Greva profesorilor, una de durată: „N-am primit o propunere în aşa fel încât să fim mulţumiţi”
Greva profesorilor, una de durată: „N-am primit o propunere în aşa fel încât să fim mulţumiţi”
Greva sindicaliştilor din învățământ va continua cel puţin în această săptămână, transmite preşedintele Federaţiei Naţionale Sindicale „Alma Mater”, Anton Hadăr.
Acesta susţine că nu a primit soluţii din partea guvernanţilor la problemele pe termen scurt şi pe termen mai îndepărtat din învăţământul universitar, iar.
Citește și: GREVĂ învătământ: Ce revendicări și ce salarii cer profesorii pentru a se întoarce la cursuri
„Problemele pe termen scurt nu au primit răspunsul cuvenit, că nu sunt bani, că avem deficit. S-a încercat ceva cu deficitul, nu ştiu dacă au reuşit să-l mai mărească, să fie acceptat de Comisia Europeană pe buget, însă n-am primit o propunere în aşa fel încât să fim mulţumiţi. Soluţiile pe termen mai îndepărtat, adică viitoarea Lege a salarizării, şi ele trenează. În acest ritm vă garantez că săptămâna aceasta va fi grevă şi cred că va fi o grevă de durată, nu doar de o săptămână”, a spus Hadăr, la finalul discuţiilor de la Palatul Victoria.
El a precizat că sindicaliştii din învăţământul universitar trebuie să intre la negocieri pe problemele pentru care au declanşat greva, respectiv împotriva politicilor sociale şi economice ale României.
„Trebuie să fim chemaţi pentru aceste discuţii. E o altă cauză pe rol, dar repet, în acest ritm nu văd sfârşitul grevei, sunt om cu experienţă şi cred că vom avea săptămâni de grevă. Fiecare a venit cu propuneri, încercând să atragă atenţia că se pot găsi soluţii, dar nu e nimic concret, nu e nimic mulţumitor. Evident, răspunsul poate ni-l va da mâine, dacă va veni la întâlnirea noastră de la FSLI. Sunt multe lucruri care sunt cunoscute. Pe termen scurt ar trebui găsite soluţii pentru a se acoperi inflaţia, salariile, care sunt foarte mici, ori a da numai la debutanţi – 18.000 de colegi atât din învăţământul universitar, cât şi din cel superior, vă daţi seama că nu e mulţumitor, pentru că vor fi colegi care se află imediat lângă debutanţi, care vor fi nemulţumiţi. Iată o soluţie trebuie găsită şi aici. Noi vrem să se dea la aproape toată suflarea de care dispunem astăzi, adică la toate resursa umană de tip cadru didactic. Cadre didactice în învăţământul preuniversitar şi cel superior sunt aproape 260.000”, a adăugat preşedintele Federaţiei Naţionale Sindicale „Alma Mater”, Anton Hadăr.
Sursa: dcbusiness.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Cum va fi vremea în Transilvania și celelalte regiuni în următoarele 2 săptămâni: Sfârșit de septembrie călduros, urmat de o ușoară răcire la început de octombrie. Ce arată prognoza meteo de la ANM
Cum va fi vremea în Transilvania și celelalte regiuni în următoarele 2 săptămâni: Sfârșit de septembrie călduros, urmat de o ușoară răcire la început de octombrie. Ce arată prognoza meteo de la ANM Luna septembrie 2026 se încheie cu temperaturi mai ridicate decât în mod normal în toate regiunile țării, arată prognoza meteo de la […]
Peste 60% dintre tinerii din România trăiesc în locuințe supraaglomerate: Media UE este de 27%. Date Eurostat
Peste 60% dintre tinerii din România trăiesc în locuințe supraaglomerate: Media UE este de 27%. Date Eurostat România ocupă primul loc în Uniunea Europeană în ceea ce privește ponderea tinerilor cu vârste între 15 și 29 de ani care locuiesc în spații supraaglomerate. În 2025, peste 60% dintre tinerii din țara noastră se aflau în […]
250 de manuale pentru clasa a IX-a, în cursa licitației: Editurile au 10 zile să conteste rezultatele
250 de manuale pentru clasa a IX-a, în cursa licitației: Editurile au 10 zile să conteste rezultatele Ministerul Educației și Cercetării a anunțat marți, 29 septembrie 2026 finalizarea etapei de evaluare a ofertelor pentru manualele școlare destinate clasei a IX-a. În total, 250 de propuneri au intrat în procedura de achiziție publică, desfășurată pe 65 […]
