câmpulung, concurând pentru Steaua și este considerat de specialiști drept cel mai valoros sportiv din istoria orientării românești.

Menționăm că în acest an, la Brașov, echipa CS Unirea Alba Iulia a izbutit un rezultat deosebit, cucerind în premieră titlul național. Drept consecință, sportivii uniriști au fost selecționați pentru a reprezenta România la cele mai importante competiții ale anului, Tamas Bogya regăsindu-se în lotul prezent la Campionatele Europene de Seniori din Elveția. Ionuț Zincă va face parte, cel mai probabil, atât din lotul României pentru Campionatele Mondiale de Orientare care se vor desfășura în luna august în Letonia cât și din loturile naționale pentru Campionatul European și cel Mondial de alergare montană. Marius Anghel, responsabil al secției de Orientare din cadrul CS Unirea Alba Iulia, ne-a mai informat că la Alba Iulia, în perioada 31 august – 2 septembrie, se vor desfășura Campionatele Naționale de Orientare în Alergare.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Sport

Sport

Video | Nicolae Stanciu înaintea meciului cu Bosnia-Herțegovina: “Vom resimți lipsa fanilor dar ne vom strădui să câștigăm”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Nicolae Stanciu înaintea meciului cu Bosnia-Herțegovina: “Vom resimți lipsa fanilor dar ne vom strădui să câștigăm” Naționala de fotbal a României va întâlni Bosnia-Herțegovina în runda a doua a Grupei 4 din Liga B valorică a Ligii Națiunilor. Meciul este programat luni, 28 septembrie 2026, de la ora 21:45, pe “Arena Națională” din Capitală, fără […]

Citește mai mult

Sport

Aiudeanul Bogdan Andone, antrenorul care a refuzat AEK Larnaca și ocazia de a înlocui un cunoscut antrenor italian: ,,Am promis că orice ofertă aș primi, tentantă sau nu, rămân aici”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Aiudeanul Bogdan Andone, antrenorul care a refuzat AEK Larnaca și ocazia de a înlocui un cunoscut antrenor italian: ,,Am promis că orice ofertă aș primi, tentantă sau nu, rămân aici” AEK Larnaca a renunțat luna trecută la serviciile lui Mauro Camoranesi, după doar câteva săptămâni petrecute de tehnicianul italian pe banca echipei. Fostul internațional a […]

Citește mai mult

Sport

Nicolae Stanciu, titular cu Bosnia! Gheorghe Hagi a făcut anunțul

Bogdan Ilea

Publicat

în

Nicolae Stanciu, titular cu Bosnia! Gheorghe Hagi a făcut anunțul România a debutat cu o înfrângere în Liga Națiunilor, scor 1-2, în deplasare cu Suedia. La finalul partidei, selecționerul Gică Hagi a analizat prestația „tricolorilor” și a vorbit despre următorul meci, cel cu Bosnia, programat pe Arena Națională. Printre altele, Gică Hagi a anunțat că […]

Citește mai mult