Actualitate

În 2017, România a încasat de la UE 3,6 miliarde de euro, cei mai mulţi pentru agricultură

Ioana Oprean

Publicat

în

România a încasat de la Uniunea Europeană fonduri nerambursabile în valoare totală de 3,6 miliarde de euro în anul 2017, din care 1,7 miliarde de euro au venit prin Fondul European pentru Garantare Agricolă – FEGA, arată datele centralizate de Ministerul Fondurilor Europene (MFE).

Potrivit MFE, 1,09 miliarde de euro este suma primită de la Comisia Europeană (CE) cu titlul de rambursare pentru programele operaţionale gestionate de Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene (MDRAPFE) şi finanţate din fonduri europene structurale şi de investiţii (cu excepţia programelor de cooperare teritorială europeană), ceea ce reprezintă 4,83%.

În acelaţi timp, 2,5 miliarde de euro este suma totală primită de la CE pentru aceleaşi programe, incluzând sumele rambursate si prefinanţările, echivalent a 11,07%. Peste 1,37 miliarde de euro (6,09%) însumează plăţile către beneficiari, din care 1,23 miliarde de euro au fost deja solicitaţi CE prin cereri de plată.

„La sfarşitul anului 2017, sumele erau foarte apropiate celor de mai sus, singura diferenţă fiind legată de plăţile către beneficiari, unde procentul a fost de 6,03%, respectiv 1,36 miliarde de euro”, precizează sursa citată.

Informaţiile la zi au fost publicate pe site-ul www.fonduri-ue.ro la secţiunea Absorbţie – Stadiul Absorbţiei.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Rezidențiat 2026: Care au fost cele mai mari punctaje în țară / Ministru: „Aveți încredere în voi și în viitorul vostru! O să fie bine!”

Ioana Oprean

Publicat

în

Rezidențiat 2026: Care au fost cele mai mari punctaje în țară / Ministru: „Aveți încredere în voi și în viitorul vostru! O să fie bine!” Rezultatele examenului de Rezidențiat 2026 au fost centralizate la nivel național, după corectarea lucrărilor din cele șase centre universitare. Bucureștiul, Timișoara și Cluj-Napoca se regăsesc în clasamentul celor mai mari […]

Citește mai mult

Actualitate

Postul Crăciunului 2026: 40 de zile de restricții alimentare. Când au credincioșii dezlegare la pește și ce tradiții se respectă

Ioana Oprean

Publicat

în

Postul Crăciunului 2026: 40 de zile de restricții alimentare. Când au credincioșii dezlegare la pește și ce tradiții se respectă Postul Nașterii Domnului începe pe 15 noiembrie 2026 și se încheie în Ajunul Crăciunului, pe 24 decembrie. Timp de 40 de zile, credincioșii ortodocși sunt chemați să respecte restricții alimentare, să intensifice rugăciunea și să […]

Citește mai mult

Actualitate

Se mai poate construi între case în România? Ce reguli trebuie respectate și când poate fi refuzată o autorizație de construire

Ioana Oprean

Publicat

în

Se mai poate construi între case în România? Ce reguli trebuie respectate și când poate fi refuzată o autorizație de construire Construirea unor locuințe noi pe terenuri libere, situate între case deja existente, continuă să fie posibilă în România, însă nu în orice condiții. Faptul că un teren se află într-o zonă deja construită nu […]

Citește mai mult