Economie

Infracţiuni economice în Codul penal: Angajaţii care folosesc bunurile de serviciu în scopuri personale pot ajunge la închisoare

Dragoş Suciu

Publicat

în

Potrivit noului Cod Penal, care a intrat în vigoare la 1 februarie 2014, angajaţii care folosesc bunurile de serviciu în scopuri personale pot ajunge la închisoare.

Petrecerea Divorțaților

Astfel legiuitorul a considerat necesar să pedepsească mai aspru abuzul de încredere sau infracţiunile contra patrimoniului prin nesocotirea încrederii, aceste situaţii fiind des întâlnite în practică.

Mai exact, conform articolul 238 din NCP, însuşirea, dispunerea sau folosirea, pe nedrept, a unui bun mobil al altuia, de către cel căruia i-a fost încredinţat în baza unui titlu si cu un anumit scop, ori refuzul de a-l restitui se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amenda. Din următorul aliniat aflăm că acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.

Societăţile comerciale pot folosi noua prevedere penală în cazul în care oferă unui angajat spre utilizare maşina, laptopul sau chiar aparatul de fotografiat în interes de serviciu, însă acesta le foloseşte şi în scop personal.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Economie

Economie

Anunț de mediu – 6 noiembrie 2026: Solicitare obținere acord de mediu pentru proiectul „Sistem stocare a energiei electrice de tip stand-alone Kronospan Sebeș”, propus a fi amplasat în Sebeș, strada Industriilor, Nr. 1

Dana Opruta

Publicat

în

Solicitare obținere acord de mediu pentru proiectul „Sistem stocare a energiei electrice de tip stand-alone Kronospan Sebeș”, propus a fi amplasat în Sebeș, strada Industriilor, Nr. 1 KRONOSPAN TIMBER SRL anunţă publicul interesat asupra depunerii solicitării de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Sistem stocare a energiei electrice de tip stand-alone Kronospan Sebeș”, propus […]

Citește mai mult

Economie

Din Alba, spre piețele internaționale. Produsele din România ajung în peste 75 de țări

Ioana Oprean

Publicat

în

Din Alba, spre piețele internaționale. Produsele din România ajung în peste 75 de țări Cu exporturi de peste 3 miliarde de euro în zece ani, Kronospan Romania ilustrează contribuția reală a industriei de prelucrare a lemnului la balanța comercială a României. Industria de prelucrare a lemnului se numără printre sectoarele care contribuie pozitiv la balanța […]

Citește mai mult

Economie

Anunț de mediu – 3 noiembrie 2026: Decizie etapă de încadrare PUZ „Dezvoltarea infrastructurii verzi-albastre și conservarea biodiversității urbane prin amenajarea malurilor râului Târnava Mare în municipiul Blaj”

Dana Opruta

Publicat

în

Decizie etapă de încadrare PUZ „Dezvoltarea infrastructurii verzi-albastre și conservarea biodiversității urbane prin amenajarea malurilor râului Târnava Mare în municipiul Blaj” UAT MUNICIPIUL BLAJ, cu sediul in Blaj – Piața 1848 nr. 16, titular al PUZ – „DEZVOLTAREA INFRASTRUCTURII VERZI – ALBASTRE ȘI CONSERVAREA BIODIVERSITĂȚII URBANE PRIN AMENAJAREA MALURILOR RÂULUI TÂRNAVA MARE ÎN MUNICIPIUL BLAJ” […]

Citește mai mult