Sport

Într-un test de final de an, la handbal masculin, Lotul Naţional al României (tineret) – Voinţa Savini Due Sebeş 30-33

Dan HENEGAR

Publicat

în

Nou-promovata Voinţa Savini Due Sebeş a susţinut la Sighişoara un meci amical cu Lotul Naţional al României (tineret, jucători sub 20 de ani), echipa condusă de Alexandru Weber impunându-se cu 33-30 (17-14).

Petrecerea Divorțaților

„A fost o partidă de verificare foarte utilă, joc în care băieţii s-au mişcat bine, în special în actul secund„, a declarat antrenorul Alexandru Weber, ce s-a bazat pe următorul efectiv Cornel Medrea, Radu Balasz – Cristian Suciu, Ionuţ Cărăgui, Iulian Grozav, Raul  Muntean, Adrian Ţone, Vlad Breazu, Iancu Mărginean, Mihai Macarie, Lucian Nimu, au absentat Liviu Moga, Cristian Opincariu, Florin Baciu, Adrian Cunţan şi Lucian Preda (ultimul accidentat)

Gruparea din Sebeş a terminat turul în Seria B din Divizia A pe locul secund, după un parcurs foarte bun, 28 de puncte, 9 victorii, un egal şi un unic eşec, ultimele 9 întâlniri fiind fără eşec (8 succese consecutive şi o remiză la Cluj. Returul se va relua în data de 26 ianuarie 2014, cu un meci în Sala “Florin Fleşeriu”, cu HCM Făgăraş.

*Turneu la Deva pentru fete

Deşi este pauză competiţională, echipele din Sebeş continuă antrenamentele. Astfel, la feminin, HC Alba Sebeş va participa în 28 şi 29 decembrie la Deva, la un turneu amical, alături de Cetate Deva, HCM Baia Mare şi Lotul Naţional de tineret (sub 21 de ani), condus de Seviştean Popa.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Sport

Sport

CIL Blaj, egala prim-divizionarei CFR Cluj, într-un amical de lux: Care a fost rezultatul final

Lucian Dărămuș

Publicat

în

CIL Blaj, egala prim-divizionarei CFR Cluj, într-un amical de lux: Care a fost rezultatul final CIL Blaj a confirmat forma excelentă în care se află și într-un amical de lux disputat în după amiaza zilei de marți, 29 septembrie 2026. CIL-ul a jucat în deplasare cu prim-divizionara CFR Cluj. Partida a fost găzduită de Baza […]

Citește mai mult

Sport

CIL Blaj, progres senzațional, după 6 etape, comparativ cu sezonul anterior! CSM Unirea Alba Iulia, Metalurgistul Cugir și CSU Alba Iulia, în cădere

Dan HENEGAR

Publicat

în

CIL Blaj, progres senzațional, după 6 etape, comparativ cu sezonul anterior din Liga 3! CSM Unirea Alba Iulia, Metalurgistul Cugir și CSU Alba Iulia, în cădere După trecerea a jumătate din turul eșalonului terț, se poate trage o concluzie legată de parcursul celor 4 reprezentante ale Albei în Liga 3. Categoric, CIL Blaj este în […]

Citește mai mult

Sport

Campionate Under 12 și Under 15 la fotbal feminin, prima etapă, la Aiud | Programul competiției organizate de AJF Alba

Dan HENEGAR

Publicat

în

Campionate Under 12 și Under 15 la fotbal feminin, prima etapă, la Aiud, miercuri, 30 septembrie | Programul competiției organizate de AJF Alba Asociația Județeană de Fotbal Alba organizează și două competiții de fotbal feminin, Under 12 și Under 15, startul urmând a fi miercuri, 30 septembrie, pe terenul sintetic de la Aiud. Citește și: […]

Citește mai mult