Industria Galda de Jos, iarăși cu finanțare de la aleșii locali | Doru Oancea, noul antrenor al echipei, în Liga a 4-a
Echipa de fotbal Industria Galda de Jos este pe ultima sută de metri a rezolvării chestiunilor juridice în
vederea revenirii în comună, mutare care implică din nou sprijin financiar din partea aleșilor locali.
“Galben-albaștrii” au retrogradat din Liga a 3-a după șapte sezoane consecutive petrecute în eșalonul terț, dar au fost la un pas de dispariție în iarnă. Întrucât, după alegerile din septemrbie, pe fondul luptelor politice iscate pentru funcția de viceprimar, consilierii comunei nu au mai votat fonduri pentru echipa de fotbal, Industria a fost salvată de familia Hulea care a susținut-o în primăvară, mutând-o la Galtiu. “Sunt discuții serioase să aducem echipa înapoi. O să rezolvăm problema actelor cu famlia Hulea, discutăm cu avocații în acest sens. Vom începe din Liga a 4-a, fără pretenții de performanță imediată. Vrem să ne așezăm, bazându-ne pe faptul că iarăși vom avea asigurate fonduri de la Primărie”, a spus Romulus Raica, director sportiv al Industriei până la finele anului trecut. Conform unor informații plauzibile, în privința bugetului, acesta s-ar cifra la aproximativ 250.000 de lei pentru tot anul 2021.
*Doru Oancea, noul antrenor
Pentru funcția de antrenor principal s-au demarat discuțiile cu antrenorul Doru Oancea, cel care în principiu și-a dat acceptul și va pregăti echipa. “Aștept să se rezolve problemele de organizare și apoi o să finalizăm și negocierile. Sunt dispus să mă implic”, a menționat Doru Oancea (antrenor al junorilor Under 19 la LPS Sebeș), cel care are la activ două baraje de promovare pe a treia scenă: în 2017 cu Șurianu Sebeș (ce a trecut de Viitorul Caransebeș, dar nu s-a înscris în eșalonul superior) și 2019 cu Sportul Petrești (eliminată de CSM Tg. Mureș). În privința efectivului este certă revenirea lui Al. Costea, iar pe listă mai sunt Iancău, Oniche, P. Medrea, Bălaș, Rahovean, D. Ianc sau Tocu (CS Ocna Mureș). Reluarea pregătirilor este prevăzută în 10 iulie, pentru a avea timp la dispoziție în vederea meciului din 28 iulie, din Cupa României, faza I, ediția 2021/ 2022.
*Se rezolvă și litigiul depunctării
În ședința din 16 iunie a Comisiei de Disciplină și Etică din cadrul FRF, Industria Galda de Jos a fost sancționată drastic pentru datoriile către Cristian Gîrnod (portar în turul campionatului), ce are de recuperat 6 salarii Astfel, Industria Galda de Jos a fost sancționată cu interzicerea dreptului de a transfera și/sau legitima jucători în calitate de club cesionar, fiind depunctată cu două puncte, data de 7 iulie fiind stabilită drept termen pentru stingerea datoriilor pentru a se evita în continuare depunctarea.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Sport
Liga 3, Seria 7, etapa a șaptea, cu trei dueluri Arad – Alba! Metalurgistul Cugir, deplasare la Șag, toate partidele debutând la ora 15.00
Liga 3, Seria 7, etapa a șaptea, cu trei dueluri Arad – Alba! Metalurgistul Cugir, deplasare la Șag, cu Poli Timișoara 2, toate partidele debutând la ora 15.00 Etapa a șaptea din Liga 3 propune trei dueluri între reprezentantele județelor Arad și Alba. Singura combatantă din județ care va evolua în fața fanilor este CS […]
Nicolae Stanciu, asaltat de oferte! După „U” Cluj și FCSB, și campioana Universitatea Craiova în cursă pentru semnătura căpitanului României!
Albaiulianul Nicolae Stanciu, asaltat de oferte! După „U” Cluj și FCSB, și campioana Universitatea Craiova în cursă pentru semnătura căpitanului României! Mijlocașul din Alba se aproprie de finalul contractului cu echipa chineză Dalian Yingbo, iar posibilitatea reală a întoarcerii în România a declanșat o adevărată cursă pentru obținerea semnăturii internaționalului „tricolor” Citește și: Nicolae Stanciu a […]
Volei Alba Blaj, la turneul intenațional Nomikeia, la Santorini | Primul meci, vineri, cu Panathinaikos Atena, campioana Greciei
Volei Alba Blaj participă la turneul intenațional Nomikeia, la Santorini | Primul meci, vineri, cu Panathinaikos Atena, campioana Greciei Volei Alba Blaj participă la Santorini, la a 13-a ediție a turneului internațional Nomikeia, alături de echipa gazdă, AO Thiros Santorini (locul 3 ediția anterioară, participantă în Challenge Cup, Panathinaikos Atena, campioana Greciei și Corona Brașov Citește […]
