Guvern: Pensiile militare se indexează de la 1 ianuarie 2019, restul pensiilor doar din 1 septembrie
Pensiile militare de stat se indexează cu rata medie anuală a inflaţiei, respectiv 1,3%, de la 1 ianuarie 2019, anunţă ministrul Apărării Gabriel Leş într-o postare pe Facebook. Celelalte pensii, prin derogare de la prevederile legale în vigoare, nu vor fi indexate de la 1 ianuarie 2019, a decis Guvernul Dăncilă.
„Ministerul Apărării Naţionale vă aduce la cunoştinţă că începând cu data de 01.01.2019, cuantumul pensiilor militare de stat se indexează cu rata medie anuală a inflaţiei, respectiv 1,3%. Menţionăm că la data de 01.01.2019 indicatorul definitiv cunoscut al ratei medii anuale a inflaţiei a fost de 1,3% şi reprezintă Rata medie a preţurilor de consum în anul 2017 faţă de anul 2016, calculată pe baza indicelui preţurilor de consum (IPC)”, anunţă ministrul Gabriel Leş.
Conform prevederilor art. 59 din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, modificată prin OUG nr. 14/2018: „Pensiile militare de stat aflate în plată la 31 decembrie a anului anterior se indexează, din oficiu, începând cu 1 ianuarie a anului în curs, cu ultima rată medie anuală a inflaţiei, indicator definitiv, cunoscut la această dată şi comunicat de Institutul Naţional de Statistică”.
Celelalte pensii, prin derogare de la prevederile legale în vigoare, nu vor fi indexate de la 1 ianuarie 2019, a decis Guvernul Dăncilă. Prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri fiscal-bugetare, Executivul a stabilit: „Prin derogare de la prevederile art. 102 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare, începând cu data de 1 ianuarie 2019, valoarea punctului de pensie se menține la 1.100 lei și, începând cu 1 septembrie 2019, valoarea punctului de pensie se majorează cu 15% și este de 1.265 lei.
Sursa: digi24.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Cum vrea Ministerul Apărării Naționale să atragă tineri voluntari în armată: Câți bani ar urma să primească participanții. Nou proiect legislativ
Cum vrea Ministerul Apărării Naționale să atragă tineri voluntari în armată: Câți bani ar urma să primească participanții. Nou proiect legislativ Proiectul de Hotărâre de Guvern care stabilește normele de aplicare ale Legii privind pregătirea populației pentru apărare și introduce programul de pregătire militară pentru soldați și gradați voluntari în termen a fost pus a […]
Bărbat din Alba, reținut după ce a fost prins de două ori băut la volan, în Cluj-Napoca: Nu are permis de conducere
Bărbat din Alba, reținut după ce a fost prins de două ori băut la volan, în Cluj-Napoca: Nu are permis de conducere Un bărbat în vârstă de 32 de ani, din județul Alba, a ajuns în arestul poliției după ce a fost depistat de două ori, în decursul aceleiași zile, conducând sub influența alcoolului pe […]
Ministrul Dezvoltării le cere primarilor să susțină comasarea voluntară a localităților: „Au şansa de a se dezvolta mai repede şi mai bine!”
Ministrul Dezvoltării le cere primarilor să susțină comasarea voluntară a localităților: „Au şansa de a se dezvolta mai repede şi mai bine!” Ministrul Dezvoltării, Alexandru Stoica, susține că reforma administrativă trebuie realizată prin consultare și dialog cu reprezentanții comunităților locale. În acest context, oficialul s-a întâlnit sâmbătă, la Botoșani, cu mai mulți primari, prefecți și […]
