În weekend, la Blaj, “Voleiul românesc – prezent şi viitor”: stabilirea calendarului competițional, semnarea parteneriatului cu FRV și prezentarea proiectului Sălii “Darko Arena”
Elita voleiului românesc se reuneşte în weekend la Blaj, municipiul care va găzdui, în incinta Palatului Cultural, vineri şi sâmbătă (8 şi 9 iunie 2018), manifestarea “Voleiul românesc – prezent şi viitor”, organizată
de Primăria Municipiului Blaj şi Federaţia Română de Volei.
Și-au anunţat participarea conducerea Federaţiei Române de Volei şi reprezentanţii principalelor cluburi din ţară. În cadrul întâlnirii de la Blaj se va efectua tragerea la sorţi a meciurilor sezonului regulat 2018/2019 pentru Divizia A1 (masculin şi feminin), va fi prezentat şi dezbătut un nou proiect de marketing pentru Divizia A1 şi se va semna proiectul de parteneriat dintre Municipiul Blaj şi Federaţia Română de Volei pentru Sala Polivalentă Blaj, proiectul acesteia urmând să fie prezentat cu această ocazie.
Tot la manifestarea din weekend vor fi prezentate concluziile Turneului Final Four al Ligii Campionilor la volei feminin, organizat de CSM Volei Alba Blaj, în parteneriat cu Federaţia Română de Volei, la Bucureşti, în perioada 5-6 mai. La manifestarea „Voleiul românesc – prezent şi viitor” au confirmat participarea reprezentanţii următoarelor cluburi: Tricolorul Ploieşti, Arcada Galaţi, Volei Municipal Zalău, SCM Universitatea Craiova, Unirea Dej, Dinamo, Universitatea Cluj (masculin), CSM Bucureşti, CSM Volei Alba Blaj, Ştiinţa Bacău, CSM Târgovişte, Agroland Timişoara, CSM Lugoj, Dinamo, Universitatea Clujm Penicilina Iaşi şi CSU Medicina Târgu Mureş (feminin).
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Sport
CIL Blaj acuză CSM Unirea Alba Iulia de „jocuri murdare” înaintea derby-ului de pe „Cetate”: „Vă temeți de noi pe teren?”
CIL Blaj acuză CSM Unirea Alba Iulia de „jocuri murdare” înaintea derby-ului de pe „Cetate”: „Vă temeți de noi pe teren?” CIL Blaj lansează acuzații dure la adresa unor reprezentanți ai conducerii Unirii Alba Iulia, pe care îi acuză că ar încerca să transfere jucători ai echipei blăjene chiar înaintea confruntării directe de sâmbătă. Reprezentanții […]
CSM Unirea Alba Iulia – CIL Blaj, derby „de Alba” pe „Cetate”, cu sete de revanșă pentru lider! Metalurgistul Cugir, test dificil acasă, CSU Alba Iulia – deplasare la Arad
CSM Unirea Alba Iulia – CIL Blaj, derby „de Alba” pe „Cetate”, cu sete de revanșă pentru lider! Metalurgistul Cugir, test dificil acasă, CSU Alba Iulia – deplasare la Arad, în etapa a 13-a din Liga 3 CSM Unirea Alba Iulia – CIL Blaj, derby-ul „de Alba”, sâmbătă, pe „Cetate”, este și derby-ul rundei a […]
CSM Unirea Alba Iulia – CIL Blaj, derby „de Alba” încins pe „Cetate” în etapa a 13-a! Vlad Prejmerean: „Ne dorim revanșa!”
CSM Unirea Alba Iulia – CIL Blaj, derby „de Alba” încins pe „Cetate” în etapa a 13-a din Liga 3! Vlad Prejmerean: „Ne dorim revanșa!” CSM Unirea Alba Iulia caută revanșa în fața formației CIL Blaj, sâmbătă, 14 noiembrie, ora 14.00, pe „Cetate”, meci contând pentru etapa a 13-a din Seria 7 din Liga 3. […]
