HCM Rm Vâlcea – HC Alba Sebeș 34-28, într-o partidă de verificare la handbal feminin
După ce a participat la turneul de verificare de la Cluj, divizionara secundă HC Alba Sebeș a susținut un nou joc de verificare cu o echipă din Liga Națională, în deplasare cu HCM Rm Vâlcea, preluată recent de Dumitru Muși. Gazdele s-au impus într-un meci-școală cu scorul 34-28 (18-13), acesta fiind al 5-lea joc amical disputat de echipa condusă de Alexandru Weber în compania unor formații de pe prima scenă.
HC Alba Sebeș nu a contat pe Dobromir și B. Bogdan – accidentate, Durac și Cunțan – absente din motive personale, iar în prima repriză s-a accidentat și portarul Stăncuța Guiu, astfel că până la finele partidei a apărat numai Lenuța Mormeci.
„Scorul nu reflectă nici pe departe realitatea din teren, rezultatul final nu este concludent. Ne-am mișcat bine din punct de vedere tehnico-tactic, dar am ratat enorm, peste 20 de acțiuni. Să nu uităm că am întâlnit numai adversari din Liga Națională, iar la Rm. Vâlcea am suferit și din pricina efectivului restrâns„, a spus antrenorul Alexandru Weber.
Săptămâna viitoare, HCM Rm Vâlcea va veni la Sebeș, miercuri, pentru un meci în Sala „Florin Fleșeriu”, iar la finele săptămânii sunt programate, tot la Sebeș alte două partide de verificare, cu CSU Reşiţa.
Stagiunea începe în 21 septembrie (debut amânat cu două săptămâni), iar conjudețenele au fost repartizate în Seria B alături de alte 8 echipe: CSM Slatina, SCM Pitești, CSM Bistrița, CSU Reșița, CSU Timișoara, CNOF Rm Vâlcea, Măgura Cisnădiei și CSȘ 2 Baia Mare. În același timp, la masculin, în eșalonul secund va activa Unit Alba Iulia.
Foto Arhivă
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Sport
Foto: Unirea Sântana – CSM Unirea Alba Iulia 0-2 (0-0) | Liderul, a opta victorie consecutivă, goluri Ayeni și Giurgiu!
Unirea Sântana – CSM Unirea Alba Iulia 0-2 (0-0) | Liderul, a opta victorie consecutivă, goluri Ayeni și Giurgiu Liderul CSM Unirea Alba Iulia a realizat o victorie prețioasă, 2-0 (0-0), în deplasare cu Unirea Sântana. Nigerianul Ayeni, golgheterul „alb-negrilor”, cu 7 reușite, a punctat primul, pentru 3 puncte importante și un parcurs impecabil al […]
Video: CIL Blaj – Metalurgistul Cugir 2-0 (2-0), în derby „de Alba” | Echipa din „Mica Romă” a pus capăt crizei, Vitinha – la primul eșec
CIL Blaj – Metalurgistul Cugir 2-0 (2-0), în derby „de Alba” | Echipa din „Mica Romă” a pus capăt crizei, Vitinha – la primul eșec! CIL Blaj – Metalurgistul Cugir, derby „de Alba”, în prima etapă a returului, adjudecat de gazde, cu același scor ca în tur, un mare merit la stabilirea rezultatului avându-l portarul […]
Unirea Sântana – CSM Unirea Alba Iulia, în prima etapă a returului Ligii 3, Seria 7 Unirea Sântana – CSM Unirea Alba Iulia, sâmbătă, ora 14.00 Liderul CSM Unirea Alba Iulia, cu 7 victorii consecutive are a doua deplasare la rând, contra arădenilor, care întâlnesc al doilea joc succesiv o echipă din Alba, după 0-0 […]
