„Înţelegȃnd şi acompaniind părinţii de azi”. Seminar de formare pentru 20 de cadre didactice din Alba și alte 4 județe
În perioada 7-11 iulie 2015 a avut loc, în localitatea Băișoara (județul Cluj), seminarul de formare intitulat „Inţelegȃnd şi acompaniind părinţii de azi”.
Seminarul a avut ca scop promovarea unor metode eficiente de lucru cu părinții, promovarea educației parentale ca modalitate de sprijin pentru părinții confruntați cu probleme din ce în ce mai complexe de educație si comunicare cu copilul, precum si transferul de experiență de la partenerul elvețian către profesioniștii romȃni.
Formatori pentru acest seminar au fost doamnele Gabrielle Heller, formator al grupului de părinţi şi membru al comitetului de conducere a „Formation des Parents – CH” și Viviane Fenter, secretarul romande al organizației „Formation des Parents – CH”.
La seminar au participat 20 de cadre didactice din învățământul preșcolar din județele Cluj, Alba, Mureș, Bihor si Sălaj.
În cadrul seminarului au fost abordate următoarele teme: Ce este educaţia?; Dinamica familiei; Ce înseamnă a fi un părinte „suficient de bun” ; Abordare sistemică: noțiuni generale şi sistemica familială; Competenţele şi poziția profesionistului fată de familie; Acompanierea părinților – exemple practice elveţiene; Acompanierea familiilor: abordări şi elemente de calitate.
Ca metode de lucru au fost alternate secvențe de prezentare teoretica cu ateliere pe grupuri de lucru, discuții care au prilejuit un schimb de experienţă atât între formatorii elvețieni si participanți cat si între cadrele didactice din județele invitate. Formatorii au acordat un timp adecvat şi pentru reflecţii ȋn plen si concluzii. Câteva dintre ideile valoroase promovate în cadrul seminarului:
– Trebuie abandonată imaginea familiei „inadecvate” sau „disfuncţionale”, ȋn măsura ȋn care fiecare familie posedă resurse potenţiale care pot fi dezvoltate;
– Relaţia între grădiniţă şi familie reprezintă una din cele mai importante verigi din „lanţul” dezvoltării armonioase şi a reuşitei copilului;
– Părinții trebuie sprijiniți în mod complex în eforturile lor de a oferi copilului o viață si o educație cât mai adecvate.
Obiectivul general al proiectului este îmbunătățirea politicilor naționale în domeniul educației prin promovarea unei strategii naționale de educație parentală si crearea unui cadru legal general pentru acesta.
Proiectul se bazează pe parteneriatul formal cu organizația „FORMATION DES PARENTS- CH” (Lausanne, Elveția) și parteneriatul cu Federația Organizațiilor Neguvernamentale pentru Copil (FONPC). Implementarea proiectului se va face în colaborare cu Ministerul Educației și Cercetării, Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopții (ANPDCA), Ministerul Sănătății, autorități locale, Direcții Județene de Asistență Socială și Protecția Copilului, Inspectoratele Școlare județene, Primării, Consilii locale. Pe parcursul proiectului se va colabora și cu alte organizații din Elveția: „Formation des parents” – Fribourg, „Ecole des parents de Geneve” si altele.
Seminarul a fost organizat de Fundația Copiii Noștri în parteneriat cu organizația elvețiană „Formation des Parents – CH”, Lausanne, Elveția, în cadrul proiectului „PROMOVAREA STRATEGIEI NATIONALE PENTRU EDUCATIE PARENTALA”, proiect co-finanțat printr-un grant din partea Elveției prin intermediul Contribuției Elvețiene pentru Uniunea Europeană extinsă.
„Fundaţia Copiii Noştri” este o organizaţie non-profit cu caracter filantropic, apolitic şi caritabil, înfiinţată în 1992, conform legii 21/1924, având ca misiune respectarea si promovarea drepturilor copilului, consolidarea familiei, ca mediu optim de dezvoltare a copilului şi formarea personalului si profesioniștilor care lucrează cu copii. Viziunea Fundației Copiii Noștri: „O lume mai buna pentru toți copiii, prin proiectele noastre”.
„Formation des parents – CH” este o organizație umbrelă, înființată în anul 1965, având o largă activitate de formare în domeniul educației parentale precum si în oferirea de servicii pentru sprijin parental, pe întreg teritoriul Elveției.
(C.M.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Cultură Educație
19 noiembrie 2026 | Show susținut de Costel Pătrășcan la deschiderea expoziției permanente de caricatură de la Palatul Cultural Blaj
Show susținut de Costel Pătrășcan la deschiderea expoziției permanente de caricatură de la Palatul Cultural Blaj Palatul Cultural din Blaj va găzdui joi, 19 noiembrie 2026, de la ora 17.00, deschiderea oficială a expoziției permanente de caricatură, amenajată în curtea interioară a instituției. Evenimentul va include și un show de caricatură susținut de artistul Costel […]
15 noiembrie 2026 | Stagiunea cu Skepsis 2026 continuă la Alba Iulia cu spectacolul „Farmacia”
Stagiunea cu Skepsis 2026 continuă la Alba Iulia cu spectacolul „Farmacia” Compania de teatru Skepsis vă prezintă duminică, 15 noiembrie 2026, de la ora 19:00, la Casa de Cultură a Studenților Alba Iulia, spectacolul „Farmacia”, creat de Viorel Cioflică pe baza unui text scurt de Eugen Ionescu. Un spectacol special din repertoriul Skepsis, în care […]
Carla’s Dreams a făcut spectacol la Chișinău, cu sala SOLD OUT! Show-ul simfonic ajunge pe 20 noiembrie la Cluj-Napoca
Carla’s Dreams a făcut spectacol la Chișinău, cu sala SOLD OUT! Show-ul simfonic ajunge vineri, 20 noiembrie la Cluj-Napoca Carla’s Dreams a făcut spectacol la Chișinău Arena, pe 30 octombrie 2026, în fața unui public numeros, la un concert cu toate biletele epuizate. Producția „Carla’s Dreams Simfonic”, care a îmbinat muzica trupei cu sonoritățile unei […]
