Investiţii la Colegiul Tehnic „I.D. Lăzărescu” din Cugir
După o aşteptare de aproape patru ani s-au încheiat lucrările de reabilitare a sălii de sport a Colegiului Tehnic „I.D. Lăzărescu” din Cugir, o investiţie de peste 2,5 miliarde lei (vechi). După cum ne spunea managerul colegiului prof. Camelia Dumitrean, demersul a reuşit ca urmare a sprijinului financiar venit din partea Consiliului Judeţean Alba de 1,5 miliarde lei (vechi) diferenţa reprezentând finanţare de la Consiliul local Cugir. O investiţie care în opinia directorului şcolii a creat cadrul propice desfăşurării orelor de educaţie fizică dar şi a unor competiţii sportive ce de acum încolo se pot ţine în condiţii adecvate cerinţelor de performanţă. „De reamintit că, dacă în 2010, colegiul avea facturi restante la unele contracte de lucrări de peste 7,5 miliarde lei, acestea s-au achitat, realizându-se în prezent şi plata lucrărilor de finalizare a sălii de sport. Acest lucru a fost posibil urmare a alocării sumei de 4 miliarde lei de către Consiliul Local şi 3,6 miliarde lei de către Consiliul Judeţean prin d-l Ion Dumitrel, fapt pentru care doresc să aduc mulţumiri din partea conducerii colegiului celor care ne-au acordat sprijinul financiar de care am avut nevoie”, a conchis directorul Camelia Dumitrean. (C.P.)
Secțiune Știri sub articolul principal

Știri recente din categoria Actualitate
21-22 iulie 2026 | Noi restricții de circulație pe Autostrada A1 Sebeș-Sibiu: Rute provizorii
Noi restricții de circulație pe Autostrada A1 Sebeș-Sibiu: Rute provizorii În noaptea de marți (21.07.2026) spre miercuri (22.07.2026), între orele 00:00 și 04:00, se va închide circulația alternativ, atât pe sensul Sebeș – Sibiu (între orele 00:00 și 02:00), cât și pe sensul Sibiu – Sebeș (între orele 02:00 și 04:00). În această perioadă, circulația […]
Elevii cu media 10 la Bacalaureat și Evaluarea Națională ar putea primi bani de la stat: Ministerul Educației propune 2.000 de lei pentru fiecare absolvent de gimnaziu și 5000 de lei pentru fiecare absolvent de liceu
Elevii cu media 10 la Bacalaureat și Evaluarea Națională ar putea primi bani de la stat: Ministerul Educației propune 2.000 de lei pentru fiecare absolvent de gimnaziu și 5000 de lei pentru fiecare absolvent de liceu Elevii din România care au obținut media 10 la examenele naționale din 2026 ar putea primi premii financiare din […]
Noua lege a salarizării: Aproximativ 400.000 de bugetari vor rămâne cu salariile îngheţate în următorii ani
Noua lege a salarizării: Aproximativ 400.000 de bugetari vor rămâne cu salariile îngheţate în următorii ani Noua lege a salarizării va duce la îngheţarea veniturilor, în următorii ani, pentru aproximativ 400.000 de angajaţi din sectorul public, potrivit calculelor Profit.ro. În prezent, estimarea la nivelul Executivului este ca 33-35% dintre angajaţii statului, care acum au venituri […]







