Începe balul și în Liga a 3-a: astăzi, duelul Unirilor, la Ungheni | Sinescu, la debut în „alb-negru”
Astăzi se urnește și caravana celui de-al treilea eșalon, în a cărui Serie a 9-a vor activa și cele trei reprezentante ale Albei, două având nume noi pe băncile tehnice, Valentin Sinescu (Unirea Alba Iulia) și Paul Ciucă (CS Ocna Mureș). În acest an se vor juca 15 etape (până în 4 decembrie), iar în primăvara anului viitor vom avea parte de play-off și play-out. Dar iată programul primei runde:
*Unirea Ungheni – Unirea Alba Iulia (astăzi, ora 18.00).
Duelul Unirilor reprezintă o misiune dificilă pentru extrem de tânăra formulă a “alb-negrilor” (numai 4 seniori în efectiv, ca jucători de câmp!). Amfitrionii au pierdut 1-3 la Odorheiu Secuiesc în cupă, dar sunt cotați cu șanse la primele 4 locuri, îl au antrenor pe Dan Stupar, iar principalele achiziții sunt S. Culda (fostul unirist), Astafei, Iuga, Istrate (ex-Performanța Ighiu) sau Săvoaia. În urmă cu 5 luni, la precedentul duel din Mureș (26 martie), oaspeții au câștigat după o confruntare dramatică, în “10”, întorcând rezultatul într-un final incendiar (3-2). Albaiulienii i-au înregimentat pe A. Bartok (portar împrumutat de la Csikszereda), Cl. Morariu (FC Avrig) și Sg. Tineiu (Hermannstadt 2) și există promisiuni că va fi achitat un salariu din multitudinea de restanțe.
“Debutăm împotriva unei aspirante la play-off și o să luăm campionatul pas cu pas. Sunt circumspect în privința a ceea ce înseamnă impactul competiției pentru acești tineri. Lipsa de experiență este principala problemă și cred că dacă am mai fi avut încă trei seniori, am fi reușit să ne implicăm în lupta pentru primele 4 poziții”, a spus Valentin Sinescu. Pe lângă Selagea, absenți vor fi F. Morar și Bakcsi, din motive medicale.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Sport
Liga 3, Seria 7, etapa a șaptea, cu trei dueluri Arad – Alba! Metalurgistul Cugir, deplasare la Șag, toate partidele debutând la ora 15.00
Liga 3, Seria 7, etapa a șaptea, cu trei dueluri Arad – Alba! Metalurgistul Cugir, deplasare la Șag, cu Poli Timișoara 2, toate partidele debutând la ora 15.00 Etapa a șaptea din Liga 3 propune trei dueluri între reprezentantele județelor Arad și Alba. Singura combatantă din județ care va evolua în fața fanilor este CS […]
Nicolae Stanciu, asaltat de oferte! După „U” Cluj și FCSB, și campioana Universitatea Craiova în cursă pentru semnătura căpitanului României!
Albaiulianul Nicolae Stanciu, asaltat de oferte! După „U” Cluj și FCSB, și campioana Universitatea Craiova în cursă pentru semnătura căpitanului României! Mijlocașul din Alba se aproprie de finalul contractului cu echipa chineză Dalian Yingbo, iar posibilitatea reală a întoarcerii în România a declanșat o adevărată cursă pentru obținerea semnăturii internaționalului „tricolor” Citește și: Nicolae Stanciu a […]
Volei Alba Blaj, la turneul intenațional Nomikeia, la Santorini | Primul meci, vineri, cu Panathinaikos Atena, campioana Greciei
Volei Alba Blaj participă la turneul intenațional Nomikeia, la Santorini | Primul meci, vineri, cu Panathinaikos Atena, campioana Greciei Volei Alba Blaj participă la Santorini, la a 13-a ediție a turneului internațional Nomikeia, alături de echipa gazdă, AO Thiros Santorini (locul 3 ediția anterioară, participantă în Challenge Cup, Panathinaikos Atena, campioana Greciei și Corona Brașov Citește […]
