Ziarul Unirea
 

HALUCINANT: Un condamnat din Alba care s-a predat la Poliție, pentru a merge la închisoare, nevoit să doarmă la un prieten, pentru că NU L-AU PRIMIT în arest

O situație demnă de ”Cascadorii râsului” a fost descrisă de o persoană din Alba Iulia care a asistat, joi, împreună cu alți martori la întâmplarea de neimaginat, petrecută în sediul Poliției. Un condamnat la închisoare venit intr-un sat din județ, cu bagajele făcute, pentru a-și ispăși pedeapsa, a fost nevoit să-și petreacă noaptea la un prieten din oraș, pentru că nu a a fost primit în arest.

Dialogul savuros dintre bărbatul judecat în nu mai puțin de 36 de dosare (care a fost condamnat la o lună de închisoare) și polițiști, are câteva puncte culminante, care, instantaneu, provoacă hohote de râs: ”Cum naiba vine asta?! Io-s corect! Din 36 de dosare, am primit condamnare doar o lună. Lux, măi oameni buni! Am venit direct aici!” – spune bărbatul care rămâne perplex când află că nu are cine să-l preia și să-l ducă la închisoare.

Puțin mai târziu, acesta ajunge să se roage de persoana care ar trebui să se ocupe de cazul lui: ”Domnule I., mă auziți? No bun! Eu sunt Marton S., cel cu 36 de dosare, și azi Curtea de Apel mi-a dat cu executare o lună. Mânca-ți-aș! Mi-am făcut bagajul și am venit să mă predau. Cum?! Nu mai veniți astăzi? Și io ce mă fac? Să mă duc acasă?! Io nu mai am bani de cursă. Când? Mâine dimineață? Io nu mă duc că râde lumea de mine! Mi-am luat rămas bun de le pretini, domnule I.! Vă rog eu frumos că mă predau. Nu poate altcineva?”

Iar deznodământul este de-a dreptul halucinant: ”Domnule I., vă rog să nu veniți după mine. Noaptea asta dorm la un pretin. Vin eu dimineață să mă predau, dar să veniți, vă rog eu, domnule I”.

CITEȘTE ȘI: Bărbatul care s-a prezentat singur la arest, nu avea încă eliberat mandatul – Organele judiciare l-au ”rezolvat” ulterior și l-au expediat la închisoare în aceeași zi

Întreaga întâmplare este descrisă cu amănunte, în textul de mai jos:

”Am avut o treabă zilele trecute la poliția municipală. Pe holul de la intrare, unde stau toți oamenii și așteaptă cuminți să le vină rândul, mi-a fost dat să surprind o scenă de film Oscar. N-am mai râs de multă vreme cum am făcut-o zilele astea și credeți-mă că a fost o porție de râs binemeritată. Prima jumătate a anului acesta s-a dovedit foarte stresantă pentru mine și familia mea: examene, pregătiri pentru admitere liceu, admitere, serviciu etc. Am zis ca și mor dacă nu vă povestesc. Și acum râd când scriu!

De cum am intrat, mi-a sărit în ochi un tip care părea că avea un aer super relaxat, de concediu. Îmbrăcat în tricou și pantaloni scurți, bască pe cap și adidași Nike în picioare, tuns scurt și bine bronzat. Stătea picior peste picior, iar dintr-unul scutura din când în când. Un tip de aceeași înălțime, îmbrăcat la fel, dar în culori diferite, îi era alături. Acesta nu era atât de relaxat.

La un moment dat, după ce mă așez și eu, cel relaxat o întreabă pe domnișoara polițistă pistruiată de la recepție:

– Doamna polițistă, oare eu mai aștept mult? Nu dați de domnul I.? Pesemne că omul aștepta de ceva vreme și își pierduse răbdarea.

– Să știți că am sunat, dar nu răspunde. Vă rog să mai așteptați!, răspunde amabil polițista.
Între timp, în hol se adună mai multă lume, iar bărbatul sare dintr-o dată în picioare și-l aud zicând, uitându-se spre mine și prietenul lui:

– Măi, omule, eu am mandat, am venit să mă predau și aici nu are cine să vină să mă lege?! Curtea de Apel mi-a dat azi cu executare o lună, mi-am făcut bagajul automat și am venit în concediu!

