Sport

Înotători albaiulieni la naționalele în bazin de 25 de metri | Denisa Crișan (CSȘ Alba Iulia), calificată în patru finale

Dan HENEGAR

Publicat

în

De curând, la Miercurea Ciuc, s-a desfășurat Campionatul Național de Seniori, Tineret și Juniori, în bazin de 25 de metri, competiție ce a strâns la start 299 de sportivi (129 de fete și 170 de băieți), de la 54 de cluburi din țară.

Liceul cu Program Sportiv Alba Iulia a fost reprezentat de trei înotătoare, Denisa Crișan, Diana Iacob și Sânzâiana Cozma, toate junioare, pregătite de Daniela Bob.

Cele mai bune rezultate le-a obținut Denisa Crișan, care a reușit să se califice în patru finale. Concurenta din Cetatea Marii Uniri a obținut calificarea în finala A a probei de 200 metri bras, clasându-se pe locul patru în ierarhia juniorilor, pe locul șase la tineret și pe locul șapte la seniori. Calificările celelalte au fost în finalele B ale probelor de 200 metri fluture (locul patru la juniori și locul șapte la tineret), 100 de metri bras, clasându-se pe locul șapte la juniori, și 50 metri bras. O clasare foarte bună, locul opt la categoria juniori, a realizat și Diana Iacob în proba de 800 metri liber.

Rezultate de apreciat pentru reprezentanții LPS Alba Iulia, asta după ce, recent, la naționalele de Poliatlon au obținut rezultate bune Daria Remete – în proba de 50 de metri future și Armand Enescu – la 50 de metri spate, ambii clasați pe locul șase. Urmatoarele concursuri la care vor participa înotătorii albaiulieni vor fi la Sibiu, Cupa Moș Crăciun (8 decembrie) și, la Pitești, Campionatul Național de Cadeți (13-15 decembrie).


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Sport

Sport

Atleta Lenuța Constantin (CSU Alba Iulia) a ratat calificarea în finală la Campionatele Mondiale Under 20

Dan HENEGAR

Publicat

în

Atleta Lenuța Constantin (CSU Alba Iulia) a ratat calificarea în finală la Campionatele Mondiale Under 20 Atleta Lenuța Constantin, legitimată la CS Universitar Alba Iulia, a ratat calificarea în finala probei de 1500 de metri în cadrul Campionatelor Mondiale Under 20, de la Oregon (SUA). Citește și: Atletele Lenuța Constantin (CSU Alba Iulia) și Mihaela […]

Citește mai mult

Sport

CIL Blaj – Sănătatea Cluj, în turul al treilea al Cupei României, miercuri, 12 august

Dan HENEGAR

Publicat

în

CIL Blaj va întâlni Sănătatea Cluj, în turul al treilea al Cupei României, miercuri, 12 august CIL Blaj, unica reprezentantă a Albei rămasă în Cupa României, va întâlni, în turul al treilea, miercuri, 12 august, pe „CIL Veza”, divizionara terță Sănătatea Cluj. Citește și: CIL Blaj, singura reprezentantă a Albei în Cupa României, 2-1 cu […]

Citește mai mult

Sport

Foto: CSM Unirea, regres în Cupa României, comparativ cu ultimii doi ani! „Alb-negrii”, eliminare la penalty-uri, la primul meci sub comanda lui Pustai, cu Sănătatea Cluj!

Dan HENEGAR

Publicat

în

Sănătatea Cluj – CSM Unirea Alba Iulia 7-6 (2-2), după prelungiri și lovituri de departajare | La debutul lui Pustai, „alb-negrii” eliminare după penalty-uri!! Divizionara terță CSM Unirea, regres în Cupa României, comparativ cu ultimii doi ani! „Alb-negrii”, eliminare la penalty-uri, la primul meci sub comanda lui Pustai, cu Sănătatea Cluj! A fost Sănătatea Cluj – […]

Citește mai mult