Ştirea zilei

Video | Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații, marcată la Alba Iulia: Omagiu adus militarilor români care și-au servit țara în misiuni internaționale

Ioana Oprean

Publicat

în

Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații, marcată la Alba Iulia: Omagiu adus militarilor români care și-au servit țara în misiuni internaționale

Alba Iulia a marcat miercuri, 11 noiembrie 2026, Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații, printr-o ceremonie militară și religioasă desfășurată la Troița Veteranilor din Teatrele de Operații, amplasată în Cimitirul Eroilor din municipiu.

Petrecerea Divorțaților

Manifestarea a reunit reprezentanți ai administrației publice județene și locale, ai instituțiilor militare și structurilor Ministerului Afacerilor Interne, reprezentanți ai cultelor religioase, asociațiilor de veterani, precum și ai mediului academic și cultural.

Evenimentul a fost dedicat cinstirii militarilor români care au participat la misiuni desfășurate în teatrele de operații din afara granițelor țării, dar și comemorării celor care și-au pierdut viața sau au fost răniți în timpul îndeplinirii misiunilor.

Ceremonia a debutat cu prezentarea onorului militar și salutul drapelului de luptă, urmate de intonarea Imnului Național al României. A fost oficiat apoi un serviciu religios, în memoria militarilor care au făcut sacrificiul suprem sub drapelul țării.

În cadrul manifestării a fost evocată semnificația Zilei Veteranilor din Teatrele de Operații și importanța păstrării vii a memoriei celor care au reprezentat România în misiuni internaționale, în condiții dificile și cu riscuri majore pentru propria viață.

Un moment important al ceremoniei l-a constituit depunerea de jerbe și buchete de flori la Troița Veteranilor, urmată de un moment de reculegere în memoria militarilor căzuți la datorie.

Alba Iulia s-a alăturat astfel manifestărilor organizate la nivel național cu prilejul acestei zile, reafirmând respectul comunității față de militarii care au purtat uniforma Armatei României în misiuni desfășurate departe de casă.

11 noiembrie – o zi cu profundă semnificație pentru Armata României

Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații este marcată anual la 11 noiembrie, o dată cu o dublă semnificație istorică. La nivel internațional, aceasta amintește de armistițiul intrat în vigoare în anul 1918, la finalul Primului Război Mondial.

Pentru Armata României, ziua are o semnificație aparte și prin sacrificiul sublocotenentului post-mortem Iosif Silviu Fogarași, căzut la datorie în Afganistan, la 11 noiembrie 2003, primul militar român decedat în acest teatru de operații.

Potrivit datelor Ministerului Apărării Naționale, în perioada 1996–2022, România a pierdut 31 de militari în misiunile desfășurate în teatrele de operații, iar peste 200 au fost răniți.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Peste 150 de străzi din Alba Iulia și Micești au rămas fără curent: Avarie majoră la rețeaua de energie electrică

Bogdan Ilea

Publicat

în

Peste 150 de străzi din Alba Iulia și Micești au rămas fără curent: Avarie majoră la rețeaua de energie electrică O avarie majoră la rețeaua de energie electrică din Alba Iulia și Micești a lăsat fără curent peste 150 de străzi. Avaria a avut loc în jurul orei 10:14, iar termenul de remediere este momentan […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Câți bani a solicitat Prefectura Alba Guvernului pentru 1 Decembrie – Ziua Națională a României: Ce sume ar putea primi Primăria și Consiliul Județean

Ioana Oprean

Publicat

în

Câți bani a solicitat Prefectura Alba Guvernului pentru 1 Decembrie – Ziua Națională a României: Ce sume ar putea primi Primăria și Consiliul Județean Prefectura Alba a solicitat Guvernului României alocarea sumei de 1.182.700 de lei pentru organizarea manifestărilor dedicate Zilei Naționale a României, în 1 Decembrie, la Alba Iulia. Din totalul solicitat, 650.000 de […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

FOTO | Sute de căsuțe din turtă dulce, ornate de 80 de copii din Sebeș: Vor fi vândute la târgul de Crăciun, în scop caritabil. ,,Fiecare înseamnă o mână întinsă, un zâmbet, o masă de Crăciun și puțină speranță”

Ioana Oprean

Publicat

în

Sute de căsuțe din turtă dulce, ornate de 80 de copii din Sebeș: Vor fi vândute la târgul de Crăciun, în scop caritabil. ,,Fiecare înseamnă o mână întinsă, un zâmbet, o masă de Crăciun și puțină speranță” La Sebeș, magia Crăciunului are gust de turtă dulce și, mai ales, de solidaritate. Peste 80 de copii, […]

Citește mai mult