Toată lumea a bufnit în râs. Râdeau și polițiștii. Omul însă părea tare nedumerit.

– Cum naiba vine asta?! Io-s corect! Din 36 de dosare, am primit condamnare doar o lună. Lux, măi oameni buni! Am venit direct aici!

Pe bancă stăteau două genți de voiaj burdușite cu tot felul de lucruri. Una dintre ele, inscripționată cu Adidas, dădea să crape. Ce mai, omul a venit în concediu! E mai corect decât papa. Dar a luat țeapă. Nu de la agenție, ci de la organul statului. Omul i-a luat prin surprindere chiar și pe polițiști. Nu se așteptau ca proaspătul condamnat să vină să se predea atât de repede.

Fără să-i spun nimic, se întoarce spre mine și îmi zice sincer, șoptind, ca o destăinuire:

– Doamnă, eu când am aflat de decizie, decât să-i văd că vin după mine, mi-am făcut bagajul și am venit io la ei. Ce-i o lună? Mai mult stau în carantină, spune râzând omul.

Lumea râdea în hohote. Era un râs general. Polițiștii în uniformă și în civil încercau să mascheze penibilul situației, dar îi vedeam bufnind în râs, ascunzându-se unii după alții. Omul era atât de sincer, iar hohotele de râs erau provocate și de grimasele lui, ochii mari și gesturile pe care le făcea. Se mișca într-un fel atât de hazliu, încât nu puteai să nu îl sesizezi.

La un moment dat, de la etaj coboară un polițist care aduce un număr de telefon scris pe un bilețel, iar polițista roșcată îl cheamă cu privirea să vină la ea. I-a spus ceva în șoaptă și i-a înmânat biletul. Omul se întoarce ca trăznit spre noi, foarte dezamăgit și oftează șuierând. Pare că nu pricepe și îi zice polițistei:

-Doamnă, eu să îl sun pe domnul I. ca să vină să mă predau?!

– Da, dumneavoastră. Vedeți ce vă spune!

Dezarmat și profund dezorientat, omul ia numărul, îl tastează pe telefon, îl pune la ureche, nu înainte de a-și da ochii peste cap dezamăgitor. Cum?! El atât de corect și polițiștii ăștia…

-Alo, domnul polițist I.? În sală mai multă lume se adunase. Cei care știam povestea, nici nu respiram de curioși.

– Eu sunt Marton S. Alo, mă auziți? Marton, cel cu 36 de dosare vă deranjează. Mă auziți, domnule I.?
Omul își retrage nervos telefonul de la ureche și se gândește că nu are semnal. Coboară pe scări în curtea instituției și de acolo continuă mirobolantul dialog.

– Domnule I., mă auziți? No bun! Eu sunt Marton S., cel cu 36 de dosare, și azi Curtea de Apel mi-a dat cu executare o lună. Mânca-ți-aș! Mi-am făcut bagajul și am venit să mă predau. Cum?! Nu mai veniți astăzi? Și io ce mă fac? Să mă duc acasă?! Io nu mai am bani de cursă. Când? Mâine dimineață? Io nu mă duc că râde lumea de mine! Mi-am luat rămas bun de le pretini, domnule I.! Vă rog eu frumos că mă predau. Nu poate altcineva?

La un moment dat se lasă tăcerea. Pesemne că domnul I. îi explică ceva cetățeanului dornic de concediu. În timp ce toți ardeam de nerăbdare să aflăm deznodământul, Marton urcă pe scări, își ia în spate un bagaj, prietenul lui pe celălalt, și îl auzim spunând categoric la telefon:

– Domnule I., vă rog să nu veniți după mine. Noaptea asta dorm la un pretin. Vin eu dimineață să mă predau, dar să veniți, vă rog eu, domnule I”.

Email: stiri@ziarulunirea.ro
Tel: 0258.811.419

Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Acceptă Mai mult...