Curier Județean

Bărbatul care s-a prezentat singur la arest, nu avea încă eliberat mandatul – Organele judiciare l-au ”rezolvat” ulterior și l-au expediat la închisoare în aceeași zi

Ioana Oprean

Publicat

în

Referitor la informațiile publicate în articolul ”HALUCINANT: Un condamnat din Alba care s-a predat la Poliție, pentru a merge la închisoare, nevoit să doarmă la un prieten, pentru că NU L-AU PRIMIT în arest”, IPJ Alba face următoarele precizări:

”Este vorba despre un cetățean din Alba Iulia, care a avut recursul la Curtea de Apel, și mandatul de executare a pedepsei trebuie emis de instanța care l-a condamnat, respectiv urma să fie emis de către Tribunalul Alba. El s-a prezentat imediat după ce a aflat sentința, la Poliția Municipiului, însă noi nu primisem mandatul respectiv. A durat maximum două ore până s-a redactat și s-a transmis documentul. Noi nu puteam să punem în executare un mandat pe care nu îl aveam”, a precizat Luminița Prodan, purtătorul de cuvânt al IPJ Alba.

CITEȘTE ȘI: Bărbatul care s-a prezentat singur la arest, nu avea încă eliberat mandatul – Organele judiciare l-au ”rezolvat” ulterior și l-au expediat la închisoare în aceeași zi

Ea a mai spus că bărbatul respectiv are, de fapt, o condamnare la peste 3 ani de închisoare și a fost dus la penitenciar, joi, în aceeași zi în care acesta s-a prezentat la poliție.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Cine este noul director general interimar al Fabricii de Arme Cugir și ce obiective are: „Continuarea investițiilor și asigurarea stabilității economice”. O altă persoană, nominalizată pentru funcția de director economic

Bogdan Ilea

Publicat

în

Cine este noul director general interimar al Fabricii de Arme Cugir și ce obiective are: „Continuarea investițiilor și asigurarea stabilității economice”. O altă persoană, nominalizată pentru funcția de director economic Octavian N. Borza a fost numit recent în funcția de director general interimar al Fabricii de Arme Cugir, după ce Consiliul de Administrație al Fabricii […]

Citește mai mult

Curier Județean

Foto | Ioana Lazăr este prima femeie Ironman din Alba Iulia. Sportiva de la CSM Unirea Alba Iulia a încheiat cursa IRONMAN Vichy în 13 ore și 34 de minute

Bogdan Ilea

Publicat

în

Ioana Lazăr este prima femeie Ironman din Alba Iulia. Sportiva de la CSM Unirea Alba Iulia a încheiat cursa IRONMAN Vichy în 13 ore și 34 de minute Ioana Lazăr, sportivă legitimată la CSM Unirea Alba Iulia, a devenit prima femeie din Alba Iulia care reușește să ducă la bun sfârșit un concurs IRONMAN full […]

Citește mai mult

Curier Județean

Video | Cum s-a produs accidentul de pe șoseaua de centură a municipiului Alba Iulia: Bărbat din Hopârta, transportat de urgență la spital după ce a fost lovit de o autoutilitară condusă de un cetățean maghiar

Bogdan Ilea

Publicat

în

Cum s-a produs accidentul de pe șoseaua de centură a municipiului Alba Iulia: Bărbat din Hopârta, transportat de urgență la spital după ce a fost lovit de o autoutilitară condusă de un cetățean maghiar Un accident rutier grav a avut loc luni după-masa, pe șoseaua de centură a municipiului Alba Iulia. Un bărbat de 53 […]

Citește mai mult