Rămâi conectat

Oameni şi locuri

Interviu cu ing. dr. Nicolae Budrală, directorul DAJ Alba

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024
  • Campania agricolă cu cele mai mari suprafeţe de însămânţat

  – Stimate domnule director Nicolae Budrală, de câteva zile aţi fost numit în importanta funcţie de şef al agriculturii judeţene. Vremea însorită din această perioadă ne-a dus cu gândul la campania agricolă de primăvară, care în alţi ani debuta cel mai târziu la începutul lunii martie. Care este situaţia în acest an în privinţa arăturilor de primăvară?
– Din cauza secetei prelungite din toamna anului 2011, au rămas de efectuat arături de primăvară pe o suprafaţă mult mai mare faţă de alţi ani -peste 20.000 de ha. Campania de primăvară este puţin întârziată din cauza timpului nefavorabil, terenul fiind îngheţat pe multe parcele până spre mijlocul lunii martie. De când timpul a permis, s-a trecut la efectuarea arăturilor de primăvară şi apoi la pregătirea terenului în vederea semănatului la culturile din prima epocă: orzoaică de primăvară, sfeclă de zahăr, lucernă, trifoi etc. În săptămâna 19 – 23 martie s-au semănat în jur 300 de hectare cu orzoaică de primăvară şi 100 ha sfeclă de zahăr. În continuare se va trece la semănatul culturilor de floarea-soarelui, porumb, soia, fasole etc.
Foarte important de reţinut este faptul că amplasarea raţională a culturilor, o bună pregătire a patului germinativ, semănatul în epoca optimă la densitatea şi adâncimea cerute de fiecare cultură, reglarea corectă a agregatelor de lucrat solul şi semănat reprezintă căi de obţinere gratuită a unor sporuri mari de recoltă, fără a fi necesare cheltuieli suplimentare.
Pregătirea terenului pentru însămânţările de primăvară a presupus realizarea lucrărilor de grăpat, discuit, pregătit cu combinatorul, tăvălugit, lucrări care au fost executate şi vor fi în continuare pentru realizarea suprafeţelor propuse. Fertilizarea cu îngrăşăminte chimice a suprafeţelor aflate în cultură şi a celor care se însămânţează în primăvară este o verigă importantă a obţinerii de producţii ridicate. Pentru realizarea acestei lucrări, trebuie să se ţină cont de gradul de aprovizionare al terenului cu elemente nutritive necesare plantelor în cultură; nivelul producţiei stabilite a se realiza; planta premergătoare celei care urmează să fie însămânţată; epoca de aplicare; felul îngrăşămintelor folosite şi doza de aplicare la unitatea de suprafaţă. Erbicidarea culturilor se execută în funcţie de tehnologia fiecărei culturi, de strategia adaptată la posibilităţile materiale, de starea terenului, gradul de îmburuienare. Această lucrare se execută în funcţie de erbicidul folosit, preemergent sau postemergent, în funcţie de gradul de îmburuienare a culturilor. În această primăvară se estimează a se erbicida aproximativ 12.000 ha de culturi din toamna lui 2011 şi 48.200 ha culturi de primăvară.

      – Cum a pregătit Direcţia pentru Agricultură Judeţeană Alba programul campaniei agricole de primăvară în privinţa culturilor care vor fi semănate?
– Din totalul suprafeţei arabile de 130.087 ha, a fost însămânţată în toamna anului 2011 suprafaţa de 14.017 ha şi sunt ocupate cu culturi perene 16.607 ha. În primăvara acestui an, urmează a fi însămânţată o suprafaţă totală de 75.536 ha, iar 23.927 ha vor rămâne teren neînsămânţat şi ogoare, suprafaţă cu câteva mii de hectare mai mică decât anul trecut.
Pentru această primăvară ne propunem să înfiinţăm următoarele culturi: grâu de primăvară – 960 ha, orzoaică de primăvară – 4.450 ha, ovăz – 1.850 ha. Cea mai mare suprafaţă, de 42.023 ha, va fi semănată cu porumb de consum, 64 ha – porumb de sămânţă, alte cereale – 298 ha, soia – 230 ha, floarea-soarelui – 1.967 ha şi sfeclă de zahăr – 660 ha, rapiţă de primăvară – 1.591 ha, tutun – 52 ha, plante medicinale – 135 ha, leguminoase pentru boabe – 200 ha, muştar – 1600 ha, pepeni – 7 ha, cartofi – 6.950 ha, legume – 4.953 ha, plante de nutreţ – 7595 ha.
Parcul de tractoare şi maşini agricole care participă la lucrările agricole din campania de primăvară din judeţ sunt următoarele: 3.510 tractoare, 2.930 pluguri pentru cultura mare, 1.228 de grape cu discuri, 181 combinatoare, 509 cultivatoare, 729 semănători păioase, 693 semănători prăşitoare, 74 maşini de plantat cartofi, 418 maşini de erbicidat.
Cantitatea totală de motorină necesară este de 3.498 de tone pentru arături de primăvară, pregătit teren, semănat mecanic, fertilizat, erbicidat, tratamente fitosanitare şi transport.
Pentru fertilizarea fazială a culturilor însămânţate în toamna anului 2011, necesarul de îngrăşăminte chimice este de 1.026 de tone, cantitate ce urmează să fie administrată la culturile de grâu, orz şi orzoaică de toamnă, legume şi plante furajere. Necesarul de îngrăşăminte chimice pentru fertilizarea culturilor care se vor însămânţa în această primăvară este de 5.506 de tone, din care pe bază de azot 2.510 tone, pe bază de fosfor – 1.916 tone, iar pe bază de potasiu – 1.080 tone.
Pentru realizarea în perioadele optime a tuturor lucrărilor aferente campaniei agricole din primăvara anului 2012, conducerea DAJ Alba a întocmit un plan de măsuri cu termene şi respnsabilităţi pentru fiecare acţiune. De asemenea, vor mai fi luate următoarele măsuri: organizarea de simpozioane tematice: cereale şi plante tehnice, legume şi cartofi, viticultură şi pomicultură, creşterea animalelor, legislaţie, exploataţii agricole, organizarea de întâlniri cu asociaţiile crescătorilor de animale, monitorizarea în permanenţă a tuturor problemelor apărute pentru a lua măsuri operative de eliminare a eventualelor deficienţe şi disfuncţionalităţi.

Robert GHERGU


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Oameni şi locuri

Oameni şi locuri

10 decembrie: Sfinții Mucenici Mina, Ermoghen și Eugraf, pomeniți în calendarul creștin ortodox

Ziarul Unirea

Publicat

în

10 decembrie: Sfinții Mucenici Mina, Ermoghen și Eugraf, pomeniți în calendarul creștin ortodox Conform izvoarelor literare, sfinţii Mucenici Mina, Ermoghen şi Evgraf au trăit în timpul împăratului Maximin Daza (305-314). În vremea aceea, în Alexandria (Egipt) au apărut mari tulburări între creştini şi păgâni. Împăratul Maximin a trimis pe unul din slujitorii săi de neam […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea