În Alba, 237 de persoane au primit de la AJOFM carduri profesionale europene
“Cardul profesional european – soluţie europeană în căutarea unui loc de muncă” este un proiect implementat de ANOFM şi vizează oferirea unui instrument modern care să scurteze calea şi timpul necesar persoanelor în căutarea unui loc de muncă de a accesa serviciile oferite de serviciul public de ocupare. Potrivit directorului AJOFM Alba, Andrea Katona, cardul profesional european conţine toate informaţiile despre experienţa potenţialului angajat. Acesta va ţine loc de CV atunci când şomerul se va prezenta la interviuri, datele urmând a fi stocate într-un soft. Pentru a putea beneficia de acest card, cei interesaţi trebuie să fie înscrişi în baza de date a AJOFM. Şomerii pot beneficia de cardul profesional european, un act pe baza căruia aceştia se pot autentifica într-un sistem informatic complex dezvoltat printr-un proiect european. Proiectul a avut ca scop simplificarea accesului la informaţii atât pentru şomeri, cât şi pentru angajatori. Persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă, precum şi cele care se află deja înregistrate în evidenţele instituţiei, pot să devină posesorii acestui card adresându-se personalului agenţiei de la sediul AJOFM Alba, Câmpeni şi la punctele de lucru din Aiud, Blaj şi Sebeş. Emiterea acestor carduri va avea loc în cadrul proiectului “Cardul profesional european – soluţie europeană în căutarea unui loc de muncă”- proiect strategic, la nivel naţional, ce vizează modernizarea Serviciului Public de Ocupare (SPO) prin introducerea unui sistem informatic complex ce are la bază cardul ca şi instrument de autentificare. Până la această dată, în Alba, 237 de persoane au cerut emiterea cardului şi au intrat gratuit în posesia lui. La un interviu de angajare, persoana prezintă cardul, care este scanat cu ajutorul unui dispozitiv, astfel că pe ecranul computerului apar toate datele de care angajatorul are nevoie pentru evaluarea potenţialului candidat.
- Beneficii pentru deţinătorii de card
Persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă vor avea mai multe avantaje dacă solicită eliberarea cardului profesional. Dintre acestea amintim: transparenţă şi acces rapid prin intermediul portalului (www.card-profesional.ro) la vizualizarea, modificarea sau actualizarea contului personal; contul personal conţine, într-un mod personalizat, informaţiile legate de locurile de muncă şi cursurile de formare disponibile; prezentarea profilului său (CV în format Europass) la interviul cu un angajator, într-un mod facil, angajatorul având acces prin intermediul portalului, folosind cardul, la aceste informaţii; acces transparent la serviciile de informare şi consiliere privind cariera profesională a tuturor persoanelor care se adresează Serviciului Public de Ocupare pentru a fi sprijinite în luarea unor decizii privind cariera; sistemul pune la dispoziţie o platformă de gestiune a ofertelor şi cererilor pentru locuri de muncă atât pe piaţa naţională, cât şi din UE, portofolii ce vor putea fi comunicate on-line atât deţinătorilor de carduri, cât şi ofertanţilor; facilitarea recunoaşterii calificărilor profesionale la nivel european.
- Care sunt beneficiile angajatorilor şi formatorilor
Din acţiunea de distribuire a cardurilor profesionale vor avea de câştigat şi angajatorii şi formatorii. Ei au posibilitatea: promovării locurilor de muncă vacante către persoanele cu profilul adecvat; promovării locurilor de muncă şi în cazul punctelor de lucru, nu numai la nivelul sediului principal, cu posibilitatea gestionării acestor informaţii în sistem, astfel încât să existe informaţii primare pentru determinarea plăţilor în cazul în care şomerul acceptă un loc de muncă în altă localitate decât cea în care locuieşte la momentul înregistrării ca şomer; promovării
cursurilor de formare disponibile; acces rapid la informaţiile publice ale unui deţinător de card; informare cu privire la ocuparea unui loc de muncă, astfel încât se închide circuitul informaţional al ofertelor disponibile pe piaţa muncii, aproape în timp real. La rândul lor, instituţiile publice au mai multe beneficii: acces rapid la informaţiile privind statutul de asigurat al unei persoane deţinătoare de card; acces rapid la informaţiile referitoare la persoanele care beneficiază de anumite drepturi şi facilităţi conform legislaţiei în vigoare; costuri scăzute ale accesului la informaţie, nefiind necesare instalarea la sediul instituţiilor a unor echipamente hardware şi software costisitoare; accesul la informaţii se face simplu, prin accesarea secţiunii dedicate special, în cadrul portalului, în condiţiile accesării prealabile a sistemului.
Citeşte şi: Programul „Şcoala altfel: Să ştii mai multe, să fii mai bun!” în 7-11 aprilie
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Economie
Ghidul complet pentru asortarea de espadrile dama cu fuste lejere Vara îți cere întotdeauna confort și fluiditate în mișcări, iar combinația dintre piesele vestimentare vaporoase și încălțămintea ușoară reprezintă secretul unui look reușit. Când temperaturile cresc, cauți piese care să îți lase pielea să respire fără să sacrifici deloc eleganța de zi cu zi. Fustele […]
Comunicat de presă – 25 mai 2026: Anunț finalizare proiect „Digitalizarea Spitalului de Pneumoftiziologie Aiud”
Comunicat de presă „PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!” Data: 25.05.2026 ANUNT DE FINALIZARE PROIECT Spitalul de Pneumoftiziologie Aiud anunță finalizarea activităților proiectului „Digitalizarea Spitalului de Pneumoftiziologie Aiud”, finanțat prin Planul National de Redresare si Reziliență, Pilonul II: Transformare Digitală, COMPONENTA: 7 – Transformare digitală, INVESTIȚIA: I3. Realizarea sistemului de eHealth și telemedicină, […]
Comunicat lansare proiect 1.4.2 Scale-up pentru start-up-uri și microîntreprinderi SCALE UP HOLLYWOODDENT SRL Scopul proiectului: Scopul proiectului consta in dezvoltarea si modernizarea activitatii HOLLYWOODDENT SRL prin realizarea de investitii in echipamente si dotari moderne. Beneficiar: HOLLYWOODDENT SRL Perioada de implementare: 12.03.2026 – 12.03.2027 Valoarea totală a proiectului (Lei) 1280417.480 Valoarea cofinanțării UE (lei) 846033.662 Rezumat proiect […]