Curier Județean

ÎN WEEKEND: Festivalul „Toamna Cugireană”. Muzică pentru toate gusturile, off-road, animaţie stradală, jonglerii cu foc şi competiţii sportive. Vezi INVITAŢII şi PROGRAMUL

Alexandra Mates

Publicat

în

Toamna CugireanaCea de-a XVII-a ediţie a Festivalului “Toamna Cugireană” va avea loc în perioada 19-21 septembrie, în oraşul de la poalele Drăganei. Şi în acest an organizatorii au pregătit o sumedenie de surprize pentru cugireni. Piese de teatru, concerte, muzică malteză, parada portului popular, „Toamna Boboceilor”, spectacol de muzică şi dansuri populare, jonglerii cu foc, spectacol de reconstituire istorică, demonstraţii off-road, sunt doar câteva aspecte din programul festivalului.  

 Din cadrul manifestărilor nu vor lipsi competiţiile sportive CSO, începând de luni, 15 eptembrie şi până vineri, 19 septembrie. De asemenea, sâmbătă, 20 septembrie, de la ora 16.00 este programat un meci de fotbal aniversar Metalurgistul Cugir, cu ocazia împlinirii a 75 de ani de la înfiinţare.

Spectacolul folcloric, ce va avea loc duminică, va aduce în faţa cugirenilor solişti de renume precum Sava Negrean-Brudaşcu, Dinu Iancu Sălăjanu, Mariana Deac, dar şi ansambluri din toată ţara.

De partea cealaltă, cei tineri se vor putea bucura de prezenţa celor de la Zdob și Zdub, Serenty, Star Dust, Amurg, Equinox, Aprentis, Millenium C.

„În fiecare an Toamna Cugireană reuşeşte un lucru minunat: să reunească întreaga comunitate locală. Potenţialul uman, artistic, sportiv, economic este evidenţiat în cele trei zile ale festivalului, când paşii cugirenilor se îndreaptă spre acelaşi loc. Este momentul în care descoperim împreună energia, capacitatea de mobilizare şi resursele pe care le posedă Cugirul. Vă aşteptăm la sărătoarea oraşului nostru pentru a împărtăşi bucuria şi mândria tradiţiei locale”, a transmis primarul oraşului Adrian Teban.

 Vă prezentăm mai jos PROGRAMUL integral al festivalului “Toamna Cugireană” 2014:

VINERI, 19 septembrie –  Casa de Cultură

17.00 – Concert de pian și expoziţie George Enescu

17.30 – Concert Orchestra de Cameră a județului Alba

18.00 – Piesa de teatru ”Mincinosul” adaptare după Carlo Goldoni – Cercul de Teatru al Casei de Cultură

SÂMBĂTĂ, 20 septembrie

10.00 – Festivitatea de deschidere la care participă şi delegaţia oficială a oraşului Mellieha, Malta

– Fanfara Transilvania

– Start Cros Cugir

11.00 – 13.00 – „Toamna Boboceilor” – Cercul de canto, pian şi chitară al Casei de Cultură, Cercul de teatru (program interactiv pentru copii: face –  painting, animaţie stradală şi spectacol de teatru) Clubul de dans sportiv ProDance 2007

–  Picuri de folk

16.00 – Concert:  Serenty, Star Dust, Amurg, Equinox, Aprentis, Millenium C

20.00  –  Muzică malteză tradițională

20.30 –  Nicole Cherry

21.30  –  Maxim Band

DUMINICĂ, 21 septembrie

11.00  –  15.00  –  demonstrație OFF-ROAD  –  dealul Cetate

11.30 –  Parada portului popular

Fanfara din Petrești

12.30  –  spectacol de reconstituire istorică  –  piațeta Casei de Cultură

Legiunea a-XIII-a Gemina de la Apulum și Lupii Apoulonului

14.00 – Spectacol folcloric:  Taraful Casei de Cultură și soliștii din Cugir,  Ansamblul de sași Korona  – Brașov, Ansamblul Germisara  –  Geoagiu –  Hunedoara, Grupul Mlădițe Cugirene, Ansamblul Sâncelenii  –  Sâncel  –  Alba, Ansamblul Aromân Dor  – Sarighiol de Deal  –  Tulcea, Ansamblul Doina Aiudului  –  Aiud  –  Alba,  Ansamblul Cununița  –  Sântana  – Arad, Ansamblul Câmpul Pâinii – Vinerea – Cugir.

18.00  – Mariana Deac

Ansamblul Doina Rebrei  – Rebra  –  Bistrița

19.00  –  Sava Negrean Brudașcu

Ansamblul folcloric Bihorul  –  Oradea

20.00  –  Dinu Iancu Sălăjanu

21.00 – Crispus  –  jonglerii cu foc

21.15 – Zdob și Zdub

22.30  – Focuri de artificii


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Șomajul în Alba a scăzut în mai 2026, dar rămâne peste media națională: Peste două treimi dintre șomeri provin din mediul rural

Ioana Oprean

Publicat

în

Șomajul în Alba a scăzut în mai 2026, dar rămâne peste media națională: Peste două treimi dintre șomeri provin din mediul rural Numărul șomerilor înregistrați în județul Alba a scăzut în luna mai 2026 față de aprilie, însă indicatorii rămân peste nivelul din aceeași perioadă a anului trecut. Rata șomajului în județ a fost de […]

Citește mai mult

Curier Județean

Unul dintre marii angajatori din Alba Iulia cere soluții urgente după ce satele din arealul AIDA-TL ar putea rămâne fără transport: ,,Îi pune în imposibilitatea de a ajunge la serviciu”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Unul dintre marii angajatori din Alba Iulia cere soluții urgente după ce satele din arealul AIDA-TL ar putea rămâne fără transport: ,,Îi pune în imposibilitatea de a ajunge la serviciu” STP Alba Iulia a oprit, luni, 10 august 2026, transportul pe rutele care deservesc „satele” din arealul AIDA-TL, invocând lipsa motorinei. Ulterior, directorul STP Alba […]

Citește mai mult

Curier Județean

VIDEO | Incendiu de vegetație uscată la Drâmbar: Intervin pompierii din Alba Iulia

Ioana Oprean

Publicat

în

Incendiu de vegetație uscată la Drâmbar: Intervin pompierii din Alba Iulia Un incendiu de vegetație uscată a izbucnit luni după-masa, în jurul orei 18.00, la Drâmbar. Intervin pompierii din Alba Iulia. Detașamentul de pompieri Alba Iulia intervine pentru stingerea unui incendiu izbucnit la vegetația uscată în Drâmbar, comuna Ciugud. Suprafața afectată de incendiu este de […]

Citește mai mult