Rămâi conectat

Actualitate

Grupul de Susţinere a Proiectului Roşia Montană: Conferinţa Universităţii „Babeş-Bolyai” despre Proiectul Roşia Montană este neprincipială şi inechitabilă

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

    Grupul de Susţinere a Proiectului Roşia Montană doreşte să îşi facă publică opinia cu privire la organizarea de către Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, în parteneriat cu Academia Română şi ICOMOS, a unei conferinţe pe tema proiectului de la Roşia Montană, unde au fost invitaţi să-şi exprime punctul de vedere doar oponenţii proiectului minier.
Este dezamăgitor să vedem cum instituţii de prestigiu aleg să organizeze un eveniment pe o temă de interes naţional într-un mod totalmente părtinitor şi neprincipial. Este de neînţeles pentru noi cum, în cadrul unei conferinţe pe o temă strategică, de interes public, despre cel mai complex proiect industrial din România, glasul uneia din părţi este redus la tăcere, prin neinvitarea investitorului de la Roşia Montană sau a susţinătorilor proiectului minier. Conferinţa a fost special concepută sub forma unui tir continuu de acuzaţii nefundamentate împotriva investiţiei miniere.
Suntem de părere că, pentru a-şi forma o opinie pertinentă, publicul conferinţei ar fi trebuit să afle opiniile tuturor părţilor implicate, atât ale adversarilor, cât şi ale susţinătorilor proiectului. Numai în acest mod conferinţa ar fi beneficiat de integritatea şi imparţialitatea pe care un eveniment de înaltă ţinută academică trebuie să o aibă. Modul în care organizatorii au ales să-şi promoveze mesajele invitând, la un eveniment public, doar pe cei care sunt de aceeaşi părere cu ei ne face să credem că nu au acţionat cu bună credinţă şi că, prin acest mod de organizare, instituţiile în cauză îşi ştirbesc din credibilitatea de care se bucurau în rândul opiniei publice.
Grupul de Susţinere a Proiectului Roşia Montană reprezintă o iniţiativă fără precedent în România, prin care societatea civilă s-a mobilizat pentru susţinerea unui proiect industrial de anvergură. Grupul a fost lansat oficial în iunie 2011 la Bucureşti. Grupul de Susţinere numără în prezent 71 de organizaţii membre reprezentând: sindicate, asociaţii patronale, primării de oraşe şi comune din comunităţi miniere şi nu numai, universităţi de prestigiu, fundaţii şi organizaţii nonguvernamentale din diverse medii, lideri de opinie şi chiar persoane fizice.

  Consiliul Coordonator al Grupului de Susţinere a Proiectului Roşia Montană:
Eugen Furdui – Primarul localităţii Roşia Montană
Ion Popescu – preşedintele Confederaţiei Sindicale Naţionale „Meridian”
Tiberiu Andrioaiei – directorul general al Patronatului Societăţilor din Construcţii
Prof. univ. dr. Ovidiu Nicolescu – preşedintele Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România
17 noiembrie 2011

Lista membrilor Grupului de Susţinere a Proiectului Roşia Montană: 1. Universitatea din Petroşani; 2. Universitatea „1 Decembrie 1918” Alba Iulia; 3. Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România; 4. Confederaţia Sindicală Naţională Meridian; 5. Sindicatul Viitorul Mineritului; 6. Asociaţia Patronală Minieră din România – Patromin; 7. Patronatul Societăţilor din Construcţii; 8. Primăria Roşia Montană; 9. Primăria Oraşului Abrud; 10. Primăria Oraşului Câmpeni; 11. Primăria Comunei Bucium; 12. Primăria Oraşului Baia de Arieş; 13. Primăria Comunei Almaşu Mare; 14. Primăria Comunei Bistra, 15. Primăria Comunei Ciuruleasa; 16. Primăria Comunei Lupşa; 17. Primăria Comunei Mogoş; 18. Primăria Comunei Poiana Vadului; 19. Primăria Comunei Sălciua; 20. Primăria Comunei Scărişoara, 21. Primăria Comunei Sohodol, 22. Primăria Comunei Vadu Moţilor; 23. Primăria Comunei Vidra, 24. Primăria Comunei Blăjeni; 25. Primăria Comunei Buceş, 26. Primăria Comunei Bucureşci; 27. Primăria Comunei Crişcior; 28. Primăria Luncoiu de Jos; 29. Primăria Comunei Vălişoara; 30. Primăria Comunei Tomeşti; 31. Primăria Oraşului Bocşa; 32. Primăria Comunei Băiţa; 33. Primăria Comunei Băniţa; 34. Primăria Comunei Ribiţa; 35. Primăria Comunei Vaţa de Jos; 36. Primăria Oraşului Teiuş; 37. Primăria Comunei Stremţ; 38. Primăria Oraşului Aninoasa; 39. Primăria Oraşului Petrila; 40. Primăria Municipiului Vulcan; 41. Primăria Comunei Ghelari; 42. Primăria Oraşului Baia de Aramă; 43. Primăria Municipiului Lupeni, 44. Primăria Municipiului Deva; 45. Primăria Municipiului Brad; 46. Primăria Municipiului Petroşani; 47. Primăria Comunei Iara; 48. Sindicatul Chemex; 49. Bogdan Baltazar, Consultant financiar independent; 50. Dan Apostol, Realizator TV; 51. Organizaţia „Nordic 2008” Câmpeni; 52. Fundaţia „Leaders”; 53. Asociaţia Culturală Maghiară din Abrud; 54. Asociaţia Pro Roşia Montană; 55. Patronatrul Întreprinderilor Mici şi Mijlocii din Blaj, 56. Paul Butnariu, Preşedinte Camera de Comerţ şi Industrie Iaşi; 57. Prof.univ.dr. Gheorghe Negoescu; 58. Asociaţia Patronală „Munţii Apuseni” Abrud; 59. Asociaţia Pensionarilor „Ion Buteanu” Abrud; 60. Asociaţia „Edu Caleidoscop” Roşia Montană; 61. Centrul de Resurse pentru Tineri – CERT Apuseni; 62. Fundaţia „Auraria Barza” Brad; 63. Asociaţia Millennium Center; 64. ONG Pro Dreptatea; 65. Asociaţia „Ofensiva Tinerilor” Arad; 66. Organizaţia Studenţilor din Arad; 67. Organizaţia Tinerilor cu Iniţiativă; 68. Asociaţia „Cats & Dogs” Abrud; 69. Asociaţia „Parteneriatul pentru Mediu Roşia Montană”; 70. Asociaţia Partida Romilor „Pro Europa” din Roşia Montană; 71. Asociaţia pentru Solidaritate şi Empatie „Claudia Safta” Cluj-Napoca.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

ADMITERE școli militare 2024: Sute de locuri disponibile pentru învățământul postliceal maiștri militari și subofițeri. Condiții de recrutare și calendar

Ziarul Unirea

Publicat

în

ADMITERE școli militare 2024: Sute de locuri disponibile pentru învățământul postliceal maiștri militari și subofițeri. Condiții de recrutare și calendar Centrul Militar Judeţean Alba, prin Biroul Informare Recrutare, desfășoară activități de recrutare a candidaților pentru admiterea în instituţiile militare de învăţământ postliceal. Citește și: FOTO: Povestea Mariei Cioruță, o femeie din Alba, mama a 4 […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea