Accident pe autostrada A1, sensul de deplasare Sebeș – Deva: Un bucureștean de 44 ani rănit, după coliziunea dintre o autoutilitară și o mașină
Accident pe autostrada A1, sensul de deplasare Sebeș – Deva: Un bucureștean de 44 ani rănit, după coliziunea dintre o autoutilitară și o mașină
Un accident rutier a avut loc pe autostrada A1, pe sensul de deplasare Sebeș – Deva, în această dimineață, în jurul orei 05:15, la kilometrul 335. O persoană a fost rănită, în cauză fiind întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Din primele verificări efectuate, a reieșit că un tânăr în vârstă de 21 de ani, din județul Bihor, în timp ce conducea o autoutilitară pe direcția Sebeș – Deva, la kilometrul 335 ar fi intrat în coliziune cu un autoturism care, anterior, ar fi fost implicat într-un alt incident rutier soldat cu pagube materiale.
În urma impactului, șoferul autoturismului, un bărbat în vârstă de 44 de ani, domiciliat în municipiul București, a suferit leziuni corporale, fiind transportat la o unitate medicală pentru acordarea îngrijirilor de specialitate.
În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Foto: arhivă
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
11 – 12 noiembrie | Cod galben de ploi însemnate cantitativ în Munții Apuseni: Se vor acumula cantități de apă de 25…50 l/mp și izolat peste 60 l/mp în zona montană
Cod galben de ploi însemnate cantitativ în Munții Apuseni: Se vor acumula cantități de apă de 25…50 l/mp și izolat peste 60 l/mp în zona montană Meteorologii ANM au emis astăzi, 11 noiembrie 2026, un cod galben de ploi însemnate cantitativ în Banat, sudul Crișanei, Carpații Occidentali și în vestul Carpaților Meridionali. ,,În intervalul menționat, […]
Universitatea din Alba Iulia scoate la „concurs” 55 de locuri de voluntariat: Până când se pot înscrie studenții
Universitatea din Alba Iulia scoate la „concurs” 55 de locuri de voluntariat: Până când se pot înscrie studenții Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia lansează o nouă campanie de recrutare a voluntarilor, punând la dispoziția studenților 55 de locuri în șapte structuri ale instituției. Inițiativa este derulată prin Centrul de Informare, Consiliere și Orientare […]
Transportul în comun pe ruta Alba Iulia – Ocna Mureș și retur, „în aer” în weekend: Toate cursele au fost anulate. Cum explică operatorul decizia
Transportul în comun pe ruta Alba Iulia – Ocna Mureș și retur, „în aer” în weekend: Toate cursele au fost anulate. Cum explică operatorul decizia Cursele Centrotrans care circulau în weekend, spre și dinspre Alba Iulia, au fost anulate începând cu data de 5 noiembrie 2026. Decizia a fost luată din cauza numărului redus de […]
