Cultură Educație

Foto/video: ,,Târgul Liceelor și Meseriilor” de la Câmpeni. 6 unități de învățământ din zona Munților Apuseni și-au prezentat oferta educațională pentru viitorii absolvenți ai claselor a VIII-a din localitățile zonei

Ioana Oprean

Publicat

în

Marți după-amiază, în sala de sport a Colegiului Național ,,Avram Iancu” Câmpeni s-a desfășurat ,,Târgul Liceelor și Meseriilor” pe zona Apuseni, eveniment organizat de Inspectoratul Școlar Județean Alba în colaborare cu unitatea de învățământ care a oferit spațiul de desfășurare al întrunirii.

Petrecerea Divorțaților

Pentru acest târg, aici s-au adunat viitorii absolvenți ai clasei a VIII-a de la toate unitățile școlare din Munții Apuseni și profesori ai acestora, reprezentanți ai unităților din învățământ din aceeași zonă ce și-au expus oferta educațională pentru liceu și învățământ profesional, reprezentanți ai Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională consacrat orientării școlare și profesionale a elevilor din clasa a VIII-a și câțiva reprezentanți ai unor agenți economici locali.

,,Târgul Liceelor și Meseriilor”, ajuns la nivel județean la ediția a III-a, reprezintă o etapă importantă în activitatea de informare a elevilor de clasa a VIII-a – cea de orientare școlară și profesională – în scopul de a-i familiariza cu oferta unităților de învățământ pe care pot să le urmeze în continuare, astfel încât la sfârșitul ciclului gimnazial să își alege ruta școlară sau cea profesională. În acest sens, pentru a-și face cunoscută oferta educațională pentru anul școlar 2017-2018, la târg au fost prezente cu standuri de informare toate cele 6 unități de învățământ liceal și profesional din zona Apuseni: Colegiul Național ,,Avram Iancu” și Liceul Tehnologic Silvic din Câmpeni, Liceul ,,Horea, Cloșca și Crișan”  Abrud, Liceul ,,Dr. Lazăr Chirilă” Baia de Arieș, Liceul Tehnologic de Turism și Alimentație Arieșeni, Liceul Tehnologic ,,Țara Moților” Albac.

La eveniment, I.S.J. Alba a fost reprezentat de inspectorul școlar general Marcela Dărămuș, inspectorul școlar general-adjunct Alexandru Dăncilă, inspectorii școlari Delia Gheorghiță, Alexandrina Filip și Dana Petaca, iar în calitate de gazdă au fost profesorii Natalia Mihaela Narița și Emilian Petrea – directori ai colegiului, precum și Ioan Călin Andreș – primarul orașului Câmpeni. Târgul a debutat cu cuvântul de deschidere rostit de directorul Natalia Mihaela Narița și a continuat cu discursurile susținute de inspectorul Marcela Dărămuș și de primarul Ioan Călin Andreș, care au prezentat importanța evenimentului, au oferit sfaturi și informații elevilor și profesorilor, au apreciat munca profesorilor și rezultatele elevilor din Apuseni. Doamna Marcela Dărămuș a menționat că, în urma discuțiilor avute cu reprezentanți ai administrațiilor publice locale, și-a propus ca începând cu anul școlar 2018-2019 să existe și învățământ profesional dual în zona Munților Apuseni, care să formeze elevi ce vor continua meseriile și tradițiile din această zonă.

După discursurile oficialităților, Colegiul Național ,,Avram Iancu” a deschis prezentarea ofertei educaționale proprii cu un moment artistic oferit de un grup de dansatori populari și cu îndemnurilor unor foști elevi, deveniți între timp studenți. Târgul a continuat cu vizitarea standurilor cu ofertele educaționale ale unităților de învățământ, acestea fiind ,,luate cu asalt” de elevii clasei a VIII-a ce și-au luat pliante de informare care să poată fi prezentate părinților și care să îi ajute pe viitor în luarea unei decizii după absolvirea ciclului gimnazial și susținerea Evaluării Naționale. În tot acest timp, și reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Alba au vizitat standurile prezentate, au discutat cu elevi, profesori, directori, au asistat la diferite prezentări, iar la final au avut o întâlnire informativă cu toți directorii unităților de învățământ din zona Apusenilor.

Ovidiu CULDA

[nggallery id=3969]


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Cultură Educație

Cultură Educație

15 noiembrie 2026 | Stagiunea cu Skepsis 2026 continuă la Alba Iulia cu spectacolul „Farmacia”

Ioana Oprean

Publicat

în

Stagiunea cu Skepsis 2026 continuă la Alba Iulia cu spectacolul „Farmacia” Compania de teatru Skepsis vă prezintă duminică, 15 noiembrie 2026, de la ora 19:00, la Casa de Cultură a Studenților Alba Iulia, spectacolul „Farmacia”, creat de Viorel Cioflică pe baza unui text scurt de Eugen Ionescu. Un spectacol special din repertoriul Skepsis, în care […]

Citește mai mult

Cultură Educație

Carla’s Dreams a făcut spectacol la Chișinău, cu sala SOLD OUT! Show-ul simfonic ajunge pe 20 noiembrie la Cluj-Napoca

Dan HENEGAR

Publicat

în

Carla’s Dreams a făcut spectacol la Chișinău, cu sala SOLD OUT! Show-ul simfonic ajunge vineri, 20 noiembrie la Cluj-Napoca Carla’s Dreams a făcut spectacol la Chișinău Arena, pe 30 octombrie 2026, în fața unui public numeros, la un concert cu toate biletele epuizate. Producția „Carla’s Dreams Simfonic”, care a îmbinat muzica trupei cu sonoritățile unei […]

Citește mai mult

Cultură Educație

Foto | O carte veche de peste 270 de ani, exponatul lunii noiembrie 2026 la Muzeul Municipal „Ioan Raica” din Sebeș

Ioana Oprean

Publicat

în

O carte veche de peste 270 de ani, exponatul lunii noiembrie 2026 la Muzeul Municipal „Ioan Raica” din Sebeș Un Strastnic tipărit la Blaj în 1753, alături de un Penticostar manuscris copiat în 1759, readuce în atenția publicului istoria cărților religioase și a vieții spirituale a românilor din Transilvania secolului al XVIII-lea. Volumul păstrează inclusiv […]

Citește mai mult